Un avocat a fost condamnat la un an de închisoare pentru trafic de influență

Share:

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a recunoscut vinovat un avocat de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (art. 326 alin. (1) din Codul penal). Instanța a dispus o pedeapsă cu închisoare pe termen de 1 an, acesta fiind privat de dreptul de a desfășura activitatea de avocat pe un termen de 5 ani.

Până la rămânerea definitivă a sentinței, în privința inculpatului a fost aplicată măsura procesuală de constrângere obligarea de a se prezenta la instanța ierarhic superioară.

De asemenea, sechestrul aplicat la faza de urmărire penală pe un bun imobil ce aparține inculpatului, a fost menținut, fiind dispusă confiscarea specială din contul inculpatului în folosul statului a contravalorii sumei de 1000 de euro.

Potrivit probelor acumulate de CNA și PA, inculpatul, ar fi pretins și primit de la denunțător, în luna martie 2023, mijloace bănești în sumă de 1000 euro, susținând că are influență asupra judecătorilor din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, pentru a-i determina să adopte o hotărâre favorabilă la soluționarea chestiunilor cu privire la executarea sentinţei în cazul existenţei altor hotărâri neexecutate, dacă aceasta nu a fost soluţionată la adoptarea ultimei hotărâri, și anume de a-i stabili denunțătorului, o pedeapsă definitivă mai mică. Anterior, avocatul a mai fost recunoscut vinovat pentru infracțiuni similare, dar liberat de pedeapsa penală în legătură cu intervenirea termenului de prescripție.

Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile de la pronunțare.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, a fost aleasă în Consiliul de Coordonare al Platformei...

Vicepreședinta fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru”, Elena Grițco, a fost aleasă membră a Consiliului de Coordonare al Platformei Deputatelor din Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul...
Piața imobiliară din Republica Moldova traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii, iar volumul locuințelor date în exploatare a ajuns la...
Horoscop 14 iunie - o zi frumoasă. O să profităm la maximum de timpul liber, de noile prietenii și ne eliberăm de griji și...
În Găgăuzia a fost lansat un forum național dedicat protejării articolului 111 din Constituția Republicii Moldova și a Legii privind statutul juridic special al...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Veaceslav Ioniță: Piața imobiliară din Moldova a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele șapte decenii

Piața imobiliară din Republica Moldova traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimele decenii, iar volumul locuințelor date în exploatare a ajuns la...

Horoscop 14 iunie – zodia care își va reface viața sentimentală

Horoscop 14 iunie - o zi frumoasă. O să profităm la maximum de timpul liber, de noile prietenii și ne eliberăm de griji și...

Victoria Furtună, la Forumul pentru apărarea statutului Găgăuziei: „Unitatea nu poate fi construită prin umilire”

În Găgăuzia a fost lansat un forum național dedicat protejării articolului 111 din Constituția Republicii Moldova și a Legii privind statutul juridic special al...

Horoscop 13 iunie – este animată sfera sentimentală

Horoscop 13 iunie - o zi chiar frumoasă. Sunt evenimente de toate culorile și o să le trecem în revistă ca să rupem și...

Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, a fost aleasă în Consiliul de Coordonare al Platformei Deputatelor din Parlament

Vicepreședinta fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru”, Elena Grițco, a fost aleasă membră a Consiliului de Coordonare al Platformei Deputatelor din Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul...

Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, a fost aleasă în Consiliul de Coordonare al Platformei...

Vicepreședinta fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru”, Elena Grițco, a fost aleasă membră a Consiliului de Coordonare al Platformei Deputatelor din Parlamentul Republicii Moldova, în cadrul...

Irina Vlah, scrisoare către oficiali europeni: Cazul „Inima Moldovei” trebuie discutat în cadrul negocierilor cu...

Irina Vlah, preşedinta Partidului Republican „Inima Moldovei”, a adresat o scrisoare deschisă către numeroși oficiali și politicieni europeni în care vorbește despre faptul că,...

Victoria Furtună, la Forumul pentru apărarea statutului Găgăuziei: „Unitatea nu poate fi construită prin...

În Găgăuzia a fost lansat un forum național dedicat protejării articolului 111 din Constituția Republicii Moldova și a Legii privind statutul juridic special al...

VIDEO | Scuarul Consiliului Europei din Chișinău intră în reparație. Ion Ceban anunță lucrări...

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat începerea lucrărilor de modernizare a Scuarului Consiliului Europei din sectorul Buiucani. Proiectul prevede reabilitarea infrastructurii...