Vladimir Cebotari, fondatorul PDMM: „Pentru prima dată, la comandă politică, niște instituții decid cine să candideze la un scrutin”

Share:

Partidul Democrat Modern (PDDM) continuă acuzațiile că decizia de neînregistrare în cursa electorală „reprezintă o comandă politică”.

Unul dintre forndatorii formațiunii, Vladimir Cebotari, susține că „în așa-zisele notificări ale SIS și ASP în cazul PDMM nu se vorbește nimic despre pretinse acțiuni destabilizatoare” și că toți candidații de pe lista formațiunii au fost agreați prin avize de Agenția Națională de Integritate și alte instituții de drept ale statului, scrie UNIMEDIA.

„Cazul este unic. În premieră, au apărut instituții noi care deci cine are dreptul și cine nu să participe la alegeri. Am analizat scrisorile ASP și SIS. În notificarea SIS nu se vorbește nimic despre acțiuni destabilizatoare. Aceste scrisori sunt făcute în baza unor atribuții neclare. Cine a dat această calificare, în baza cărei informații, cine dintre oamenii din lista noastră reprezintă pericol, cui îi este interzis să participe la alegeri? Dacă analizezi dosarul formațiunii depus la CEC, în dreptul fiecărui candidat sunt avize ale ANI, ale instituțiilor de drept și în raport cu fiecare candidat este avizul că nu există nicio restricție, ei corespund criteriilor, pot participa la alegeri”, a declarat Vladimir Cebotari pentru „Primul în Moldova”.

Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, a fost aleasă în Consiliul de Coordonare al Platformei...

Vicepreședinta fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru”, Elena Grițco, a fost aleasă membră a Consiliului de Coordonare al Platformei Deputatelor din Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul...
Vicepreședinta fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru”, Elena Grițco, a fost aleasă membră a Consiliului de Coordonare al Platformei Deputatelor din Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul...
Președinta partidului „Moldova Mare", Victoria Furtună, a transmis un mesaj de felicitare cetățenilor Federației Ruse cu ocazia Zilei Rusiei, sărbătoare marcată anual pe 12...
Utilizarea trotinetelor electrice închiriate va fi interzisă la Bruxelles din 2027, în principal din motive de siguranţă, a anunţat Guvernul regional din Bruxelles, transmite...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, a fost aleasă în Consiliul de Coordonare al Platformei Deputatelor din Parlament

Vicepreședinta fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru”, Elena Grițco, a fost aleasă membră a Consiliului de Coordonare al Platformei Deputatelor din Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul...

VIDEO | Victoria Furtună felicită cetățenii Rusiei de Ziua Rusiei și îndeamnă la dialog și cooperare internațională

Președinta partidului „Moldova Mare", Victoria Furtună, a transmis un mesaj de felicitare cetățenilor Federației Ruse cu ocazia Zilei Rusiei, sărbătoare marcată anual pe 12...

Încă o capitală europeană va interzice trotinetele electrice de închiriat

Utilizarea trotinetelor electrice închiriate va fi interzisă la Bruxelles din 2027, în principal din motive de siguranţă, a anunţat Guvernul regional din Bruxelles, transmite...

NEWS ALERT VIDEO | Microbuz înmatriculat în R. Moldova, implicat într-un accident în Ungaria: opt persoane au decedat

Opt persoane și-au pierdut viața, iar una a fost rănită într-un grav accident produs dimineață, în vestul Ungariei. Incidentul a avut loc după ce...

VIDEO | Liliana Iaconi: PAS respinge proiectul privind eliminarea cotei minime a impozitului pe bunurile imobiliare

Majoritatea parlamentară a respins din nou includerea pe ordinea de zi a Parlamentului a proiectului de lege nr. 23/2026, care prevede eliminarea cotei minime...

Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, a fost aleasă în Consiliul de Coordonare al Platformei...

Vicepreședinta fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru”, Elena Grițco, a fost aleasă membră a Consiliului de Coordonare al Platformei Deputatelor din Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul...

Irina Vlah, scrisoare către oficiali europeni: Cazul „Inima Moldovei” trebuie discutat în cadrul negocierilor cu...

Irina Vlah, preşedinta Partidului Republican „Inima Moldovei”, a adresat o scrisoare deschisă către numeroși oficiali și politicieni europeni în care vorbește despre faptul că,...

VIDEO | Victoria Furtună felicită cetățenii Rusiei de Ziua Rusiei și îndeamnă la dialog...

Președinta partidului „Moldova Mare", Victoria Furtună, a transmis un mesaj de felicitare cetățenilor Federației Ruse cu ocazia Zilei Rusiei, sărbătoare marcată anual pe 12...

VIDEO | Scuarul Consiliului Europei din Chișinău intră în reparație. Ion Ceban anunță lucrări...

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat începerea lucrărilor de modernizare a Scuarului Consiliului Europei din sectorul Buiucani. Proiectul prevede reabilitarea infrastructurii...