Victoria Furtună anunță că a obținut câștig de cauză în instanță, într-un proces în care a reclamat prejudicii cauzate de acțiunile organelor de urmărire penală și ale structurilor speciale. Potrivit politicianului, instanța a fi recunoscut existența unui prejudiciu și a fi dispus acordarea unor despăgubiri în valoare de 50 000 de lei.
Într-o postare pe rețele de socializare, Furtună a declarat că acțiunea în judecată a fost înaintată împotriva Ministerului Justiției, fostului procuror general Ion Munteanu, fostei șefe a Procuraturii Anticorupție Veronica Dragalin și Serviciului de Informații și Securitate. Ea susține că instituțiile vizate ar fi exercitat abuzuri și presiuni împotriva sa.
Furtună afirmă că decizia instanței confirmă acuzațiile sale, că dosarele și acțiunile intentate împotriva ei ar fi fost construite pe falsuri și abuz de putere.
Totodată, aceasta a declarat că hotărârea judecătorească reprezintă doar începutul unor demersuri juridice mai ample și că va continua acțiunile în instanță. Fosta procuroare mai spune că nu va permite ca despăgubirile să fie achitate din banii publici și că va încerca să obțină tragerea la răspundere inclusiv financiară a persoanelor pe care le consideră responsabile.
”Nu voi permite ca banii cetățenilor să acopere ilegalitățile funcționarilor. Voi merge până la capăt și fiecare dintre cei care au comis abuzuri va răspunde — inclusiv financiar. Celor care se cred protejați de relații sau sistem, le transmit un mesaj clar: presa voastră mult nu vă va acoperi. Tot ceea ce încercați să ascundeți este documentat. Fiecare abuz va fi expus. Funcțiile trec, relațiile se sting, dar responsabilitatea rămâne”, insistă Victoria Furtună.
Procesul a fost inițiat în 2025. Liderul partidului ”Moldova Mare” a acuzat persecuții printr-un dosar penal, după ce Serviciul de Informații și Securitate i-a retras fostului procuror anticorupție accesul la informații clasificate. După cinci luni, investigația a fost clasată. Totuși, pe durata anchetei, susține Furtună în cererea de chemare în judecată, ea a fost supravegheată, percheziționată și discreditată în presă. Ea a cerut despăgubiri de 1 milion de lei, invocând precedentul judecătoarei de la Curtea Constituțională Domnica Manole, care pentru acțiuni similare a primit daune de 800 de mii de lei.





