VIDEO Oana Țoiu: Toată lumea poate judeca credibilitatea lui Ion Ceban

Share:

Oana Țoiu, ministrul român de Externe, a explicat la Antena 3 CNN, într-o emisiune realizată de Sabina Iosub, situația care a condus la decizia interdicției de intrare în România a primarului din Chișinău, Ion Ceban, transmite Antena 3.

Sabina Iosub: Ion Ceban vă acuză direct că o comandă politică a fost în spatele acțiunii dvs. De fapt și de drept, de ce a fost interzis în România?

Oana Țoiu: România, ca orice altă țară membră a spațiului Schengen și a Uniunii Europene, poate interzice accesul pe teritoriul său tuturor persoanelor despre care consideră că pot să reprezinte un risc pentru siguranța națională sau pentru ordinea publică. Este dreptul României. Este dreptul Uniunii Europene, nu a fost contestat de niciun alt stat membru în acest moment.

Odată cu interdicția accesului domnului Ceban și a altor doi cetățeni moldoveni pe teritoriu României, aceasta fiind introdusă în sistemul Poliției de Frontieră, devine o interdicție care se extinde la întreg spațiul Schengen.

De aceea, este foarte important să clarificăm că este o interdicție acceptată de toate celelalte state membre ale spațiului Schengen. Există un regulament din 2018 la nivelul Uniunii Europene, care, de asemenea, clarifică aceste lucruri și dreptul fiecărui stat de a lua aceste decizii.

România nu este datoare domnului Ceban, pentru că domnul Ceban nu este un cetățean român. E improbabil că va putea vreodată fi. Nu este un cetățean al Uniunii Europene și este dreptul nostru de a acorda sau nu acces pe teritoriul nostru.

Sabina Iosub: Ce este însă în spatele acestei decizii? Sau, cât se poate de direct, ce a făcut Ceban de nu poate intra în România sau de îl consideră România un pericol?

Oana Țoiu: Este o întrebare pe care și domnul Ceban a pus-o într-o adresă oficială. Va primi sigur răspuns de la instituția abilitată în acest caz, adică Serviciul Român de Informații. Însă, să fie foarte clar, nici nu există vreo datorie a României de a da toate detaliile pe care le deține. Și cred că este ceva lesne de înțeles pentru toată lumea că, atunci când vorbim de un potențial pericol, vorbim și de rezerva pe care instituțiile UE au în a transparentiza toate informațiile pe care le dețin.

Sabina Iosub: Este o parte a războiului hibrid?

Oana Țoiu: Nu aș vrea să fac alte afirmații, dar ce pot să spun este că (decizia) este atât în linia regulamentelor Uniunii Europene, cât și în linia regulilor Schengen și este un drept pe care îl are fiecare țară și pe care îl folosește fiecare țară.

Iar în ceea ce privește credibilitatea domnului Ceban, aici este dreptul fiecărui cetățean din Republica Moldova, fiecărui cetățean din România, fiecărui cetățean care se uită la subiectul ăsta din lume, din Uniunea Europeană, să judece.

Însă dumnealui tocmai a declarat că nu are niciun fel de legătură cu Federația Rusă, când dumnealui este de ani de zile un susținător activ al ideii că locul Moldovei este lângă Rusia. A fost unul dintre cei mai vocali oponenți ai ideii de aderare la Uniunea Europeană.

(…) Este foarte greu să te uiți la o declarație de această natură (negarea legăturilor cu Rusia de către Ceban, n.r.) când știi toată cariera dumnealui și un istoric întreg de a spune foarte clar, cu subiect și predicat, neșovăielnic, că, din punctul de vedere al dumnealui, locul Moldovei e lângă Moscova, locul Moldovei nu este în Uniunea Europeană.

Faptul că încearcă acum această linie politică nu e ceva ce trebuie să judec eu. E ceva ce pot judeca totuși oamenii foarte clar, privind credibilitatea dumnealui în această direcție.”

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi,...

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...
Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...
Liderul MAN și primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că proiectul de hotărâre privind organizarea, la 27 septembrie 2026, a unui referendum...
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a criticat în Parlament lipsa unor destinații concrete pentru împrumutul extern de 218 milioane de euro, întrebând cine va...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi, iar Guvernul promite protecție peste un an”

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...

Ion Ceban: Toate fracțiunile parlamentare, cu excepția PAS, au semnat pentru inițierea referendumului privind reforma APL

Liderul MAN și primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că proiectul de hotărâre privind organizarea, la 27 septembrie 2026, a unui referendum...

„Creditul de 218 milioane de euro intră în buget fără destinații clare”. Constantin Cuiumju cere transparență privind utilizarea împrumutului extern

Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a criticat în Parlament lipsa unor destinații concrete pentru împrumutul extern de 218 milioane de euro, întrebând cine va...

ULTIMA ORĂ | Deținut de 23 de ani, decedat după un foc de avertisment tras de poliție la Judecătoria Strășeni

Un incident grav a avut loc astăzi la Judecătoria Strășeni, unde un deținut în vârstă de 23 de ani și-a pierdut viața în urma...

Maia Sandu nu mai poate candida în 2028 și nu-l „pregătește” pe Recean: „Fiecare om decide pentru el”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit joi seară, în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la Pro TV Chișinău, despre planurile sale pentru perioada...

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi,...

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...

Irina Vlah: PAS găsește salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea...

Asta este PAS: pentru ai lor se găsesc salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea puterii. Iar pentru pensionari există...

VIDEO | Victoria Furtună cere investigarea suspiciunilor privind angajarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită procurorilor să examineze cu „maximă seriozitate” informațiile privind angajarea și remunerarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA, afirmând că,...

Ion Ceban: Toate fracțiunile parlamentare, cu excepția PAS, au semnat pentru inițierea referendumului privind...

Liderul MAN și primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că proiectul de hotărâre privind organizarea, la 27 septembrie 2026, a unui referendum...