VIDEO | Partidul Nostru promovează eliminarea armatei obligatorii și trecerea la serviciul militar doar în baza de contract

Share:

Partidul Nostru promovează eliminarea serviciului militar obligatoriu și trecerea la o armată formată exclusiv din militari angajați pe bază de contract – o armată de profesioniști, bine pregătiți și bine dotați. Declarația a fost făcută de deputatul Alexandr Berlinschii, astăzi, în plenul Parlamentului.

Potrivit acestuia, incidentele din armată demonstrează că actualul model trebuie regândit. În prezent, în armată ajung adesea tineri din familii vulnerabile, în timp ce alții reușesc să evite serviciul militar prin diferite metode, ceea ce afectează motivația și stabilitatea sistemului.

Berlinschii a menționat că mai multe state din Uniunea Europeană, precum România, Franța, Italia, Spania, Germania, Cehia, Ungaria, Bulgaria și Polonia, au renunțat la serviciul militar obligatoriu și au trecut la armate profesioniste.

El a subliniat că Republica Moldova are nevoie de o armată modernă și motivată, în care oamenii aleg această carieră, nu sunt obligați. Trecerea la serviciul militar exclusiv pe bază de contract este una dintre promisiunile electorale ale Partidului Nostru.

Renato Usatîi: „La Mulți ani, Bălți! Împreună, am realizat multe proiecte frumoase și vom...

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, alături de deputații fracțiunii parlamentare, a participat la ceremoniile oficiale dedicate Hramului municipiului Bălți. Agenda festivităților a început în...
Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a emis o reacție publică față de informațiile și interpretările apărute în spațiul public privind procedura de evaluare externă...
Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a îndemnat joi cele 27 de state membre să se adapteze la ritmul rapid în care Ucraina avansează pe...
Politicianul Fiodor Gagauz, ex-deputat, consideră că toate propunerile Grupului de lucru creat pentru soluționarea crizei legate de alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei trebuie...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

CSP apără procedura de evaluare a Procurorului General Machidon: „Decizia s-a bazat pe raportul Comisiei, nu pe speculații publice”

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a emis o reacție publică față de informațiile și interpretările apărute în spațiul public privind procedura de evaluare externă...

BREAKING NEWS | „UE trebuie să țină pasul cu Ucraina”: apelul Robertei Metsola către liderii europeni. Ce spune despre aderarea Republicii Moldova

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a îndemnat joi cele 27 de state membre să se adapteze la ritmul rapid în care Ucraina avansează pe...

Fiodor Gagauz despre criza legată de alegerile din Găgăuzia: fără decizii luate pe ascuns de oameni!

Politicianul Fiodor Gagauz, ex-deputat, consideră că toate propunerile Grupului de lucru creat pentru soluționarea crizei legate de alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei trebuie...

VIDEO | Ion Ceban anunță începerea lucrărilor pe strada 31 August 1989: „Au fost tergiversate intenționat”

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban spune că, după aproape trei ani de blocaje și modificări de proiect, municipalitatea este pregătită să înceapă...

HOT News | SUA suspendă vânzările de arme către Taiwan

SUA au suspendat vânzările de arme către Taiwan, în valoare de 14 miliarde de dolari, pentru a direcționa munițiile către războiul cu Iranul, afirmând...

Renato Usatîi: „La Mulți ani, Bălți! Împreună, am realizat multe proiecte frumoase și vom...

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, alături de deputații fracțiunii parlamentare, a participat la ceremoniile oficiale dedicate Hramului municipiului Bălți. Agenda festivităților a început în...

VIDEO | Sărbătoare mare în familia Irinei Vlah: La mulți ani, mamă! Cel mai...

Mama Irinei Vlah - Natalia Vlah marchează astăzi 77 de ani, ocazie cu care politiciana i-a oferit un buchet de flori și i-a adresat...

Victoria Furtună critică noul acord cu FMI: „Actualul model economic nu mai este sustenabil”

Victoria Furtună avertizează că politicile prevăzute în noul program cu FMI ar putea menține creditele scumpe, limita cheltuielile publice și accentua presiunea asupra mediului...

VIDEO | Ion Ceban anunță începerea lucrărilor pe strada 31 August 1989: „Au fost...

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban spune că, după aproape trei ani de blocaje și modificări de proiect, municipalitatea este pregătită să înceapă...