VIDEO | Ex-ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi: „Aceleași tranzacții din cazurile Platon, Filat și Șor sunt băgate acum și în dosarul Plahotniuc”

Share:

„În dosarul în care lui Vladimir Plahotniuc i se impută legături cu frauda bancară, procurorii încearcă să agațe de numele politicianul mai multe episoade, inclusiv tranzacții, fără să demonstreze o legătură reală, directă și credibilă”. Despre acest lucru a declarat, la „UNInterviu” pentru UNIMEDIA, fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, care subliniază că procurorii, în locul unor probe solide, „au inventat asocieri forțate și interpretări și cu o insistență vizibilă au construit o vinovăție fără conexiuni reale”.

Juristul, care de la sfârșitul anului trecut este observator al procesului, face referire la argumentele aduse de Vladimir Plahotniuc în pledoaria din cadrul dezbaterilor juridice, acolo unde fostul lider al PDM a precizat că, într-un episod, invocat de procurori, se conturează faptul că Vladimir Plahotniuc nu are nici o legătură nici cu companiile menționate, nici cu faptele descrise de procurori. În aceste condiții, includerea episodului în dosar nu servește aflării adevărului, ci doar fabricării unei aparențe de gravitate. Este o alipire artificială, menită să umfle acuzația și să creeze impresia unui tablou penal mai vast decât cel care poate fi susținut prin probe reale.

Pe alt episod, singura sumă invocată de procurori are, în realitate, o explicație legală, clară și verificabilă: plata pentru vânzarea companiei „Sisteme Informaționale Integrate” în anii 2012–2013. Cu alte cuvinte, ceea ce a fost o tranzacție comercială licită este împins acum, cu forța, în zona penală. O operațiune economică legală este rescrisă ca și cum ar fi o probă de vinovăție. Nu vorbim aici despre clarificarea unor fapte, ci despre deformarea lor până când acestea ajung să încapă într-o învinuire deja pregătită.

„Mai mult, sunt mai multe tranzacții care sunt legate de anumite companii, tranzacții de devalizare ale sistemului bancar, păi acele tranzacții sunt vizate și în cazurile Platon, Filat, Șor, unde vrei sunt acele tranzacții, și acum se încearcă a le băga și în cazul lui Plahotniuc, practic sunt aceleași firme. S-a generat o percepție politică publică cu privire la persoana respectivă. Procurorul a colectat tot ce a putut colecta și a transmis și a pasat toată responsabilitatea către sistemul judecătoresc. Faceți ce vreți. Acum instanța trebuie să dezghioace și ceva măcar, prin prisma statului de drept, să genereze pentru a justifica soluția, oricare ar lua-o, pentru ca aceasta să fie menținută de instanțele superioare, cu toate că mie îmi este destul de greu să înțeleg modul cum o să-și justifice soluțiile instanțele reieșind din ceea ce este în proces. Am dubii serioase că acestea nu sunt vulnerabilități izolate, aici sunt riscuri foarte mari pentru condamnarea Moldovei la CEDO”, a declarat Fadei Nagacevschi în cadrul emisiunii „UNInterviu” pentru UNIMEDIA.

Potrivit fostului ministru al Justiției, procurorii nu completează un tablou probatoriu coerent, ci încearcă să acopere lipsa acestuia prin suprapuneri convenabile, omisiuni și asocieri forțate. De asemenea, potrivit lui Nagacevschi, lipsa probelor este compensată prin exploatarea unei percepții publice cultivate în jurul lui Vladimir Plahotniuc după 2019, când s-a repetat obsesiv ideea că politicianul „controla tot”.

„Acuzarea este formată pe ideea că Plahotniuc controla totul și întrebarea este când controla totul și chiar el și-a pus întrebarea asta. Percepția asta este generată că el controla totul în perioada 2018-2019, după ce PDM a preluat întreaga guvernare, dar în 2013-2014, atunci era o guvernare de alianță și erau războaie dure în alianța respectivă și să spui că el controla totul este o manipulare crasă, să invoci situația din 2019 la situația din 2013-2014 este mai mult ca inadecvat pentru a-ți justifica acuzarea, pentru a nu prezenta probe, precum contracte, semnături, declarații ale martorilor, care să-ți confirme poziția că el ar fi generat anumite fraude, ar fi pregătit furtul, eventual ar fi creat și acea organizație criminală pentru a face furtul. Din materialele dosarului se atestă, ori e grupul Șor care gestiona anumite bănci, ori Ministerul Finanțelor, care era subordonat politic PLDM-ului. Nicio declarație a martorilor nu indică la el. Pe ce fel de declarații și tranzacții se bazează organul de urmărire penală invocând că el este organizatorul tuturor structurilor?”, se mai întreabă Fadei Nagacevschi.

În concluzie, juristul a accentuat faptul că într-un stat de drept vinovăția se dovedește cu fapte, cu documente coerente și cu legături directe, nu cu umbre, clișee și transferuri de imagine.

Ion Ceban: Invităm familiile în centrul capitalei de Ziua Familiei

Primăria municipiului Chișinău organizează sâmbătă, 16 mai, un amplu eveniment dedicat Zilei Familiei. Piața Marii Adunări Naționale va fi transformată, începând cu ora 13:00,...
Partidul Nostru va depune un proiect de hotărâre în Parlament prin care va cere constituirea unei comisii de anchetă pentru examinarea circumstanțelor tragediei produse...
Procuratura Generală anunță că după tragedia de la unitatea militară din Cahul a pornit o cauză penală pe faptul încălcării regulilor de mânuire a...
În primele cinci luni ale anului 2026, armata Republicii Moldova ar fi înregistrat trei decese ale militarilor, potrivit liderului partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună....

Subscribe to our magazine

━ Hot News

VIDEO | Partidul Nostru solicită crearea unei comisii parlamentare de anchetă în cazul tragediei într-o unitate militară din Cahul

Partidul Nostru va depune un proiect de hotărâre în Parlament prin care va cere constituirea unei comisii de anchetă pentru examinarea circumstanțelor tragediei produse...

ULTIMA ORA: Procuratura Generală anunță că a pornit o cauză penală pe faptul încălcării regulilor de mânuire a armei

Procuratura Generală anunță că după tragedia de la unitatea militară din Cahul a pornit o cauză penală pe faptul încălcării regulilor de mânuire a...

Trei decese în armată în doar cinci luni. Victoria Furtună: „Părinții își trimit copiii cu încredere, statul trebuie să răspundă”

În primele cinci luni ale anului 2026, armata Republicii Moldova ar fi înregistrat trei decese ale militarilor, potrivit liderului partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună....

ULTIMA ORĂ | Moldovean condamnat în Belgia pentru un jaf de peste 3 milioane de euro

Un cetățean cu dublă cetățenie, română și moldoveană, căutat de autorităţile din Belgia pentru că fusese condamnat la pentru jaf, a fost depistat de...

Republica Moldova va introduce un sistem digital de detectare a plagiatului

Republica Moldova va introduce un sistem digital de detectare a plagiatului pentru lucrările de licență și master, achiziționat din România. Toate tezele vor fi...

VIDEO | Partidul Nostru solicită crearea unei comisii parlamentare de anchetă în cazul tragediei...

Partidul Nostru va depune un proiect de hotărâre în Parlament prin care va cere constituirea unei comisii de anchetă pentru examinarea circumstanțelor tragediei produse...

VIDEO | Irina Vlah insistă: Soarta satelor trebuie decisă chiar de locuitori – prin...

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, afirmă că PAS vrea să lichideze două treimi dintre primăriile sătești, însă nici măcar nu întreabă oamenii...

Trei decese în armată în doar cinci luni. Victoria Furtună: „Părinții își trimit copiii...

În primele cinci luni ale anului 2026, armata Republicii Moldova ar fi înregistrat trei decese ale militarilor, potrivit liderului partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună....

Ion Ceban: Invităm familiile în centrul capitalei de Ziua Familiei

Primăria municipiului Chișinău organizează sâmbătă, 16 mai, un amplu eveniment dedicat Zilei Familiei. Piața Marii Adunări Naționale va fi transformată, începând cu ora 13:00,...