VIDEO: Un nou caz Lagardère? Vlad Bilețchi este pe urmele celor de la Polaris. A identificat o adresă fictivă, dar și sediul actual

Share:

Activistul civic Vlad Bilețchi anunță că documentează cazul POLARIS AVIATION GROUP SRL și afirmă că intenționează să adreseze mai multe întrebări despre presupusele legături ale companiei cu Dorin Recean, precum și să afle dacă aceasta a obținut avizul pozitiv al Consiliului pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului (CEIISS).

Suntem pe urmele companiei Polaris. Dorim să le adresăm mai multe întrebări despre presupusele legături cu Dorin Recean și să aflăm dacă au reușit să obțină avizul pozitiv al Consiliului pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului (CEIISS).

Ne interesează, de asemenea, de unde niște flăcăi din domeniul aviației, jucători de poker sau traderi amatori de criptomonede au ajuns să dispună de milioane de euro pentru a ridica de la sol, de pe Aeroportul Internațional Chișinău, avioane operate pe cont propriu sau pe curse preluate de la alte companii prin metode care nu par tocmai creștinești”, a scris Bilețchi.

Acesta susține că a identificat atât adresa juridică a companiei, cât și un alt sediu.

Am găsit prima adresă a companiei, însă aceasta s-a dovedit a fi fictivă. Ulterior, am identificat un alt sediu. Pentru că accesul prin intrarea principală era restricționat, am intrat pe scările de urgență, unde am găsit doar contabila. În ambele cazuri am lăsat numărul nostru de telefon și am solicitat să fim contactați. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar datele de contact ale persoanelor aflate la conducerea Polaris nu ne-au fost oferite. Nu ne supărăm, dar am încercat.

Nu ne oprim aici. Situația ne amintește foarte mult de cazul Lagardère, companie pe care, de asemenea, am găsit-o la o adresă fictivă din sectorul Buiucani al capitalei. Și Polaris are legături cu Buiucani.

Continuăm să documentăm cazul cu îndrăzneală, iar atunci când vom avea mai multe detalii, vom publica tot ceea ce considerăm că societatea trebuie să cunoască”, a declarat activistul.

La prima adresă, noul proprietar al casei în care figura sediul juridic al POLARIS AVIATION GROUP SRL a declarat că imobilul a fost înstrăinat și că nu cunoaște nimic despre această companie. Totodată, acesta l-a sunat pe unul dintre fondatorii POLARIS AVIATION GROUP SRL și l-a mustrat pentru faptul că a indicat această adresă și în alte cazuri, solicitându-i, în final, să nu o mai utilizeze.

Potrivit datelor din Registrul de stat al persoanelor juridice, POLARIS AVIATION GROUP SRL a fost înregistrată la 2 ianuarie 2026. Administrator al companiei este Guram Gvedașvili, iar fondatorii sunt Anatolie Damașchin (50%), Marcel Răducan (25%) și Guram Gvedașvili (25%).

Anterior, liderul Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, a afirmat că în spatele companiei s-ar afla fostul prim-ministru Dorin Recean și fostul ministru democrat Marcel Răducan.

Potrivit lui Dragoș Galbur, în spatele companiei s-ar afla Dorin Recean, fost ministru și fost prim-ministru, în prezent, potrivit acestuia, emisar special al Maiei Sandu, precum și fostul ministru democrat Marcel Răducan”, se arată într-o știre publicată la 30 iunie.

Afirmațiile lui Dragoș Galbur nu au fost confirmate oficial, iar Dorin Recean le-a respins.

Alexandr Petkov acuză deputații PAS de o „schemă obscură” privind apa la nord: „N-am...

Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, a dezvăluit că a intrat în posesia unui document intern al Parlamentului, care convoacă o ședință de lucru în...
Compania Invensis Soft susține, printr-un comunicat de presă publicat de IPN, că procedura de insolvabilitate a S.A. „Alimentarmaș” a fost influențată de un grup de...
Horoscop 8 iulie - o zi cu sare și piper. E bine să dăm dovadă de spontaneitate. Or să ne treacă prin fața ochilor...
Liderul Partidului Național Moldovenesc (PNM), Dragoș Galbur, susține că denunțul depus de el împotriva Anastasiei Tăburceanu, consilieră în cadrul aparatului prezidențial și verișoară a...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Veaceslav Platon, Alvian Istrate și Cătălina Castraveț, menționați în documentele privind noul atac raider asupra Alimentarmaș

Compania Invensis Soft susține, printr-un comunicat de presă publicat de IPN, că procedura de insolvabilitate a S.A. „Alimentarmaș” a fost influențată de un grup de...

Horoscop 8 iulie – oportunități, schimbări și decizii de luat

Horoscop 8 iulie - o zi cu sare și piper. E bine să dăm dovadă de spontaneitate. Or să ne treacă prin fața ochilor...

BREAKING NEWS | Dragoș Galbur: Anastasia Tăburceanu figurează într-o cauză penală privind cazul MoldATSA

Liderul Partidului Național Moldovenesc (PNM), Dragoș Galbur, susține că denunțul depus de el împotriva Anastasiei Tăburceanu, consilieră în cadrul aparatului prezidențial și verișoară a...

Contrabandă de țigări din R. Moldova: capturile s-au dublat, dar dosarele mari se închid fără nicio condamnare

Piața neagră a tutunului din nord-estul României a ajuns, în prima jumătate a lui 2026, la 14,7% din totalul consumului, arată un studiu Novel...

Victoria Furtună: Modificarea Legii privind statutul Găgăuziei este atribuția Parlamentului, nu a Curții Constituționale

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, consideră că sesizarea depusă de Ministerul Justiției la Curtea Constituțională privind unele prevederi din Legea nr. 344/1994 privind...

Alexandr Petkov acuză deputații PAS de o „schemă obscură” privind apa la nord: „N-am...

Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, a dezvăluit că a intrat în posesia unui document intern al Parlamentului, care convoacă o ședință de lucru în...

Irina Vlah, după decizia CC: Ignorarea avizului Comisiei de la Veneţia pune Republica Moldova într-o...

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, a declarat că, astăzi, Republica Moldova a mai făcut un pas înapoi în ceea ce privește democrația,...

Victoria Furtună: Modificarea Legii privind statutul Găgăuziei este atribuția Parlamentului, nu a Curții Constituționale

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, consideră că sesizarea depusă de Ministerul Justiției la Curtea Constituțională privind unele prevederi din Legea nr. 344/1994 privind...

BREAKING NEWS | Ion Ceban îl propune pe Igor Grosu pentru funcția de prim-ministru:...

Primarul municipiului Chișinău și președintele Mișcării Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, anunță că formațiunea sa îl va propune oficial pe președintele Parlamentului, Igor Grosu,...