Victoria Furtună avertizează că simpla apariție a discuțiilor despre majorarea vârstei de pensionare indică probleme structurale grave

Share:

Declarațiile ministrului Muncii și Protecției Sociale privind presiunile asupra sistemului de pensii au generat reacții politice. Victoria Furtună avertizează că simpla apariție a discuțiilor despre majorarea vârstei de pensionare indică probleme structurale grave.

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, afirmă că atunci când astfel de idei apar în spațiul public, ar însemna că „echilibrul dintre capacitățile economiei și obligațiile sociale a fost deja rupte”.

„Discuțiile despre creșterea vârstei de pensionare în Republica Moldova este un semnal clar că sistemul nu mai face față presiunii actuale. Când astfel de idei apar în spațiul public, asta înseamnă un singur lucru: echilibrul dintre capacitățile economiei și obligațiile sociale a fost deja rupt”, a declarat Victoria Furtună.

Potrivit acesteia, problemele sunt cunoscute de ani de zile: declinul demografic, exodul populației active, baza redusă de contribuabili și presiunea tot mai mare asupra bugetului public. În opinia sa, majorarea vârstei de pensionare ar reprezenta doar o soluție de moment, fără a aborda cauzele profunde.

Victoria Furtună a invocat exemple din state cu sisteme de pensii considerate sustenabile, precum Elveția, unde modelul este construit pe mai mulți piloni – pensia de stat, contribuțiile obligatorii și economiile personale – dar și pe flexibilitate în stabilirea momentului retragerii din activitate.

„Experiența țărilor cu sisteme de pensii sustenabile arată că politica pensionară funcționează doar ca parte a unei construcții coerente. De exemplu, în Elveția, elementul-cheie nu este doar vârsta de pensionare, ci echilibrul între trei piloni: pensia de stat, contribuțiile obligatorii de economisire și economiile personale. Însă și mai importantă este flexibilitatea sistemului. În loc să se impună o vârstă fixă și strictă, să se aplice o abordare în care fiecare persoană poate ieși la pensie mai devreme sau mai târziu, sau poate continua să lucreze fără a pierde o parte din pensie și să-și formeze o pensie suplimentară prin angajare oficială. Acest lucru creează principalul element lipsă: legătura directă între muncă, contribuții și pensia viitoare”, a declarat Victoria Furtună.

Acest lucru creează principalul element lipsă: legătura directă între muncă, contribuții și pensia viitoare. Pentru Moldova asta înseamnă că soluția trebuie să fie mult mai amplă decât simpla majorare a vârstei de pensionare.

Direcții posibile: stimularea angajării oficiale prin bonusuri pensionare, crearea condițiilor reale pentru economisiri voluntare, un sistem flexibil de ieșire la pensie fără restricții rigide și susținerea celor care aleg să lucreze și după vârsta de pensionare. Și, cel mai important – refacerea încrederii în sistem. Pentru că astăzi oamenii nu mai sunt siguri că vor primi ceea ce li se promite.

De aceea, întrebarea fundamentală sună așa: vrem să reducem obligațiile sau să construim un sistem cu adevărat sustenabil? Acestea sunt două abordări complet diferite. Iar alegerea pe care o facem nu va afecta doar sistemul de pensii, ci și încrederea oamenilor în stat, în general”, a mai declarat Victoria Furtună.

Ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a declarat că, în prezent, autoritățile nu analizează creșterea sau reducerea vârstei de pensionare.

„La moment noi nu analizăm creșterea sau scăderea acestei vârste, deși recunoaștem că populația pe întreg teritoriul UE îmbătrânește, în sens că oamenii trăiesc mai mult, inclusiv în Republica Moldova. Speranța de viață a crescut cu doi ani și cu siguranță trebuie să intervenim în ceea ce privește politicile sociale și fondul de pensionare ca să asigurăm sustenabilitatea acestui sistem”, a transmis Natalia Plugaru.

Subiectul sustenabilității sistemului de pensii rămâne unul sensibil, în contextul tendințelor demografice și al presiunilor bugetare, iar dezbaterea publică pe această temă este departe de a se încheia.

Partidul MAN cere demisia imediată a ministrului Apărării

Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) solicită demisia ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, și a conducerii Armatei Naționale, în urma incidentului produs într-o unitate militară din...
Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, anunță că a depus o acțiune în instanță prin care contestă modul de funcționare a instituțiilor statului și...
Agenţia anticorupţie ucraineană (NABU) a anunţat luni că a descoperit un sistem de spălare de bani care, potrivit presei locale, îl implică pe fostul...
Horoscop 12 mai - o zi chiar frumoasă. O să avem energia necesară să facem lucruri de calitate, ca să ne respectăm în primul...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

VIDEO | Victoria Furtună a depus o acțiune în instanță: „Mai există separarea puterilor în Republica Moldova sau toate instituțiile sunt sub control politic?”

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, anunță că a depus o acțiune în instanță prin care contestă modul de funcționare a instituțiilor statului și...

Procurorii din Kiev anunță descoperirea unei înșelătorii imobiliare în care e implicat Andrii Iermak, ex-șef de cabinet al lui Zelenski

Agenţia anticorupţie ucraineană (NABU) a anunţat luni că a descoperit un sistem de spălare de bani care, potrivit presei locale, îl implică pe fostul...

Horoscop 12 mai – Scorpion – sunt oameni interesați de ideile și strategiile voastre

Horoscop 12 mai - o zi chiar frumoasă. O să avem energia necesară să facem lucruri de calitate, ca să ne respectăm în primul...

Partidul MAN cere demisia imediată a ministrului Apărării

Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) solicită demisia ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, și a conducerii Armatei Naționale, în urma incidentului produs într-o unitate militară din...

HOT News | Igor Grosu va fi primit de Nicușor Dan, marți, la Cotroceni

Preşedintele Nicuşor Dan îl va primi marţi, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, informează Administraţia Prezidenţială. Igor Grosu va participa, tot...

VIDEO | Partidul Nostru solicită crearea unei comisii parlamentare de anchetă în cazul tragediei...

Partidul Nostru va depune un proiect de hotărâre în Parlament prin care va cere constituirea unei comisii de anchetă pentru examinarea circumstanțelor tragediei produse...

VIDEO | Irina Vlah insistă: Soarta satelor trebuie decisă chiar de locuitori – prin...

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, afirmă că PAS vrea să lichideze două treimi dintre primăriile sătești, însă nici măcar nu întreabă oamenii...

VIDEO | Victoria Furtună a depus o acțiune în instanță: „Mai există separarea puterilor...