Victoria Furtună, lidera partidului „Moldova Mare”, îi solicită fostului premier Alexandru Munteanu să organizeze o conferință de presă și să explice motivele reale ale demisiei sale. Politiciana afirmă că există întrebări legate de relația Guvernului cu Fondul Monetar Internațional și de modul în care au fost elaborate politicile bugetar-fiscale pentru anul 2027.
Într-un mesaj public, Victoria Furtună afirmă că fostul șef al Guvernului are obligația morală de a clarifica circumstanțele plecării sale din funcție și de a răspunde întrebărilor apărute după anunțarea demisiei.
„Dacă ceea ce ați scris pe rețelele de socializare corespunde realității, atunci aveți obligația morală să demonstrați respect față de societate și să veniți public cu explicații complete. Tăcerea și lipsa unei conferințe de presă nu fac decât să nască și mai multe speculații”, a declarat Victoria Furtună.
Potrivit acesteia, una dintre principalele întrebări vizează negocierile dintre Guvernul Republicii Moldova și FMI privind reluarea finanțării externe și condițiile impuse în schimbul acestui sprijin.
Victoria Furtună susține că proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027 ar fi fost elaborat în baza unor parametri economici solicitați de FMI și afirmă că refuzul de a promova ulterior anumite măsuri ar fi putut contribui la înlăturarea lui Alexandru Munteanu din funcție.
„Legea bugetar-fiscală pentru 2027 a fost făcută pe baza cerințelor FMI? Ați demisionat singur sau v-au forțat?”, sunt câteva dintre întrebările adresate fostului premier.
Lidera partidului „Moldova Mare” afirmă că, în perioada guvernării anterioare, au fost operate rectificări ale bugetului de stat pentru finanțarea unor programe sociale și de infrastructură fără consultarea FMI, ceea ce ar fi dus la suspendarea temporară a finanțării externe.
În opinia sa, Alexandru Munteanu a reluat ulterior negocierile cu Fondul și a anunțat relansarea dialogului în luna mai 2026, însă condițiile impuse pentru acoperirea deficitului bugetar ar fi generat tensiuni în interiorul puterii.
Victoria Furtună îi cere fostului premier să clarifice și declarațiile făcute de președinta Maia Sandu, care a afirmat că acesta „nu a dat rezultatele așteptate”, în timp ce Alexandru Munteanu nu a oferit până acum explicații detaliate în fața presei.
„Societatea are dreptul să afle adevărul. Ieșiți public, domnule prim-ministru interimar. Explicați. Respectați cetățenii care v-au plătit salariul”, a transmis Victoria Furtună, lidera partidului „Moldova Mare”.









