VIDEO | Vladimir Putin afirmă că războiul din Ucraina ”se apropie de final”

Share:

Preşedintele rus Vladimir Putin a asigurat sâmbătă că războiul din Ucraina „se apropie de final”, criticând ţările occidentale pentru sprijinul acordat Kievului.

El a oferit ca explicaţie pentru originea „evenimentelor” din Ucraina faptul că Kievul voia să se asocieze cu Uniunea Europeană, potrivit TASS.

“Au început să intensifice confruntarea cu Rusia, care continuă şi astăzi. Cred că se apropie de final, dar situaţia rămâne gravă”, a răspuns el când a fost întrebat dacă ajutorul occidental acordat Ucrainei merge prea departe.

Preşedintele rus a declarat, de asemenea, că nu se va întâlni cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski decât după ce va fi încheiat un acord de pace durabil.

Vladimir Putin a atras atenţia asupra faptului că politicienii occidentali “au început să amplifice confruntarea cu Rusia”.

“Se pune întrebarea: de ce? În primul rând, se aşteptau la o înfrângere zdrobitoare a Rusiei, ştim bine, la prăbuşirea statalităţii în decurs de câteva luni”, a explicat Putin, citat de TASS. “Apoi au intrat pe această cale şi nu mai pot ieşi de pe ea, asta este problema”, a conchis Putin.

“Deşi, fără îndoială – a adăugat el – există şi oameni inteligenţi acolo. Există şi cei care înţeleg fără îndoială esenţa evenimentelor care se petrec. Sper că aceste forţe politice se vor întoarce treptat la putere sau vor prelua puterea cu sprijinul majorităţii covârşitoare din ţările europene”, a menţionat preşedintele.

Liderul rus, Vladimir Putin, a declarat sâmbătă, după parada de Ziua Victoriei, că motivul aflat la originea „evenimentelor” din Ucraina ar fi fost „încercările Kievului de a se asocia cu UE”, deşi până acum mesajul Kremlinului era că nu s-ar împotrivi unei aderări a Ucrainei la UE, ci la NATO.

Între exemplele alese de Putin pentru a explica de ce s-ar fi împotrivit unei apropieri a Kievului de UE a fost cel al normelor fitosanitare din UE, care ar fi mult mai laxe decât cele ruse.

“Înţelegeţi, totuşi, că acum trăim tot ce se întâmplă pe frontul ucrainean. Dar de unde a început totul? De la retragerea sau încercarea Ucrainei de a adera la UE. A fost doar prima etapă. Am început să discutăm deja atunci şi cu europenii. Le-am spus: “Ascultaţi, normele fitosanitare sunt absolut diferite în ţările voastre, în Uniunea Europeană, şi în Rusia”. Apropo, la noi normele fitosanitare sunt mult mai stricte. Şi este posibil ca produsele voastre să ajungă pe piaţa rusă prin teritoriul ucrainean. Nu putem permite acest lucru”, a declarat Putin, reamintind că, la acel moment, între ţări graniţele erau deschise şi exista o zonă de liber schimb cu Ucraina.

El a continuat explicând poziţia pe care Rusia “a fost nevoită” să o adopte. “Vom fi nevoiţi să ne închidem. Acelaşi lucru se aplică şi pentru o serie întreagă de produse industriale. Sincer să fiu, am fost surprins de această poziţie atât de dură şi de directă din partea europenilor. Au adoptat o atitudine fermă. La orice punct – nu, nu, nu. În cele din urmă, totuşi, şi preşedintele de atunci (Viktor) Ianukovici (prorus, îndepărtat de la putere prin revoltele din Piaţa Maidan – n.r.) a citit mai atent. A estimat că, deocamdată, probabil nu sunt pregătiţi pentru asta, deoarece ar fi apărut prea multe pierderi pentru economia Ucrainei”, a susţinut Putin.

El a subliniat însă că Ianukovici nu ar fi renunţat atunci la aderarea Ucrainei la UE. “El a spus că trebuie să revină asupra acestui subiect, să analizeze totul. Toate acestea au dus apoi la lovitura de stat, la criza din Crimeea, la poziţia sud-estului Ucrainei şi la acţiuni militare. Iată la ce a dus totul. Este o problemă serioasă. De aceea, nu trebuie să se ajungă la extreme”, şi-a formulat Putin argumentaţia.

Înainte de agresiunea teritorială a Rusiei în Ucraina, principalul motiv invocat de Moscova a fost apropierea NATO de graniţele ruse. Încă de la summitul NATO de la Bucureşti, din 2008, Putin şi-a formulat clar împotrivirea faţă de intenţia Kievului de a adera la NATO şi a ameninţat că nu va rămâne fără consecinţe, iar în 2014 a anexat unilateral Crimeea. Înainte de invazia pe scară largă în Ucraina, în februarie 2022, în negocierile cu administraţia americană, partea rusă punea ca o condiţie retragerea NATO la “aliniamentul din 1997”, ceea ce ar presupune ca NATO să nu mai aibă trupe, echipamente şi armament în ţările care au aderat la alianţă după anul 1997, ceea ce ar transforma state precum România, Bulgaria şi ţările baltice într-o zonă tampon, eliminând garanţiile de securitate ale NATO de pe flancul estic.

După ce administraţia Trump a încercat să medieze încheierea războiului dintre Rusia şi Ucraina, între propunerile înaintate de partea rusă figura condiţia ca Ucraina să nu adere niciodată la NATO, dar Moscova nu avea, în schimb, obiecţii în privinţa aderării la UE.

 

Alexandr Berlinschii, deputat Partidul Nostru: Experiența Carolinei de Nord demonstrează că instituțiile puternice și...

Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a participat la o serie de întrevederi și discuții cu reprezentanți ai instituțiilor publice din statul Carolina de Nord,...
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii Procuraturii municipiului Chișinău, desfășoară astăzi acțiuni de urmărire penală într-un dosar în care sunt vizați...
Horoscop 10 iunie - o zi a deciziilor. O să cântărim bine de tot situațiile înainte de a face ceva, ca să nu riscăm...
Fostul președinte al organizației teritoriale PAS Orhei, Alexei Codreanu, a anunțat că demisionează din Partidul Acțiune și Solidaritate și din toate funcțiile deținute în...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

ULTIMA ORĂ | CNA și procurorii desfășoară percheziții la Ialoveni

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii Procuraturii municipiului Chișinău, desfășoară astăzi acțiuni de urmărire penală într-un dosar în care sunt vizați...

Horoscop 10 iunie – apare o problemă sentimentală

Horoscop 10 iunie - o zi a deciziilor. O să cântărim bine de tot situațiile înainte de a face ceva, ca să nu riscăm...

ULTIMA ORĂ | Alexei Codreanu părăsește PAS: „Valorile care m-au adus în partid nu mai coincid cu realitatea”

Fostul președinte al organizației teritoriale PAS Orhei, Alexei Codreanu, a anunțat că demisionează din Partidul Acțiune și Solidaritate și din toate funcțiile deținute în...

ULTIMA ORĂ | Bruxelles-ul pregătește o interdicție fără precedent pentru toți cei care au luptat împotriva Ucrainei

Comisia Europeană a propus o completare la cel de-al 21-lea pachet de sancțiuni al Uniunii Europene împotriva Rusiei, și anume interzicerea intrării pe teritoriul...

VIDEO | Liliana Iaconi acuză Guvernul că blochează un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorarea impozitelor pe bunurile imobile

Deputata Liliana Iaconi acuză Guvernul că a blocat un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorările semnificative ale impozitelor pe bunurile imobile,...

Alexandr Berlinschii, deputat Partidul Nostru: Experiența Carolinei de Nord demonstrează că instituțiile puternice și...

Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a participat la o serie de întrevederi și discuții cu reprezentanți ai instituțiilor publice din statul Carolina de Nord,...

VIDEO | Turneu în memoria fotbalistului Fiodor Vlah. Irina Vlah: Mă bucur că numele...

Astăzi, la Comrat, a avut loc Turneul de Fotbal în memoria fotbalistului Fiodor Vlah. Irina Vlah, liderul Partidului Republican "Inima Moldovei", prezentă la eveniment,...

Victoria Furtună propune un Centru Est-European pentru Arbitraj Internațional la Chișinău: „Lumea are nevoie...

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a anunțat o nouă inițiativă rezultată în urma consultărilor cu experți din Italia, Elveția, Franța, Germania, Rusia și...

VIDEO | Inundații pe strada Tudor Vladimirescu din Durlești: un colector înfundat a avariat...

Mai multe case de pe strada Tudor Vladimirescu din Durlești au fost inundate, iar drumul a fost distrus și a devenit impracticabil în urma...