Victoria Furtună anunță noi inițiative pentru Republica Moldova: „Țara noastră poate deveni o platformă de cooperare internațională”

Share:

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, anunță că lucrează la o serie de inițiative de dezvoltare pentru Republica Moldova, elaborate în urma unor consultări desfășurate în mai multe state europene, precum Italia, Elveția, Franța și Germania. Potrivit acesteia, proiectele vor fi discutate în perioada următoare cu experți din Statele Unite, China, India și alte țări, având drept obiectiv valorificarea potențialului economic și strategic al Republicii Moldova.

Lidera partidului „Moldova Mare” afirmă că, în cadrul discuțiilor cu experți, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai cercurilor politice, a fost abordată tot mai des tema rolului pe care Republica Moldova îl poate juca într-o lume aflată în transformare.

Potrivit ei, în cadrul întrevederilor a fost discutată ideea valorificării poziției geografice a Republicii Moldova și a potențialului său de a deveni o platformă de cooperare între diferite spații economice și culturale.

„În următoarele săptămâni voi prezenta o serie de inițiative capabile să transforme acest avantaj în proiecte reale de dezvoltare”, a declarat aceasta.

Furtună susține că Republica Moldova nu trebuie să se perceapă exclusiv prin prisma limitărilor economice sau geografice, ci să își valorifice poziționarea și capitalul uman.

„Moldova se află la intersecția rutelor comerciale, a spațiilor culturale și a intereselor economice. Înțelegem atât Estul, cât și Vestul”, a afirmat lidera „Moldova Mare”.

Potrivit acesteia, conceptul pe care îl promovează va continua să fie discutat și în afara Europei.

„Această concepție va continua să fie discutată cu comunitatea de experți din SUA, China, India, Rusia, Azerbaidjan și dintr-o serie de state europene”, a precizat Victoria Furtună.

Politiciana consideră că dezvoltarea Republicii Moldova trebuie construită pe cooperare economică, logistică și investiții, într-un context internațional pe care îl descrie drept o „epocă a pragmatismului și a beneficiului reciproc”.

Renato Usatîi a anunțat înregistrarea proiectului de lege elaborat de Partidul Nostru pentru prevenirea...

Președintele Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat înregistrarea proiectului de lege pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și a fraudelor comise prin intermediul comunicațiilor electronice....
Horoscop 12 iunie - rezolvări azi. O să deblocăm acele energii care ne-au ținut pe loc și o să ducem la bun sfârșit proiectele...

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat lansarea licitației internaționale pentru extinderea și modernizarea străzii Industrială. Proiectul, considerat unul dintre cele mai...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Horoscop 12 iunie – încep să se adune banii în cont

Horoscop 12 iunie - rezolvări azi. O să deblocăm acele energii care ne-au ținut pe loc și o să ducem la bun sfârșit proiectele...

Renato Usatîi a anunțat înregistrarea proiectului de lege elaborat de Partidul Nostru pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și digitale

Președintele Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat înregistrarea proiectului de lege pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și a fraudelor comise prin intermediul comunicațiilor electronice....

VIDEO | Ion Ceban anunță lansarea licitației pentru modernizarea străzii Industrială, un proiect de infrastructură de 4,2 kilometri

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat lansarea licitației internaționale pentru extinderea și modernizarea străzii Industrială. Proiectul, considerat unul dintre cele mai...

Partidul Nostru propune ca autoritățile locale să stabilească tarifele de acces la infrastructura publică pentru operatorii de comunicații

Partidul Nostru a înaintat un amendament la proiectul Legii privind accesul pe proprietăți al furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice și utilizarea infrastructurii,...

BREAKING NEWS | Un diplomat american a fost găsit mort

Un diplomat american a fost găsit mort în cel mai mare oraș din Myanmar, a anunțat Departamentul de Stat al SUA, iar membrii comunității...

Renato Usatîi a anunțat înregistrarea proiectului de lege elaborat de Partidul Nostru pentru prevenirea...

Președintele Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat înregistrarea proiectului de lege pentru prevenirea escrocheriilor telefonice și a fraudelor comise prin intermediul comunicațiilor electronice....

VIDEO | Turneu în memoria fotbalistului Fiodor Vlah. Irina Vlah: Mă bucur că numele...

Astăzi, la Comrat, a avut loc Turneul de Fotbal în memoria fotbalistului Fiodor Vlah. Irina Vlah, liderul Partidului Republican "Inima Moldovei", prezentă la eveniment,...

VIDEO | Victoria Furtună cere autorităților să analizeze posibilitățile de cooperare privind vaccinul oncologic...

Președinta partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a anunțat că a adresat un demers către Ministerul Sănătății al Republicii Moldova și Guvernul Republicii Moldova, prin...

VIDEO | Ion Ceban anunță lansarea licitației pentru modernizarea străzii Industrială, un proiect de...

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat lansarea licitației internaționale pentru extinderea și modernizarea străzii Industrială. Proiectul, considerat unul dintre cele mai...