Profesorul Veaceslav Moșin, fondator al Alternativa Clinic – desemnat Ambasador EuMAR 2

Share:

EuMAR este un proiect coordonat de ESHRE și cofinanțat de Comisia Europeană prin programul EU4Health, care are ca obiectiv dezvoltarea unui registru pan-european pentru monitorizarea tratamentelor de reproducere asistată medical (MAR).

Proiectul vizează colectarea datelor la nivel individual, ciclu cu ciclu, pentru a asigura transparență, standardizare și comparabilitate între țări, precum și pentru a îmbunătăți calitatea îngrijirii și înțelegerea rezultatelor, inclusiv în contextul mobilității pacienților.

Veaceslav Moșin în calitate de Ambasador EuMAR 2, va contribui activ la dezvoltarea noii soluții, participând la sesiuni periodice de prezentare a prototipului platformei.

“Aceste întâlniri oferă oportunitatea de a urmări evoluția sistemului și de a contribui cu feedback valoros încă din fazele inițiale, pentru a asigura o platformă eficientă și ușor de utilizat pentru clinici și registre naționale. Alternativa Clinic își exprimă mândria și susținerea pentru această realizare, care reflectă angajamentul continuu al Prof. Veaceslav Moșin și echipei Alternativa Clinic pentru excelență medicală și implicare activă în inițiative europene de importanță strategică. Participarea la EuMAR 2 contribuie, totodată, la dezvoltarea și alinierea practicilor din Republica Moldova la cele mai înalte standarde europene în domeniul reproducerii asistate medical”, se spune în comunicatul de presă al clinicii.

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi,...

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...
Cercetătorul în cadrul programului de Reziliență Democratică al Centrului pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA), Dionis Cenușă, consideră că scandalul legat de ocuparea funcțiilor publice...
Comisia Europeană elaborează planuri pentru a oferi țărilor candidate la aderarea la UE, între care Republica Moldova și Ucraina, beneficii economice înainte ca acestea...
Horoscop 27 iunie - o zi frumoasă. O să ne putem deplasa cu ușurință, o să putem ieși pe la petreceri, la un teren...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Dionis Cenușă: Scandalul privind funcțiile publice este doar vârful aisbergului

Cercetătorul în cadrul programului de Reziliență Democratică al Centrului pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA), Dionis Cenușă, consideră că scandalul legat de ocuparea funcțiilor publice...

POLITICO | UE pregătește „integrarea treptată” pentru Ucraina și Moldova. Cum vrea să mențină candidații în cercul său

Comisia Europeană elaborează planuri pentru a oferi țărilor candidate la aderarea la UE, între care Republica Moldova și Ucraina, beneficii economice înainte ca acestea...

Horoscop 27 iunie – o să aibă loc o întâlnire de suflet

Horoscop 27 iunie - o zi frumoasă. O să ne putem deplasa cu ușurință, o să putem ieși pe la petreceri, la un teren...

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi, iar Guvernul promite protecție peste un an”

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...

Ion Ceban: Toate fracțiunile parlamentare, cu excepția PAS, au semnat pentru inițierea referendumului privind reforma APL

Liderul MAN și primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că proiectul de hotărâre privind organizarea, la 27 septembrie 2026, a unui referendum...

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi,...

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...

Irina Vlah: PAS găsește salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea...

Asta este PAS: pentru ai lor se găsesc salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea puterii. Iar pentru pensionari există...

VIDEO | Victoria Furtună cere investigarea suspiciunilor privind angajarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită procurorilor să examineze cu „maximă seriozitate” informațiile privind angajarea și remunerarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA, afirmând că,...

Ion Ceban: Toate fracțiunile parlamentare, cu excepția PAS, au semnat pentru inițierea referendumului privind...

Liderul MAN și primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că proiectul de hotărâre privind organizarea, la 27 septembrie 2026, a unui referendum...