„Almanah Politic 2025” – unicul produs istoric din Republica Moldova și din regiune, a văzut lumina tiparului

Share:

Almanahul Politic al Republicii Moldova a ajuns la a XI-a ediție. Publicația anuală „Almanah Politic 2025” – unicul produs istoric din Republica Moldova, dar și din regiune, produs al companiei de consultanță și promovare a imaginii POLIEXPERT și al portalului www.TRIBUNA.md, a ieșit recent de sub tipar. Această ediție este cea mai voluminoasă de până acum – 508 pagini.

Publicația reprezintă un tablou al întregului an 2025, fiind reflectat informativ fiecare eveniment politic din fiecare zi a anului, fără aprecieri sau interpretări. Astfel, fiecare poate afla ce evenimente politice și nu doar au avut loc zi de zi în țara noastră și poate urmări cariera celor care marchează evoluția Republicii Moldova.

Partenerul general al ediției a XI-a a „Almanah Politic” este „International Tobacco”, care, potrivit administratorului Serghei Omelico, tot timpul şi-a văzut misiunea într-un context mult mai larg decât cel de business şi s-a mândrit mereu cu importantul rol social-economic care îi revine.

„Faptul că suntem unul dintre cei mai mari contribuabili ai ţării, pentru noi, este o dovadă că suntem un partener de nădejde al statului şi ajutăm ţara noastră, prin impozitele achitate, să facă faţă mai bine problemelor de ordin social-economic. Faptul că oferim locuri de muncă cu salarii decente şi condiţii comparabile cu cele de peste hotare, înseamnă că avem aportul nostru în combaterea exodului masiv de populaţie cu care se confruntă ţara. Faptul că investim permanent în afacere şi în parteneriatele pe care le avem este un aport direct la dezvoltarea economiei. Iar acţiunile filantropice, suportul cu care venim periodic în diferite domenii de activitate este expresia solidarităţii noastre sociale. În acelaşi context se înscrie şi decizia noastră de a deveni parteneri generali ai „Almanahului Politic” – o ediţie de istorie politică unică în felul său. Zi de zi, echipa „Almanahului” adună crâmpei cu crâmpei tot ce se întâmplă în politica moldovenească şi, fără a da aprecieri, pur şi simplu creează un tablou integru a tot ce se întâmplă. Şi acest proces durează deja de mai bine de 10 ani! Vă daţi seama ce moştenire bogată este lăsată generaţiilor viitoare, care, fără mare efort, vor putea afla tot ce s-a întâmplat în ţara noastră în fiecare zi, în fiecare lună, în fiecare an. Pentru noi tot ce se întâmplă acum este prezent, iar pentru ei va fi trecut şi despre acest trecut vor putea judeca maximal obiectiv răsfoind paginile „Almanahului”. Acesta a fost un argument de bază în decizia noastră de e deveni parteneri ai acestei ediţii unice şi absolut necesară ţării – „Almanahul Politic””, a menționat Serghei Omelico în editorialul său din publicație.

În editorialul său, Igor Volnițchi, fondator, a caracterizat anul politic 2025 ca „anul marii confruntări geopolitice”: „Întreg anul 2025 a trecut sub semnul unei mari confruntări geopolitice, iar cei care au aşteptat o competiţie a ideilor, programelor şi soluţiilor pentru gravele probleme cu care se confruntă Republica Moldova au rămas doar cu aşteptările. De fapt, situaţia politică din Republica Moldova din 2025 se explică uşor. Pe de o parte, mecanismele geopolitice funcţionaseră la turaţii maxime în 2024 (când în Republica Moldova au avut loc alegeri prezidenţiale şi un referendum constituţional privind introducerea obiectivului de integrare europeană în Constituţie), şi trenul nu mai putea fi oprit, având în vedere viteza mare cu care intrase în noul an. Pe de altă parte, şi-a spus cuvântul războiul din Ucraina – atâta timp cât acesta dura, geopolitica în politica din Republica Moldova, în special în alegeri, era inevitabilă”.

Lilia Gurez, fondator, a notat, în editorialul său, că ediția a XI-a este „primul pas în noul deceniu”: „Acum un an marcam al zecelea număr al „Almanahului Politic” – o ediţie cu adevărat unică nu doar în Republica Moldova, ci şi în plan regional. A fost un moment de bilanţ, de cugetări profunde, un moment în care a trebuit să luăm şi unele decizii. Nu voi intra în detalii – ceea ce contează e faptul că ţineţi în mâini cea de-a 11-a ediţie, iar noi continuăm muncă titanică pe care ne-am asumat-o cu ani în urmă”.

„Almanah Politic 2025” are un tiraj de 1000 de exemplare. Publicația nu se vinde, este distribuită partenerilor, actorilor politici și instituțiilor de stat.

Coordonator, redactor-șef al „Almanahului Politic 2025” este Cristina Gurez.

DECLARAȚIA președintelui Partidului Nostru: Republica Moldova are nevoie de un Guvern al profesioniștilor, nu...

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, susține că demisia premierului nu rezolvă problemele de fond ale Republicii Moldova și afirmă că țara are nevoie fie...
Avocatul Iurie Mărgineanu susține că reacțiile autorităților în cazurile Taburceanu și Damir ridică semne de întrebare privind aplicarea uniformă a legii. Acesta afirmă că...
Horoscop 5 iulie - o zi chiar frumoasă. Important e că ne pasă de noi, că avem chef să facem doi pași pe-afară, să...
Președintele Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, a anunțat că formațiunea va iniția demersuri pentru declanșarea alegerilor parlamentare și prezidențiale anticipate, după căderea...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Avocatul Iurie Mărgineanu acuză standarde duble în aplicarea legii: „Care este diferența dintre cazul Taburceanu și cazul Damir?”

Avocatul Iurie Mărgineanu susține că reacțiile autorităților în cazurile Taburceanu și Damir ridică semne de întrebare privind aplicarea uniformă a legii. Acesta afirmă că...

Horoscop 5 iulie – o să vă revigorați sufletește

Horoscop 5 iulie - o zi chiar frumoasă. Important e că ne pasă de noi, că avem chef să facem doi pași pe-afară, să...

VIDEO Ion Ceban: „Guvernarea PAS a eșuat. Este nevoie de alegeri parlamentare și prezidențiale anticipate”

Președintele Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, a anunțat că formațiunea va iniția demersuri pentru declanșarea alegerilor parlamentare și prezidențiale anticipate, după căderea...

Horoscop 4 iulie – o să apară o provocare sentimentală

Horoscop 4 iulie - provocări azi. Avem energie și prezență de spirit ca să facem față situațiilor la care nu ne-am aștepta deloc și...

DECLARAȚIA președintelui Partidului Nostru: Republica Moldova are nevoie de un Guvern al profesioniștilor, nu de o nouă împărțire a funcțiilor în cadrul PAS.

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, susține că demisia premierului nu rezolvă problemele de fond ale Republicii Moldova și afirmă că țara are nevoie fie...

DECLARAȚIA președintelui Partidului Nostru: Republica Moldova are nevoie de un Guvern al profesioniștilor, nu...

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, susține că demisia premierului nu rezolvă problemele de fond ale Republicii Moldova și afirmă că țara are nevoie fie...

Irina Vlah, după decizia CC: Ignorarea avizului Comisiei de la Veneţia pune Republica Moldova într-o...

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, a declarat că, astăzi, Republica Moldova a mai făcut un pas înapoi în ceea ce privește democrația,...

Victoria Furtună, după demisia premierului Alexandru Munteanu: „Este un verdict politic pentru întreaga guvernare...

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a calificat demisia premierului Alexandru Munteanu drept „un verdict politic” pentru guvernarea PAS și a cerut organizarea alegerilor...

VIDEO Ion Ceban: „Guvernarea PAS a eșuat. Este nevoie de alegeri parlamentare și prezidențiale...

Președintele Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, a anunțat că formațiunea va iniția demersuri pentru declanșarea alegerilor parlamentare și prezidențiale anticipate, după căderea...