VIDEO: În spatele politic a fostei deputate PAS, Olesea Stamate, se ascunde o latură sensibilă și plină de culoare

Share:

În spatele politic a fostei deputate PAS, Olesea Stamate, se ascunde o latură sensibilă și plină de culoare. De 14 ani, pictura este pentru ea o formă de evadare, în refugiu care o ajută să se detașeze de activitatea politică. „Pasiunea mea pentru pictură a venit, de fapt, de la copii mei”, a menționat politiciana.

„De multe ori credem că noi în învățăm pe copiii noștri, dar dacă suntem un pic mai atenți, o să ne dăm seama că noi avem foarte multe de învățat de la ei.

Pasiunea mea pentru pictură a venit, de fapt, de la copiii mei. Ei aveau 4–5 anișori când i-am dus pe ei pentru prima dată într-un studiou de pictură pentru ca ei să deseneze, să se dezvolte multilateral, transmite UNIMEDIA.

Ei au început să deseneze și mie atât de mult mi-a plăcut să pictez încât eu am continuat să o fac, iar copii au renunțat la această pasiune. Fiul mai mare mai desenează și acum din când în când, iar eu de 14 ani atunci când am timp liber practic această activitate. E clar că în ultima perioadă fac acest lucru tot mai rar, dar este și un refugiu de la activitatea zilnică, de la gândurile ce țin de activitatea politică. Aceasta este un timp în care eu mă detașez de la tot ce se întâmplă în jur”, a spus Olesea Stamate.

BREAKING NEWS VIDEO | Renato Usatîi anunță alte cazuri tragice din Armata Națională

Renato Usatîi, vicepreședinte al Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, a anunțat înainte de ședința Parlamentului că a fost informat despre alte...
Ministrul Educației Dan Perciun susține că salariile profesorilor din Moldova au depășit media pe economie în 2025. Liderul Moldova Mare Victoria Furtună răspunde cu...
Primăria Chișinău a prezentat la o conferință științifică internațională rezultatele unui program amplu de arheologie urbană derulat în ultimii ani - zece situri cercetate,...
Mama Irinei Vlah - Natalia Vlah marchează astăzi 77 de ani, ocazie cu care politiciana i-a oferit un buchet de flori și i-a adresat...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Victoria Furtună îl contrazice pe ministrul Educației: „În care Moldovă au profesorii salarii mari? În cea în care un tânăr cadru didactic primește 8.000...

Ministrul Educației Dan Perciun susține că salariile profesorilor din Moldova au depășit media pe economie în 2025. Liderul Moldova Mare Victoria Furtună răspunde cu...

Chișinăul își descoperă trecutul. Ion Ceban: Primăria a finanțat cercetări arheologice în 10 situri istorice și a creat primul Cadastru Arheologic digital al capitalei

Primăria Chișinău a prezentat la o conferință științifică internațională rezultatele unui program amplu de arheologie urbană derulat în ultimii ani - zece situri cercetate,...

VIDEO | Sărbătoare mare în familia Irinei Vlah: La mulți ani, mamă! Cel mai important – să fii sănătoasă!

Mama Irinei Vlah - Natalia Vlah marchează astăzi 77 de ani, ocazie cu care politiciana i-a oferit un buchet de flori și i-a adresat...

BREAKING NEWS VIDEO | Renato Usatîi anunță alte cazuri tragice din Armata Națională

Renato Usatîi, vicepreședinte al Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, a anunțat înainte de ședința Parlamentului că a fost informat despre alte...

Petr Vlah recomandă autorităților să studieze regiunile autonome din Europa: Să facem anumite concluzii! 

Politicianul Petr Vlah a studiat regiunile autonome din Europa și consideră că exemplul Țării Bascilor (Spania) este unul demn de urmat. Într-o postare pe...

BREAKING NEWS VIDEO | Renato Usatîi anunță alte cazuri tragice din Armata Națională

Renato Usatîi, vicepreședinte al Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, a anunțat înainte de ședința Parlamentului că a fost informat despre alte...

VIDEO | Sărbătoare mare în familia Irinei Vlah: La mulți ani, mamă! Cel mai...

Mama Irinei Vlah - Natalia Vlah marchează astăzi 77 de ani, ocazie cu care politiciana i-a oferit un buchet de flori și i-a adresat...

Victoria Furtună acuză CEC că refuză să ofere date despre migrația foștilor membri ai...

Liderul Partidului Moldova Mare, Victoria Furtună, susține că autoritatea electorală invocă protecția datelor cu caracter personal pentru a evita publicarea unor informații privind traseismul...

Chișinăul își descoperă trecutul. Ion Ceban: Primăria a finanțat cercetări arheologice în 10 situri...

Primăria Chișinău a prezentat la o conferință științifică internațională rezultatele unui program amplu de arheologie urbană derulat în ultimii ani - zece situri cercetate,...