VIDEO | Ion Ceban: Primăria Chișinău a efectuat o nouă inventariere a clădirilor abandonate pe teritoriul Chișinăului

Share:

Primarul General, Ion Ceban, a anunțat că Primăria Chișinău a efectuat o nouă inventariere a clădirilor abandonate pe teritoriul Chișinăului, lăsate în paragină și care prezintă pericol.

În scurt timp vom prezenta public toată informația. Cert este că o lege care să reglementeze clar acest domeniu este una stringent necesară pentru toată țara”, a subliniat edilul.

Referitor la clădirea fostului Hotel „Național”, Primarul General a precizat că, toate intrările au fost închise, sudate și îngrădite, după ce muncitorii au lucrat acolo două săptămâni.

Totodată, au fost instalate 25 de camere de supraveghere. Accesul la video este oferit și organelor de drept.

„Am văzut declarații precum că Primăria ar trebui să fie responsabilă de securizarea tuturor clădirilor abandonate, doar că acest lucru presupune timp și cheltuieli suplimentare care nu sunt prevăzute în buget. Noi vom transmite nota de plată către proprietari, dar asta nu înseamnă că banii vor fi returnați imediat, după care ar trebui să ne judecăm, iar asta durează ani de zile, iar banii sunt cheltuiți în prezent din bugetul municipal.

Totodată, persoanele care trebuie să se ocupe de bunăstarea orașului trebuie să facă lucruri care nu sunt prevăzute de lege.

Haideți să nu mai pasăm responsabilitățile, dar fiecare să-și facă munca”, a punctat Ion Ceban.

Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, a fost aleasă în Consiliul de Coordonare al Platformei...

Vicepreședinta fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru”, Elena Grițco, a fost aleasă membră a Consiliului de Coordonare al Platformei Deputatelor din Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul...
Piața imobiliară din Republica Moldova traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii, iar volumul locuințelor date în exploatare a ajuns la...
Horoscop 14 iunie - o zi frumoasă. O să profităm la maximum de timpul liber, de noile prietenii și ne eliberăm de griji și...
În Găgăuzia a fost lansat un forum național dedicat protejării articolului 111 din Constituția Republicii Moldova și a Legii privind statutul juridic special al...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Veaceslav Ioniță: Piața imobiliară din Moldova a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele șapte decenii

Piața imobiliară din Republica Moldova traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii, iar volumul locuințelor date în exploatare a ajuns la...

Horoscop 14 iunie – zodia care își va reface viața sentimentală

Horoscop 14 iunie - o zi frumoasă. O să profităm la maximum de timpul liber, de noile prietenii și ne eliberăm de griji și...

Victoria Furtună, la Forumul pentru apărarea statutului Găgăuziei: „Unitatea nu poate fi construită prin umilire”

În Găgăuzia a fost lansat un forum național dedicat protejării articolului 111 din Constituția Republicii Moldova și a Legii privind statutul juridic special al...

Horoscop 13 iunie – este animată sfera sentimentală

Horoscop 13 iunie - o zi chiar frumoasă. Sunt evenimente de toate culorile și o să le trecem în revistă ca să rupem și...

Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, a fost aleasă în Consiliul de Coordonare al Platformei Deputatelor din Parlament

Vicepreședinta fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru”, Elena Grițco, a fost aleasă membră a Consiliului de Coordonare al Platformei Deputatelor din Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul...

Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, a fost aleasă în Consiliul de Coordonare al Platformei...

Vicepreședinta fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru”, Elena Grițco, a fost aleasă membră a Consiliului de Coordonare al Platformei Deputatelor din Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul...

Irina Vlah, scrisoare către oficiali europeni: Cazul „Inima Moldovei” trebuie discutat în cadrul negocierilor cu...

Irina Vlah, preşedinta Partidului Republican „Inima Moldovei”, a adresat o scrisoare deschisă către numeroși oficiali și politicieni europeni în care vorbește despre faptul că,...

Victoria Furtună, la Forumul pentru apărarea statutului Găgăuziei: „Unitatea nu poate fi construită prin...

În Găgăuzia a fost lansat un forum național dedicat protejării articolului 111 din Constituția Republicii Moldova și a Legii privind statutul juridic special al...

VIDEO | Scuarul Consiliului Europei din Chișinău intră în reparație. Ion Ceban anunță lucrări...

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat începerea lucrărilor de modernizare a Scuarului Consiliului Europei din sectorul Buiucani. Proiectul prevede reabilitarea infrastructurii...