VIDEO Vasile Costiuc, liderul Partidului Democrația Acasă, a invitat americanii pentru a cerceta modul în care PAS a cheltuit banii

Share:

Partidul Democrația Acasă (PDA) a anunțat lansarea unei campanii naționale pentru identificarea a „100 de patrioți” care vor face parte din lista electorală a formațiunii la alegerile parlamentare din toamna acestui an.

Informația a fost prezentată de liderul partidului, Vasile Costiuc, în cadrul unei conferințe organizate după revenirea dintr-o vizită oficială în Statele Unite ale Americii.

„Această campanie este despre implicare și responsabilitate. Vrem să construim o echipă formată din oameni curajoși, competenți și loiali interesului național”, a declarat Vasile Costiuc, transmite NewTV.

Totodată, politicianul a informat că le-a adresat partenerilor americani o invitație de a veni în Republica Moldova pentru a analiza modul în care actuala guvernare PAS a gestionat fondurile oferite de SUA. Un demers similar urmează să fie înaintat și Curții de Conturi a Uniunii Europene.

Costiuc mai spune că în perioada următoare urmează să efectueze o vizită oficială în Italia, unde ar putea avea o întrevedere cu premierul Giorgia Meloni. De asemenea, o delegație a partidului său va ajunge la sediul instituțiilor de conducere ale Uniunii Europene pentru a continua dialogul privind transparența și buna guvernare în Republica Moldova.

NEWS ALERT VIDEO | Renato Usatîi susține că a accesat serverele unei rețele de...

Președintele formațiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, afirmă că ar fi accesat informații privind activitatea unei rețele internaționale de escrocherii telefonice, care ar fi prejudiciat...
Deputatul PAS Radu Marian susține că schimbările incluse în noua politică fiscală sunt necesare pentru consolidarea bugetului public, chiar dacă unele măsuri ar putea...
Procuratura Căușeni, Oficiul Anenii Noi, anunță pronunțarea la 18 iunie 2026 a sentinței de condamnare la 20 de ani de închisoare a inculpatului acuzat...
Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum republican consultativ pe tema reformei administrației publice locale și...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

VIDEO | Radu Marian: Modificările fiscale sunt necesare, iar veniturile suplimentare vor fi direcționate către cetățeni

Deputatul PAS Radu Marian susține că schimbările incluse în noua politică fiscală sunt necesare pentru consolidarea bugetului public, chiar dacă unele măsuri ar putea...

ULTIMA ORĂ | Inculpatul în cazul crimei de la Beriozchi a fost condamnat la 20 de ani de închisoare

Procuratura Căușeni, Oficiul Anenii Noi, anunță pronunțarea la 18 iunie 2026 a sentinței de condamnare la 20 de ani de închisoare a inculpatului acuzat...

VIDEO | MAN a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum

Mișcarea Alternativa Națională (MAN) a înregistrat în Parlament proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum republican consultativ pe tema reformei administrației publice locale și...

Liliana Iaconi: Procesul de amalgamare voluntară a localităților a deviat de la scopul inițial și generează conflicte în teritoriu

Deputata Liliana Iaconi, președinta Comisiei pentru administrație publică și dezvoltare regională, susține că procesul de amalgamare voluntară a localităților, conceput pentru consolidarea capacităților administrative...

ANALIZĂ | Republica Moldova investește de două ori mai puțin decât România și de peste trei ori mai puțin decât media UE în construcții...

În 2025, construcțiile rezidențiale reprezentau doar 1,4% din PIB-ul R. Moldova, față de 3% în România și 5% media din Uniunea Europeană. Despre aceasta...

NEWS ALERT VIDEO | Renato Usatîi susține că a accesat serverele unei rețele de...

Președintele formațiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, afirmă că ar fi accesat informații privind activitatea unei rețele internaționale de escrocherii telefonice, care ar fi prejudiciat...

Cine şi de ce a indus în eroare Uniunea Europeană în cazul sancţiunilor aplicate...

Citeam o analiză făcută de juristul Sergiu Butuc (vezi mai jos), care s-a referit la motivele ce au stat la baza aplicării de către...

Victoria Furtună avertizează asupra dezbinării sociale și a exodului populației din Republica Moldova

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, afirmă că 85% dintre cetățenii Republicii Moldova consideră că societatea este dezbinată, situație pe care o califică drept...