VIDEO | Fiodor Gagauz: Activitatea politică necesită foarte mult timp în detrimentul familiei, dar familia mă susține 

Share:

Politicianul Fiodor Gagauz, fost deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei și în Parlamentul Republicii Moldova, care și-a anunțat intenția să candideze la funcția de bașcan al Găgăuziei, în cadrul emisiunii „Главное” la TVC21, a mărturisit că în activitatea sa politică este susținut de familie, deși soția sa este sceptică. 

„Copiii mă înțeleg. Am doi feciori – unul a făcut drept, altul – relații internaționale. Sunt patrioți, mă susțin. Soția este sceptică, dar mă susține, are răbdare… Activitatea politică necesită foarte mult timp în detrimentul familiei”, a spus el.

Fiodor Gagauz a dezvăluit că inițial dorea să fie inginer, a practicat sambo și a fost candidat la maestru în sport, însă mai târziu a ajuns să facă drept și să activeze în organele interne, iar politica nu era deloc în planurile sale.

„Voronin, atunci la guvernare, m-a eliberat din organele afacerilor interne pe motive politice. Astfel, eu și colegii mei la o anumită etapă am fost determinați să ne implicăm în politică. Am format o echipă și am fondat asociația Mișcarea «Единая Гагаузия», care a apoi a adus deputați în Adunarea Populară a Găgăuziei și pe bașcanul Mihail Formuzal.

Așa am ajuns în politică, deși nu mă gândeam să ajung”, a menționat politicianul.

Casă 80 m² pe teren 6 ari, Pașcani, Criuleni

Casă 80 m² pe teren 6 ari

📍 Pașcani, raionul Criuleni, la ~20 km de Chișinău

75 500 € · 943 €/m²

Casă în sectorul de vile, la doar 20 km de Chișinău. Apa și energia electrică sunt pe teren.

Vezi anunțul →

Veaceslav Moșin, la aniversarea Programului Fulbright: cooperarea moldo-americană, noi oportunități pentru medicina reproductivă

Profesorul Veaceslav Moșin, fondatorul Alternativa Clinic și președintele Societății de Reproducere Umană din Moldova, a participat la festivitatea organizată de Ambasada SUA la Chișinău...

Irina Vlah alături de Ambasadorul Kazahstanului Almat Aidarbekov: Doresc din toată inima poporului kazah pace, bunăstare și prosperitate, iar țărilor noastre – o colaborare fructuoasă!

Irina Vlah, lider al Partidului Republican Inima Moldovei a participat la recepția oferită cu ocazia celebrării celei de-a 35-a aniversări a independenței Kazahstanului. „Prietenia dintre popoare este o mare valoare, pe care trebuie să o prețuim. Mai ales astăzi, când lumea are atât de multă nevoie de respect reciproc, încredere și dorința de a se asculta unii pe alții. M-am bucurat sincer să împărtășesc cu prietenii kazahi atmosfera celebrării celei...

Moldovenii care au muncit în Irlanda vor putea beneficia de pensii pentru anii de cotizare din ambele țări. Maia Sandu: „Anii lucrați legal acolo se adună cu cei lucrați...

Cetățenii Republicii Moldova care au muncit în Irlanda vor putea beneficia de pensii prin cumularea perioadelor de muncă și de cotizare din cele două state. Acordul privind securitatea socială a fost semnat la Dublin, în prezența președintei Maia Sandu și a premierului irlandez Micheál Martin, transmite HotNews.md. Documentul stabilește mecanismele prin care perioadele de asigurare realizate în Republica Moldova și Irlanda vor putea fi luate în calcul pentru stabilirea dreptului...

VIDEO | Liliana Iaconi, despre modificarea legii salarizării: „O lege care trebuie examinată în detaliu. Să vedem ce se va întâmpla cu fiecare categorie de bugetari”

Deputata Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), Liliana Iaconi, solicită o examinare atentă a proiectului de modificare a Legii salarizării, prin care Guvernul anunță majorări de 10%, 15%, 17% și 19% pentru diferite categorii de angajați din sectorul bugetar. Parlamentara susține că, înainte de a fi prezentate drept o reformă salarială, modificările trebuie analizate în raport cu efectele concrete asupra fiecărei categorii de angajați, transmite HotNews.md. Potrivit Lilianei Iaconi, proiectul...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Irina Vlah alături de Ambasadorul Kazahstanului Almat Aidarbekov: Doresc din toată inima poporului kazah pace, bunăstare și prosperitate, iar țărilor noastre – o colaborare...

Irina Vlah, lider al Partidului Republican Inima Moldovei a participat la recepția oferită cu ocazia celebrării celei de-a 35-a aniversări a independenței Kazahstanului. „Prietenia dintre...

Moldovenii care au muncit în Irlanda vor putea beneficia de pensii pentru anii de cotizare din ambele țări. Maia Sandu: „Anii lucrați legal acolo...

Cetățenii Republicii Moldova care au muncit în Irlanda vor putea beneficia de pensii prin cumularea perioadelor de muncă și de cotizare din cele două...

VIDEO | Liliana Iaconi, despre modificarea legii salarizării: „O lege care trebuie examinată în detaliu. Să vedem ce se va întâmpla cu fiecare categorie...

Deputata Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), Liliana Iaconi, solicită o examinare atentă a proiectului de modificare a Legii salarizării, prin care Guvernul anunță...

VIDEO | Claudiu Năsui: Deficitul bugetar de 6% este „absolut imens”. Ministrul susține că soluția este reducerea cheltuielilor statului

Republica Moldova se confruntă cu o presiune bugetară majoră, iar reducerea deficitului bugetar nu mai poate fi amânată fără consecințe economice, avertizează ministrul Dezvoltării...

250 de spectacole gratuite pentru copiii din Chișinău și suburbii. Ion Ceban anunță lansarea proiectului „Educație prin cultură”

Primăria municipiului Chișinău va organiza 250 de spectacole gratuite pentru copiii din capitală și suburbii, în cadrul proiectului „Educație prin cultură”, realizat în parteneriat...

Elena Grițco, despre majorarea salariilor parlamentarilor: „Deputații mai pot aștepta. Mai întâi să crească...

Fracțiunea Partidului Nostru consideră că majorarea salariilor deputaților poate fi discutată abia după ce vor crește pensiile și salariile angajaților din domenii esențiale, precum...

250 de spectacole gratuite pentru copiii din Chișinău și suburbii. Ion Ceban anunță lansarea...

Primăria municipiului Chișinău va organiza 250 de spectacole gratuite pentru copiii din capitală și suburbii, în cadrul proiectului „Educație prin cultură”, realizat în parteneriat...

Irina Vlah alături de Ambasadorul Kazahstanului Almat Aidarbekov: Doresc din toată inima poporului kazah...

Irina Vlah, lider al Partidului Republican Inima Moldovei a participat la recepția oferită cu ocazia celebrării celei de-a 35-a aniversări a independenței Kazahstanului. „Prietenia dintre...

Victoria Furtună propune trei proiecte de cooperare cu China: un centru de inteligență artificială,...

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, afirmă că a propus partenerilor din China lansarea a trei proiecte concrete în Republica Moldova: un centru internațional...