Victoria Furtună despre cancer, credință și schimbarea de perspectivă: „Boala m-a învățat să nu mai am așteptări de la nimeni”

Share:

Liderul Partidului ”Moldova Mare, Victoria Furtună, a vorbit pentru prima dată în public, deschis, despre lupta sa cu cancerul. Politiciana a fost diagnosticată cu această maladie, în 2017, în urma unei situații neprevăzute. Ea a oferit detalii la podcastul „Cine Ești, De fapt”.

„În 2017, având o familie extraordinară, fiind în topul carierei profesionale, mi-am pierdut brusc cunoștința, am ajuns la spital și am fost diagnosticată cu cancer – început de metastază”, a povestit Furtună.

Ea spune că medici din Republica Moldova și din străinătate i-au transmis verdictul sever: să se întoarcă acasă.

„Toți medicii îmi spuneau să merg acasă și să mă bucur de acel moment alături de familie”, a declarat ea, descriind impactul psihologic al veștii și al comentariilor celor din jur.

Furtună spune că a fost motivată să lupte de o întrebare a copiilor: ”Mamă, da e drept că o să mori?”.

„Paradoxul este că atunci, mai mult ca niciodată, am înțeles că Dumnezeu există. Am dat niște promisiuni bunului Dumnezeu pe care o să le îndeplinesc”, mărturisește Victoria Furtună.

Politiciana spune că, în urma luptei cu boala, și-a schimbat și perspectiva asupra relațiilor și așteptărilor de la ceilalți. Iar acest lucru a ajutat-o și când a devenit persoană publică.

„Am pierdut oameni și mulți nu s-au întors. Eu nu am așteptări de la nimeni, eu am direcția, eu știu care trebuie să fie rezultatul și merg înainte. Dacă o persoană a decis pentru el că nu corespunde ideea sau nu este de acord cu ceea ce eu fac și se retrage, asta nu înseamnă că persoana aceea a devenit mai rea sau mai bună. Apare altă persoană, care corespunde hărții tale mentale de moment”, spune liderul Partidului ”Moldova Mare”.

Întrebată ce ar face diferit dacă ar putea da timpul înapoi, Furtună a transmis un îndemn la acceptare și mișcare înainte, sugerând că boala i-a impus o reevaluare a priorităților și a modului în care construiește relațiile personale și profesionale.

Ion Ceban: Sute de angajați ai Primăriei au fost la datorie de Paștele Blajinilor....

Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a mulțumit echipelor implicate în buna desfășurare a Paștelui Blajinilor, menționând că sute de angajați ai municipalității au...
Un atac armat în Shreveport, Louisiana, a dus la moartea a cel puțin opt persoane, printre care și un copil de un an, suspectul...
Horoscop 20 aprilie - o zi a deciziilor. Facem un bilanț și vedem ce dăm deoparte și ce păstrăm, ca să netezim drumul spre...
Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a mulțumit echipelor implicate în buna desfășurare a Paștelui Blajinilor, menționând că sute de angajați ai municipalității au...

Subscribe to our magazine

VIDEO Serghei Ivanov, Partidul Nostru: Integrarea în UE este tratată de unii de la guvernare doar ca un obiectiv politic de dragul „fotoliilor” în...

Unii din conducere cred că, dacă într-o zi vor păși în Uniunea Europeană, situația se va schimba peste noapte. Însă nu conștientizează că aderarea...

DOSAR EXPLOZIV pe piața gazelor: Un furnizor privat de gaze, suspendat în plină liberalizare a pieței. Decizie controversată a Consiliului de Investiții

Un an de corespondență bizară, întrebări fără răspuns și decizii contradictorii. În timp ce Bruxellesul și Secretariatul Comunității Energetice cer Republicii Moldova de ani...

━ Hot News

Atac armat în SUA: mai mulți minori uciși, printre victime și un copil de un an. Suspectul a fost împușcat de poliție

Un atac armat în Shreveport, Louisiana, a dus la moartea a cel puțin opt persoane, printre care și un copil de un an, suspectul...

Horoscop 20 aprilie – zodia care va primi o sumă importantă de bani

Horoscop 20 aprilie - o zi a deciziilor. Facem un bilanț și vedem ce dăm deoparte și ce păstrăm, ca să netezim drumul spre...

Ion Ceban: Sute de angajați ai Primăriei au fost la datorie de Paștele Blajinilor. Mulțumiri echipelor implicate

Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a mulțumit echipelor implicate în buna desfășurare a Paștelui Blajinilor, menționând că sute de angajați ai municipalității au...

FMI: Republica Moldova va fi lider mondial la creșterea PIB-ului pe cap de locuitor în perioada 2026–2030

Republica Moldova va înregistra cea mai rapidă creștere a PIB-ului pe cap de locuitor din lume în perioada 2026–2030, potrivit proiecțiilor Fondului Monetar Internațional....

Horoscop 19 aprilie – zodia care astăzi va primi vești bune

Horoscop 19 aprilie - o zi cu accente speciale. O să ne facem curaj să spunem niște lucruri care ne-ar elibera de o povară...