Ion Ceban: Începerea negocierilor de aderare trebuie să determine autoritățile să accelereze reformele

Share:

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul Mișcării Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, consideră că anunțul privind deschiderea primului capitol de negocieri pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană reprezintă un pas important pentru țară. Totuși, acesta susține că autoritățile de la Chișinău sunt încă departe de îndeplinirea criteriilor necesare pentru integrarea europeană și cere accelerarea reformelor.

Ion Ceban a comentat declarațiile comisarului european pentru extindere, Marta Kos, care a anunțat că primul capitol de negocieri privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană urmează să fie deschis la mijlocul lunii iunie.

Potrivit liderului MAN, lansarea negocierilor constituie o etapă importantă în parcursul european al Republicii Moldova, însă procesul de aderare presupune îndeplinirea unor criterii stricte privind funcționarea instituțiilor democratice, respectarea statului de drept, protecția drepturilor omului și dezvoltarea unei economii de piață funcționale.

„Începerea negocierilor trebuie să determine guvernarea Republicii Moldova să trateze cu maximă responsabilitate criteriile de la Copenhaga și să înceapă, în sfârșit, să acționeze concret pentru a asigura democrația, statul de drept, respectarea drepturilor omului, implementarea reformelor autentice și relansarea economiei”, a declarat Ion Ceban.

Edilul capitalei susține însă că Republica Moldova este încă departe de atingerea acestor obiective și că lipsa progreselor reale ar putea afecta perspectivele de aderare la Uniunea Europeană.

În declarația sa, Ceban a criticat și modul în care sunt promovate unele reforme ale guvernării, invocând reforma administrației publice locale și reforma în educație. Acesta a acuzat autoritățile că promovează decizii fără un consens larg în societate și că exercită presiuni asupra aleșilor locali.

Totodată, liderul MAN a afirmat că sunt întreprinse acțiuni care afectează bugetul municipiului Chișinău și a cerut trecerea de la declarații la măsuri concrete.

„Timpul declarațiilor frumoase a trecut. A venit timpul acțiunilor concrete”, a conchis Ion Ceban.

Renato Usatîi a anunțat înregistrarea proiectului de lege elaborat de Partidul Nostru pentru prevenirea...

Președintele Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat înregistrarea proiectului de lege pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și a fraudelor comise prin intermediul comunicațiilor electronice....
Horoscop 12 iunie - rezolvări azi. O să deblocăm acele energii care ne-au ținut pe loc și o să ducem la bun sfârșit proiectele...

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat lansarea licitației internaționale pentru extinderea și modernizarea străzii Industrială. Proiectul, considerat unul dintre cele mai...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Horoscop 12 iunie – încep să se adune banii în cont

Horoscop 12 iunie - rezolvări azi. O să deblocăm acele energii care ne-au ținut pe loc și o să ducem la bun sfârșit proiectele...

Renato Usatîi a anunțat înregistrarea proiectului de lege elaborat de Partidul Nostru pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și digitale

Președintele Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat înregistrarea proiectului de lege pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și a fraudelor comise prin intermediul comunicațiilor electronice....

VIDEO | Ion Ceban anunță lansarea licitației pentru modernizarea străzii Industrială, un proiect de infrastructură de 4,2 kilometri

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat lansarea licitației internaționale pentru extinderea și modernizarea străzii Industrială. Proiectul, considerat unul dintre cele mai...

Partidul Nostru propune ca autoritățile locale să stabilească tarifele de acces la infrastructura publică pentru operatorii de comunicații

Partidul Nostru a înaintat un amendament la proiectul Legii privind accesul pe proprietăți al furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice și utilizarea infrastructurii,...

BREAKING NEWS | Un diplomat american a fost găsit mort

Un diplomat american a fost găsit mort în cel mai mare oraș din Myanmar, a anunțat Departamentul de Stat al SUA, iar membrii comunității...

Renato Usatîi a anunțat înregistrarea proiectului de lege elaborat de Partidul Nostru pentru prevenirea...

Președintele Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat înregistrarea proiectului de lege pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și a fraudelor comise prin intermediul comunicațiilor electronice....

VIDEO | Turneu în memoria fotbalistului Fiodor Vlah. Irina Vlah: Mă bucur că numele...

Astăzi, la Comrat, a avut loc Turneul de Fotbal în memoria fotbalistului Fiodor Vlah. Irina Vlah, liderul Partidului Republican "Inima Moldovei", prezentă la eveniment,...

VIDEO | Victoria Furtună cere autorităților să analizeze posibilitățile de cooperare privind vaccinul oncologic...

Președinta partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a anunțat că a adresat un demers către Ministerul Sănătății al Republicii Moldova și Guvernul Republicii Moldova, prin...

VIDEO | Ion Ceban anunță lansarea licitației pentru modernizarea străzii Industrială, un proiect de...

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat lansarea licitației internaționale pentru extinderea și modernizarea străzii Industrială. Proiectul, considerat unul dintre cele mai...