Victor Slivinschi, fondator Turboenergy Power, despre proiectele filantropice: Cred că trebuie să fim mai vocali, să fim un exemplu de urmat

Share:

Victor Slivinschi, fondator al companiei Turboenergy Power, care activează de 19 ani pe piața R. Moldova, dar și a României, a vorbit într-un interviu pentru Infotag despre proiectele filantropice pe care le-au susținut de-a lungul anilor. 

Omul de afaceri a precizat că, deși nu a vorbit la această temă până acum, aceasta nu înseamnă că Turboenergy Power nu este implicat în proiecte sociale.

„Turboenergy Power s-a implicat constant în acțiuni de responsabilitate socială, susținând inițiative cu impact în comunitate, în special în domenii precum educație, sănătate și sprijin social. Am  derulat acțiuni de sponsorizare și donații pentru instituții și organizații locale, echipe de fotbal, sportivi de performanță, organizații de studenți contribuind la îmbunătățirea condițiilor din unități educaționale și medicale”, a spus el.

Victor Slivinschi a menționat că este mândru că a susținut Federația Română de Gimnastică și astfel a contribuit la succesul sportivilor noștri.

„De asemenea, Turboenergy Power a susținut proiecte sociale și campanii umanitare, oferind sprijin pentru comunități vulnerabile și participând la inițiative menite să răspundă unor nevoi punctuale, inclusiv în situații speciale. Un astfel de proiect este cel dedicat micuților cu probleme cardiace – Salvăm Inimile Mici. Alături de medicii de la Spitalul Sanador România am reușit să oferim speranță la zeci de familii a căror copilași au avut nevoie de intervenții pe cord. În același timp, atunci nu ne-am propus să vorbim despre aceste proiecte cu voce tare, or, am donat din inimă și nu am avut nevoie de validare. Acum însă cred că poate trebuie să fim mai vocali, să fim un exemplu de urmat”, a mai spus CEO-ul Turboenergy Power.

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi,...

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...
Cercetătorul în cadrul programului de Reziliență Democratică al Centrului pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA), Dionis Cenușă, consideră că scandalul legat de ocuparea funcțiilor publice...
Comisia Europeană elaborează planuri pentru a oferi țărilor candidate la aderarea la UE, între care Republica Moldova și Ucraina, beneficii economice înainte ca acestea...
Horoscop 27 iunie - o zi frumoasă. O să ne putem deplasa cu ușurință, o să putem ieși pe la petreceri, la un teren...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Dionis Cenușă: Scandalul privind funcțiile publice este doar vârful aisbergului

Cercetătorul în cadrul programului de Reziliență Democratică al Centrului pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA), Dionis Cenușă, consideră că scandalul legat de ocuparea funcțiilor publice...

POLITICO | UE pregătește „integrarea treptată” pentru Ucraina și Moldova. Cum vrea să mențină candidații în cercul său

Comisia Europeană elaborează planuri pentru a oferi țărilor candidate la aderarea la UE, între care Republica Moldova și Ucraina, beneficii economice înainte ca acestea...

Horoscop 27 iunie – o să aibă loc o întâlnire de suflet

Horoscop 27 iunie - o zi frumoasă. O să ne putem deplasa cu ușurință, o să putem ieși pe la petreceri, la un teren...

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi, iar Guvernul promite protecție peste un an”

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...

Ion Ceban: Toate fracțiunile parlamentare, cu excepția PAS, au semnat pentru inițierea referendumului privind reforma APL

Liderul MAN și primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că proiectul de hotărâre privind organizarea, la 27 septembrie 2026, a unui referendum...

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi,...

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...

Irina Vlah: PAS găsește salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea...

Asta este PAS: pentru ai lor se găsesc salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea puterii. Iar pentru pensionari există...

VIDEO | Victoria Furtună cere investigarea suspiciunilor privind angajarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită procurorilor să examineze cu „maximă seriozitate” informațiile privind angajarea și remunerarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA, afirmând că,...

Ion Ceban: Toate fracțiunile parlamentare, cu excepția PAS, au semnat pentru inițierea referendumului privind...

Liderul MAN și primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că proiectul de hotărâre privind organizarea, la 27 septembrie 2026, a unui referendum...