VIDEO | Irina Vlah: Fără o nouă concepţie a politicii externe, Moldova va continua să fie „o corabie în derivă, plutind spre stânci, cu cârma ruptă şi pânzele sfâşiate”

Share:

Politiciana Irina Vlah afirmă că „puterea din Moldova continuă să acționeze după metodologii vechi, de parcă lumea din jur nu s-ar fi schimbat. Sloganele lor despre integrarea europeană și ieșirea din CSI nu mai funcționează demult și devin cu adevărat periculoase pentru țară”. 

Potrivit spuselor sale, în ultimii ani, în special în 2025, am asistat la mari schimbări geopolitice, care, cu siguranţă, vor continua să aibă loc şi de acum încolo. Aceste schimbări presupun şi necesitatea unor noi abordări, repoziţionări, care să reiasă din interesul Republicii Moldova.

„Din păcate, din ceea ce vedem că se întâmplă sau, mai bine zis, nu se întâmplă, Republica Moldova nu face nimic pentru a se repoziţiona în noile realităţi geopolitice şi chiar se creează impresia că autorităţile nu înţeleg esenţa marilor transformări prin care trece lumea şi care ne afectează direct.

În timp ce asistăm la o diminuare evidentă a rolului şi ponderii unor organizaţii internaţionale importante; în timp ce vedem cum în prim plan ies state care-şi asumă rolul de a recroi harta lumii şi sferele de influenţă; în timp ce vedem aranjamente de maximă importanţă care se fac la nivel mondial şi la nivelul mai multor regiuni de pe glob – autorităţile Republicii Moldova, ca un patefon defectat, intonează acelaşi refren: părăsim CSI, ne integrăm în UE, război hibrid, rezilienţă în baza parteneriatelor externe etc.”, a menționat ea.

Irina Vlah a subliniat că, unele dintre aceste lucruri sunt importante, dar ele trebuie privite şi prin prisma noilor realităţi ce s-au creat la nivel mondial.

„Să vorbeşti de integrare europeană şi să te faci a nu vedea problemele cu care se confruntă UE şi care ar putea deveni în perspectivă şi probleme ale Republicii Moldova – e minimum o dovadă de miopie geopolitică. Să vorbeşti despre rezilienţă în baza parteneriatelor internaţionale şi să te faci a nu vedea gravele probleme cu care se confruntă organizaţiile internaţionale relevante din acest punct de vedere – e minimum o dovadă de iresponsabilitate. Să vorbeşti despre securitate, dar să nu faci nimic pentru a fi parte a pachetului de securitate regională despre care se discută intens în ultimul timp – e minimum o dovadă de lipsă de viziune. Lumea se schimbă, iar autorităţile Republicii Moldova nu fac nimic pentru a se plia pe aceste schimbări. Mai mult ca atât, deseori dau impresia că nici nu înţeleg ce se întâmplă în jurul lor”, a adăugat liderul politic.

Politiciana a mai spus că, până în prezent, o mare parte din probleme „în plan extern”, autorităţile Republicii Moldova le-au plasat în zona de responsabilitate a Uniunii Europene, mesajul de bază fiind: „Ne vom integra în UE şi problemele vor dispărea de la sine – începând de la probleme de securitate şi terminând cu capacităţile de rezilienţă”.

„Mai nou, responsabilitatea în aceste domenii se încearcă să fie trecută pe seama României, iar mesajul este: „România ne rezolvă problemele energetice, de infrastructură etc., iar dacă va fi cazul va interveni şi pe post de scut de securitate”. Dar nu e normal ca toată responsabilitatea să o plasezi altcuiva! La urma urmei, Republica Moldova e stat independent şi trebuie să-şi soluţioneze singură problemele, să identifice oportunităţile şi să le valorifice. Iar noile realităţi geopolitice oferă o mulţime de oportunităţi în acest sens. Însă, pentru ca ele să fie valorificate, e nevoie să fie conştientizate. Dat fiind această situaţie, eu revin la ideea lansată acum câteva săptămâni – Republica Moldova are nevoie de o nouă concepţie a politicii externe, care ar lua în calcul noile realităţi geopolitice, inclusiv oportunităţile ce au apărut. Fără o astfel de concepţie, Moldova va continua să fie „o corabie în derivă, plutind spre stânci, cu cârma ruptă şi pânzele sfâşiate”.

De aceea, fac un apel public către autorităţi: Demaraţi de urgenţă acţiunile ce se impun în vederea elaborării şi adoptării noii politici externe a Republicii Moldova.

Iar ca aceasta să corespundă maximal intereselor ţării, atrageţi în acest proces şi reprezentanţi ai societăţii civile, dar şi opoziţia”, a mai declarat Irina Vlah.

Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, a fost aleasă în Consiliul de Coordonare al Platformei...

Vicepreședinta fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru”, Elena Grițco, a fost aleasă membră a Consiliului de Coordonare al Platformei Deputatelor din Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul...
Piața imobiliară din Republica Moldova traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii, iar volumul locuințelor date în exploatare a ajuns la...
Horoscop 14 iunie - o zi frumoasă. O să profităm la maximum de timpul liber, de noile prietenii și ne eliberăm de griji și...
În Găgăuzia a fost lansat un forum național dedicat protejării articolului 111 din Constituția Republicii Moldova și a Legii privind statutul juridic special al...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Veaceslav Ioniță: Piața imobiliară din Moldova a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele șapte decenii

Piața imobiliară din Republica Moldova traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii, iar volumul locuințelor date în exploatare a ajuns la...

Horoscop 14 iunie – zodia care își va reface viața sentimentală

Horoscop 14 iunie - o zi frumoasă. O să profităm la maximum de timpul liber, de noile prietenii și ne eliberăm de griji și...

Victoria Furtună, la Forumul pentru apărarea statutului Găgăuziei: „Unitatea nu poate fi construită prin umilire”

În Găgăuzia a fost lansat un forum național dedicat protejării articolului 111 din Constituția Republicii Moldova și a Legii privind statutul juridic special al...

Horoscop 13 iunie – este animată sfera sentimentală

Horoscop 13 iunie - o zi chiar frumoasă. Sunt evenimente de toate culorile și o să le trecem în revistă ca să rupem și...

Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, a fost aleasă în Consiliul de Coordonare al Platformei Deputatelor din Parlament

Vicepreședinta fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru”, Elena Grițco, a fost aleasă membră a Consiliului de Coordonare al Platformei Deputatelor din Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul...

Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, a fost aleasă în Consiliul de Coordonare al Platformei...

Vicepreședinta fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru”, Elena Grițco, a fost aleasă membră a Consiliului de Coordonare al Platformei Deputatelor din Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul...

Irina Vlah, scrisoare către oficiali europeni: Cazul „Inima Moldovei” trebuie discutat în cadrul negocierilor cu...

Irina Vlah, preşedinta Partidului Republican „Inima Moldovei”, a adresat o scrisoare deschisă către numeroși oficiali și politicieni europeni în care vorbește despre faptul că,...

Victoria Furtună, la Forumul pentru apărarea statutului Găgăuziei: „Unitatea nu poate fi construită prin...

În Găgăuzia a fost lansat un forum național dedicat protejării articolului 111 din Constituția Republicii Moldova și a Legii privind statutul juridic special al...

VIDEO | Scuarul Consiliului Europei din Chișinău intră în reparație. Ion Ceban anunță lucrări...

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat începerea lucrărilor de modernizare a Scuarului Consiliului Europei din sectorul Buiucani. Proiectul prevede reabilitarea infrastructurii...