Victoria Furtună: Am cerut instanței să sesizeze Curtea Europeană pentru a fi solicitat un aviz ce va uniformiza practica CtEDO

Share:

Partidul „Moldova Mare” a depus o cerere la Curtea de Apel Chișinău privind aplicarea directă a Protocolului adițional nr. 16 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, solicitând ca instanțele moldovenești să ceară Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) un aviz consultativ.

Potrivit formațiunii, scopul demersului este clarificarea dacă „așa-zisele investigații de presă controlată politic sau scrisorile emise de autorități partajate politic” pot fi considerate probe suficiente în cadrul unui proces privind activitatea partidelor de opoziție.

Avocatul Igor Hlopețchi, membru al acestui partid, susține că următoarea ședință de judecată va fi decisivă.

„La ședința următoare, instanța urmează să emită o încheiere prin care se va expune asupra sesizării Curții Supreme de Justiție. Aceasta, la rândul ei, va trebui să convoace plenul și să facă un demers către Curtea Europeană, ca aceasta să emită un aviz consultativ pe problema de drept ridicată de noi”, explicp Hlopețchi. El a subliniat că există deja „cel puțin 15 condamnări” la CEDO pentru cazuri similare, în care „partide veritabile de opoziție au fost excluse arbitrar din alegeri”.

„Judecătorii nu vor să-și asume responsabilitatea pentru o eventuală condamnare a Republicii Moldova la CEDO. Noi mizăm pe faptul că rațiunea va învinge presiunile și că bugetul de stat nu va avea de suferit din cauza executării comenzilor politice”, a adăugat avocatul.

Liderul formațiunii ”Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că demersul ar putea deveni un precedent benefic.

”Am cerut instanței să sesizeze Curtea Europeană pentru a fi solicitat un aviz care va uniformiza practica CtEDO și astfel vom face un precedent ca să dispară practicile abuzive de excludere a partidelor incomode”, spune Furtună.

Amintim că Ministerul Justiției a cerut instanței limitarea activității formațiunii politice pentru 12 luni. Autoritatea invocă presupusă finanțare ilegală și alte încălcări ale legislației privind partidele politice.

Alexandr Petkov acuză deputații PAS de o „schemă obscură” privind apa la nord: „N-am...

Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, a dezvăluit că a intrat în posesia unui document intern al Parlamentului, care convoacă o ședință de lucru în...
Horoscop 8 iulie - o zi cu sare și piper. E bine să dăm dovadă de spontaneitate. Or să ne treacă prin fața ochilor...
Liderul Partidului Național Moldovenesc (PNM), Dragoș Galbur, susține că denunțul depus de el împotriva Anastasiei Tăburceanu, consilieră în cadrul aparatului prezidențial și verișoară a...
Piața neagră a tutunului din nord-estul României a ajuns, în prima jumătate a lui 2026, la 14,7% din totalul consumului, arată un studiu Novel...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Horoscop 8 iulie – oportunități, schimbări și decizii de luat

Horoscop 8 iulie - o zi cu sare și piper. E bine să dăm dovadă de spontaneitate. Or să ne treacă prin fața ochilor...

BREAKING NEWS | Dragoș Galbur: Anastasia Tăburceanu figurează într-o cauză penală privind cazul MoldATSA

Liderul Partidului Național Moldovenesc (PNM), Dragoș Galbur, susține că denunțul depus de el împotriva Anastasiei Tăburceanu, consilieră în cadrul aparatului prezidențial și verișoară a...

Contrabandă de țigări din R. Moldova: capturile s-au dublat, dar dosarele mari se închid fără nicio condamnare

Piața neagră a tutunului din nord-estul României a ajuns, în prima jumătate a lui 2026, la 14,7% din totalul consumului, arată un studiu Novel...

Victoria Furtună: Modificarea Legii privind statutul Găgăuziei este atribuția Parlamentului, nu a Curții Constituționale

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, consideră că sesizarea depusă de Ministerul Justiției la Curtea Constituțională privind unele prevederi din Legea nr. 344/1994 privind...

Igor Dodon: Cea mai logică soluție ar fi organizarea simultană a alegerilor prezidențiale, parlamentare și locale în 2027. Acest lucru ar permite formarea unui...

Igor Dodon, liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), în cadrul unui interviu pentru portalul TRIBUNA, în contextul demisiei Guvernului Munteanu, a declarat că...

Alexandr Petkov acuză deputații PAS de o „schemă obscură” privind apa la nord: „N-am...

Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, a dezvăluit că a intrat în posesia unui document intern al Parlamentului, care convoacă o ședință de lucru în...

Irina Vlah, după decizia CC: Ignorarea avizului Comisiei de la Veneţia pune Republica Moldova într-o...

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, a declarat că, astăzi, Republica Moldova a mai făcut un pas înapoi în ceea ce privește democrația,...

Victoria Furtună: Modificarea Legii privind statutul Găgăuziei este atribuția Parlamentului, nu a Curții Constituționale

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, consideră că sesizarea depusă de Ministerul Justiției la Curtea Constituțională privind unele prevederi din Legea nr. 344/1994 privind...

BREAKING NEWS | Ion Ceban îl propune pe Igor Grosu pentru funcția de prim-ministru:...

Primarul municipiului Chișinău și președintele Mișcării Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, anunță că formațiunea sa îl va propune oficial pe președintele Parlamentului, Igor Grosu,...