Un bărbat a cumpărat o casă cu 3.500 de euro. Nu se aștepta însă să găsească o adevărată comoară într-unul din sertare

Share:

Dženan Ćišić, originar din Bosnia și Herțegovina, a plecat în Germania cu gândul să rămână doar trei luni, să câștige niște bani pe șantier și să se întoarcă acasă. Planul inițial nu a avut însă legătură cu ce avea să urmeze, scrie blic.rs.

După inundațiile devastatoare din 2014 care au lovit centrul Bosniei, fostul acordeonist și profesor de muzică a decis să încerce un nou început. După mai bine de un deceniu petrecut în Germania, a reușit să cumpere o casă cu doar 3.550 de euro. Perseverența lui, dar și descoperirea surprinzătoare făcută între pereții deteriorați ai locuinței, i-au transformat povestea într-o sursă de inspirație pentru mulți.

A început pe șantier

Primul loc de muncă a fost în construcții. Spune că a acceptat munca pe care alții o refuzau. Nu știa limba, nu avea bani și nici acte în regulă, dar a fost primit la lucru pentru că era dispus să muncească din greu. Nu a pomenit nimic despre studiile sale muzicale, temându-se că ar fi fost considerat prea „firav” pentru șantier.

Lunile au trecut, iar cele trei planificate inițial s-au transformat într-o perioadă mult mai lungă. A lucrat apoi ca ospătar, iar ulterior s-a angajat ca vatman. Dorința de a nu mai plăti chirie l-a determinat să caute o locuință proprie.

„Felicitări, ați câștigat licitația”

Din motive religioase, nu voia să facă un credit, iar să împrumute o sumă mare era imposibil. A luat în calcul să cumpere o ruină pe care să o renoveze, însă și acele proprietăți erau scumpe. Navigând pe internet, a descoperit licitațiile imobiliare și a început să trimită oferte, în funcție de banii pe care îi avea disponibili.

A trimis aproximativ 75 de oferte. Într-o zi, când a ajuns la serviciu, a primit un telefon: câștigase licitația. Prețul oferit de el fusese acceptat. Pentru 3.550 de euro a devenit proprietarul unei case, cu tot ce se afla în interior, de la obiecte vechi și mormane de gunoaie până la lucruri de valoare.

O casă abandonată ani la rând

Fosta proprietară murise, iar neavând moștenitori, imobilul rămăsese nelocuit aproape trei ani. Prețul inițial fusese de aproximativ 6.000 de euro, dar, din lipsă de interes, suma a fost redusă până la 3.550 de euro.

În interior se aflau aproximativ 40 de metri cubi de deșeuri. Aproape un an a muncit pentru a curăța casa, lucrând noaptea și făcând ordine ziua. Vecinii s-au bucurat că imobilul, care devenise o ruină, era în sfârșit îngrijit și chiar i-au oferit ajutor.

El spune că doar autorizația pentru a construi o casă nouă în Germania poate ajunge la 17.000 de euro, așa că investiția lui a fost avantajoasă din start. Multe dintre obiectele găsite le-a oferit gratuit, anunțându-le online, doar pentru a scăpa de ele fără costuri suplimentare.

Descoperirea neașteptată

La sfatul vecinilor, a verificat cu atenție toate lucrurile rămase în casă. Într-un sertar din bucătărie a găsit primii 20 de euro. A continuat să caute, convins că ar putea descoperi și altceva. În cele din urmă, a găsit un plic cu o sumă mai mare de bani, suficientă pentru a acoperi cheltuielile și plata muncitorilor implicați în renovare.

Recunoaște că nu s-ar fi gândit niciodată că într-o casă atât de veche ar putea exista ceva valoros, însă norocul i-a surâs.

A cumpărat și un bloc cu cinci apartamente

Povestea nu se oprește aici. În același mod, participând la licitații, a achiziționat și o clădire cu cinci apartamente pentru 7.800 de euro.

El susține că în Germania există numeroase proprietăți scoase la licitație la prețuri surprinzător de mici, pentru cei care sunt dispuși să caute și să își asume munca de renovare.

Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, a fost aleasă în Consiliul de Coordonare al Platformei...

Vicepreședinta fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru”, Elena Grițco, a fost aleasă membră a Consiliului de Coordonare al Platformei Deputatelor din Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul...
Vicepreședinta fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru”, Elena Grițco, a fost aleasă membră a Consiliului de Coordonare al Platformei Deputatelor din Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul...
Președinta partidului „Moldova Mare", Victoria Furtună, a transmis un mesaj de felicitare cetățenilor Federației Ruse cu ocazia Zilei Rusiei, sărbătoare marcată anual pe 12...
Utilizarea trotinetelor electrice închiriate va fi interzisă la Bruxelles din 2027, în principal din motive de siguranţă, a anunţat Guvernul regional din Bruxelles, transmite...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, a fost aleasă în Consiliul de Coordonare al Platformei Deputatelor din Parlament

Vicepreședinta fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru”, Elena Grițco, a fost aleasă membră a Consiliului de Coordonare al Platformei Deputatelor din Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul...

VIDEO | Victoria Furtună felicită cetățenii Rusiei de Ziua Rusiei și îndeamnă la dialog și cooperare internațională

Președinta partidului „Moldova Mare", Victoria Furtună, a transmis un mesaj de felicitare cetățenilor Federației Ruse cu ocazia Zilei Rusiei, sărbătoare marcată anual pe 12...

Încă o capitală europeană va interzice trotinetele electrice de închiriat

Utilizarea trotinetelor electrice închiriate va fi interzisă la Bruxelles din 2027, în principal din motive de siguranţă, a anunţat Guvernul regional din Bruxelles, transmite...

NEWS ALERT VIDEO | Microbuz înmatriculat în R. Moldova, implicat într-un accident în Ungaria: opt persoane au decedat

Opt persoane și-au pierdut viața, iar una a fost rănită într-un grav accident produs dimineață, în vestul Ungariei. Incidentul a avut loc după ce...

VIDEO | Liliana Iaconi: PAS respinge proiectul privind eliminarea cotei minime a impozitului pe bunurile imobiliare

Majoritatea parlamentară a respins din nou includerea pe ordinea de zi a Parlamentului a proiectului de lege nr. 23/2026, care prevede eliminarea cotei minime...

Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, a fost aleasă în Consiliul de Coordonare al Platformei...

Vicepreședinta fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru”, Elena Grițco, a fost aleasă membră a Consiliului de Coordonare al Platformei Deputatelor din Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul...

Irina Vlah, scrisoare către oficiali europeni: Cazul „Inima Moldovei” trebuie discutat în cadrul negocierilor cu...

Irina Vlah, preşedinta Partidului Republican „Inima Moldovei”, a adresat o scrisoare deschisă către numeroși oficiali și politicieni europeni în care vorbește despre faptul că,...

VIDEO | Victoria Furtună felicită cetățenii Rusiei de Ziua Rusiei și îndeamnă la dialog...

Președinta partidului „Moldova Mare", Victoria Furtună, a transmis un mesaj de felicitare cetățenilor Federației Ruse cu ocazia Zilei Rusiei, sărbătoare marcată anual pe 12...

VIDEO | Scuarul Consiliului Europei din Chișinău intră în reparație. Ion Ceban anunță lucrări...

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat începerea lucrărilor de modernizare a Scuarului Consiliului Europei din sectorul Buiucani. Proiectul prevede reabilitarea infrastructurii...