Austria reduce taxele la carburanți, după scumpirile provocate de războiul din Iran

Share:

Guvernul austriac anunță reducerea temporară a taxei pentru carburanți, în contextul scumpirilor provocate de războiul din Iran. Scopul este de a combate inflația, de a stabiliza prețurile și de a asigura competitivitatea economică. Măsurile se vor aplica până la sfârșitul anului și presupun și limitarea marjelor comercianților. Legislația va fi dezbătută în Parlament până la 1 aprilie.

Coaliţia aflată la guvernare în Austria a anunţat, miercuri, că va reduce temporar taxa pe benzină şi motorină şi va limita marjele comercianţilor cu amănuntul, pentru a atenua efectul asupra consumatorilor al creşterii preţurilor petrolului în urma războiului din Iran.

Atacurile SUA şi Israelului asupra Iranului, şi măsurile de retorsiune ale Teheranului, inclusiv perturbarea traficului în Strâmtoarea Ormuz, prin care este transportat aproximativ o cincime din fluxul global de petrol, a dus la majorarea cotaţiilor ţiţeiului, scrie Reuters preluată de Agerpres.

De asemenea, guvernele caută soluţii, inclusiv accesarea rezervelor strategice.

„Obiectivul este clar: vrem să reducem inflaţia pe de o parte, să stabilizăm preţurile combustibililor şi să asigurăm competitivitatea. Intervenţiile (pe piaţă) sunt, desigur, o excepţie, dar în prezent ne confruntăm cu o situaţie excepţională”, a afirmat cancelarul Christian Stocker.

Austria va returna consumatorilor veniturile fiscale suplimentare obţinute de pe urma preţurilor mai ridicate ale combustibililor prin reducerea taxei pe benzină, începând cu o reducere de cinci eurocenţi pe litru, au anunţat liderii coaliţiei.

Legislaţia pentru implementarea măsurilor trebuie aprobată de Parlament, care ar urma să voteze până la 1 aprilie. Măsurile se vor derula pe parcursul acestui an, a informat Guvernul de la Viena.

„Reducem taxa pe combustibil şi introducem măsuri pentru a limita marjele în ansamblul întregului lanţ valoric. Aceste măsuri specifice vor reduce preţurile la motorină şi benzină cu aproximativ 10 eurocenţi pe litru”, a afirmat cancelarul Christian Stocker.

Nu este clar cum vor fi limitate marjele, dar Beate Meinl-Reisinger, ministrul Afacerilor Externe, a spus că măsura se aplică după ce marjele le depăşesc pe cele “anterioare crizei” (din Iran).

Războiul din Iran provoacă o creștere puternică a prețurilor la combustibili și în Austria: benzina și motorina sunt mai scumpe decât au fost de mult timp. Directorul general al OMV Alfred Stern a respins, într-un interviu acordat emisiunii „Ö1 Mittagsjournal”, acuzațiile potrivit cărora compania ar profita de criză. Acesta a prezentat și o propunere pragmatică privind modul în care ar putea fi gestionată o eventuală lipsă de combustibil.

DECLARAȚIA președintelui Partidului Nostru: Republica Moldova are nevoie de un Guvern al profesioniștilor, nu...

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, susține că demisia premierului nu rezolvă problemele de fond ale Republicii Moldova și afirmă că țara are nevoie fie...
Avocatul Iurie Mărgineanu susține că reacțiile autorităților în cazurile Taburceanu și Damir ridică semne de întrebare privind aplicarea uniformă a legii. Acesta afirmă că...
Horoscop 5 iulie - o zi chiar frumoasă. Important e că ne pasă de noi, că avem chef să facem doi pași pe-afară, să...
Președintele Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, a anunțat că formațiunea va iniția demersuri pentru declanșarea alegerilor parlamentare și prezidențiale anticipate, după căderea...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Avocatul Iurie Mărgineanu acuză standarde duble în aplicarea legii: „Care este diferența dintre cazul Taburceanu și cazul Damir?”

Avocatul Iurie Mărgineanu susține că reacțiile autorităților în cazurile Taburceanu și Damir ridică semne de întrebare privind aplicarea uniformă a legii. Acesta afirmă că...

Horoscop 5 iulie – o să vă revigorați sufletește

Horoscop 5 iulie - o zi chiar frumoasă. Important e că ne pasă de noi, că avem chef să facem doi pași pe-afară, să...

VIDEO Ion Ceban: „Guvernarea PAS a eșuat. Este nevoie de alegeri parlamentare și prezidențiale anticipate”

Președintele Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, a anunțat că formațiunea va iniția demersuri pentru declanșarea alegerilor parlamentare și prezidențiale anticipate, după căderea...

Horoscop 4 iulie – o să apară o provocare sentimentală

Horoscop 4 iulie - provocări azi. Avem energie și prezență de spirit ca să facem față situațiilor la care nu ne-am aștepta deloc și...

DECLARAȚIA președintelui Partidului Nostru: Republica Moldova are nevoie de un Guvern al profesioniștilor, nu de o nouă împărțire a funcțiilor în cadrul PAS.

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, susține că demisia premierului nu rezolvă problemele de fond ale Republicii Moldova și afirmă că țara are nevoie fie...

DECLARAȚIA președintelui Partidului Nostru: Republica Moldova are nevoie de un Guvern al profesioniștilor, nu...

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, susține că demisia premierului nu rezolvă problemele de fond ale Republicii Moldova și afirmă că țara are nevoie fie...

Irina Vlah, după decizia CC: Ignorarea avizului Comisiei de la Veneţia pune Republica Moldova într-o...

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, a declarat că, astăzi, Republica Moldova a mai făcut un pas înapoi în ceea ce privește democrația,...

Victoria Furtună, după demisia premierului Alexandru Munteanu: „Este un verdict politic pentru întreaga guvernare...

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a calificat demisia premierului Alexandru Munteanu drept „un verdict politic” pentru guvernarea PAS și a cerut organizarea alegerilor...

VIDEO Ion Ceban: „Guvernarea PAS a eșuat. Este nevoie de alegeri parlamentare și prezidențiale...