Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei” către observatorii alegerilor: „Luaţi la control acest caz ieşit din comun”

Share:

Irina Vlah, preşedintele Partidului Republican „Inima Moldovei”, parte a Blocului Electoral Patriotic al Socialiştilor, Comuniştilor, Inima şi Viitorul Moldovei, a venit astăzi cu o nouă adresare către observatorii internaţionali şi naţionali ce monitorizează campania electorală a alegerilor parlamentare din data de 28 septembrie 2025, precizând că adresarea e determinată de un abuz evident al Comisiei Electorale Centrale.

Politiciana a relatat că, pe data de 17 septembrie, Comisia Electorală Centrală a examinat demersurile a două formaţiuni politice – Partidul Naţional Moldovenesc şi Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa.

„În ambele demersuri se solicita excluderea noastră din cursa electorală, iar drept motiv erau invocate nişte interceptări apărute în spaţiul public după percheziţiile efectuate de poliţie la mai multe persoane. Din start, noi am atenţionat opinia publică că interceptările şi persoanele respective nu au nimic în comun cu formaţiunea pe care am onoarea să o conduc – Partidul Republican „Inima Moldovei” şi am solicitat Poliţiei să recunoască acest lucru public. Deci, era evident că nu exista nici un temei pentru a examina demersurile respective. Mai mult ca atât, fiind solicitat de CEC, Inspectoratul General al Poliţiei, a răspuns oficial că nu are informaţii relevante pe care să le prezinte CEC în contextul celor două demersuri. Comisia Electorală Centrală a insistat însă să examineze demersurile menţionate şi şi-a permis chiar să adopte, în baza lor, decizii de-a dreptul halucinante şi care nu au nimic în comun cu logica şi cu prevederile legislaţiei în vigoare. 

La concret, CEC a decis să ne avertizeze, chiar dacă încă nu are rezultatele controlului financiar ce ar urma să fie efectuat atât la Partidul Republican „Inima Moldovei”, cât şi la Blocul Electoral Patriotic al Socialiştilor, Comuniştilor, Inima şi Viitorul Moldovei. De asemenea, neaşteptând rezultatele controlului menţionat, CEC a decis să se adreseze Ministerului Justiţiei cu solicitarea să fie examinată aplicarea prevederilor art. 21 din Legea privind partidele politice (limitarea activităţii partidului politic). Caracterul abuziv al acestei decizii este evident, deoarece CEC şi-a permis să încalce grosolan principiul prezumţiei nevinovăţiei, s-a poziţionat peste toate structurile abilitate ale statului şi peste prevederile Constituţiei Republicii Moldova. Noi considerăm că această decizie este motivată politic şi vă solicităm respectuos să daţi aprecierile de rigoare, în limitele competenţelor pe care le aveţi. De asemenea, considerăm că CEC a creat un precedent periculos, care ar putea genera efecte extrem de grave şi pe viitor”, a menționat ea.

Irina Vlah a reiterat că „Inima Moldovei” va contesta pe cale legală acest abuz evident al Comisiei Electorale Centrale şi, la fel cum a obţinut în instanţă obligarea CEC să examineze utilizarea de către Premierul Dorin Recean a funcţiei şi a resurselor administrative în campania electorală, crede că vor obţine şi anularea deciziei respective.

„Dat fiind cele menţionate, stimaţi observatori, vin către dvs., cu solicitarea să luaţi la control acest caz ieşit din comun, să urmăriţi evoluţia din continuare a evenimentelor şi să includeţi în rapoartele cu care veţi veni ulterior şi calificativele pe care le merită CEC după decizia abuzivă adoptată pe data de 17 septembrie 2025” – a mai declarat

 

Ion Ceban, a felicitat bibliotecarii cu prilejul Zilei profesionale. Mulțumesc pentru că aduceți cartea...

Primarul General, Ion Ceban, a felicitat bibliotecarii cu prilejul Zilei profesionale, marcată recent. „Mulțumesc pentru tot ceea ce faceți în fiecare zi și pentru faptul...
Primarul General, Ion Ceban, a felicitat bibliotecarii cu prilejul Zilei profesionale, marcată recent. „Mulțumesc pentru tot ceea ce faceți în fiecare zi și pentru faptul...
Horoscop 29 aprilie - O zi a provocărilor. O să fie presărat cu obstacole drumul nostru spre succes, dar am căpătat experiența necesară să...
Renato Usatîi a mulțumit conducerii Statelor Unite ale Americii, președintelui Donald Trump, Departamentului de Stat, conducerii și cetățenilor altor state, precum și tuturor structurilor...

Subscribe to our magazine

VIDEO | Renato Usatîi a mulțumit tuturor statelor și structurilor care au fost implicate în eliberarea și revenirea acasă a doi ofițeri SIS din...

Renato Usatîi a mulțumit conducerii Statelor Unite ale Americii, președintelui Donald Trump, Departamentului de Stat, conducerii și cetățenilor altor state, precum și tuturor structurilor...

Istoria unui proiect de hotărâre de Guvern prost intenționat

Adrian Lipcan, director Sugar Bridge, amintește că în luna octombrie 2025, Guvernul a instituit interdicția importului de zahăr din Serbia pentru o perioadă de...

━ Hot News

Ion Ceban, a felicitat bibliotecarii cu prilejul Zilei profesionale. Mulțumesc pentru că aduceți cartea mai aproape de fiecare om

Primarul General, Ion Ceban, a felicitat bibliotecarii cu prilejul Zilei profesionale, marcată recent. „Mulțumesc pentru tot ceea ce faceți în fiecare zi și pentru faptul...

Horoscop 29 aprilie – Taur – se rezolvă chestiuni mai vechi legate de bani

Horoscop 29 aprilie - O zi a provocărilor. O să fie presărat cu obstacole drumul nostru spre succes, dar am căpătat experiența necesară să...

VIDEO | Renato Usatîi a mulțumit tuturor statelor și structurilor care au fost implicate în eliberarea și revenirea acasă a doi ofițeri SIS din...

Renato Usatîi a mulțumit conducerii Statelor Unite ale Americii, președintelui Donald Trump, Departamentului de Stat, conducerii și cetățenilor altor state, precum și tuturor structurilor...

HOT News | Trimisul special al lui Trump pentru Belarus anunță eliberarea a doi moldoveni și trei cetățeni polonezi

John Coale, trimisul special al fostului președinte american Donald Trump pentru Belarus, a anunțat că echipa sa a contribuit la eliberarea a trei cetățeni...

Victor Osipov susține că reținerea și menținerea sa în arest preventiv sunt „abuzive”

Victor Osipov, fostul viceprim-ministru pentru Reintegrare, a venit, prin intermediul avocaților, cu o primă declarație privind dosarul penal în care este vizat, reținerea sa...