ULTIMA ORĂ | CNA și procurorii desfășoară percheziții la Ialoveni

Share:

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii Procuraturii municipiului Chișinău, desfășoară astăzi acțiuni de urmărire penală într-un dosar în care sunt vizați administratorul unei companii de construcții, responsabili tehnici, diriginți de șantier și doi reprezentanți ai administrației publice locale, bănuiți de abuz de serviciu la implementarea unui proiect de infrastructură în raionul Ialoveni.

Cauza vizează executarea unui contract de antrepriză în valoare de circa 40 de milioane de lei, având ca obiect construcția sistemului de canalizare și epurare a apelor uzate într-o localitate din raionul Ialoveni.

În cadrul urmăririi penale, s-a constatat că, în perioada anilor 2013–2024, administratorul companiei contractate pentru executarea lucrărilor, deși avea obligația contractuală de a realiza proiectul în conformitate cu documentația tehnică, normele în construcții și termenele stabilite, ar fi admis în mod intenționat abateri de la prevederile contractuale și de la proiectul de execuție. Ca urmare a acestor acțiuni, sistemul de canalizare și epurare a apelor uzate nu a fost dat în exploatare nici până în prezent, deși administrația publică locală a achitat lucrările prevăzute în contract.

În vederea evaluării situației reale și identificării cauzelor care au împiedicat finalizarea proiectului, autoritățile publice locale au solicitat efectuarea unei expertize tehnice de către ÎS „Serviciul de Stat pentru Verificarea și Expertizarea Proiectelor și Construcțiilor”. Concluziile expertizei au relevat multiple neconformități și încălcări grave ale normelor de construcție, lucrările executate necorespunzând, în mare parte, proiectului aprobat. Totodată, s-a constatat că pentru remedierea situației și valorificarea investiției publice sunt necesare lucrări suplimentare de demolare și reconstrucție a unor obiective, costurile estimate pentru acestea depășind 2 milioane de lei.

La această oră au loc percheziții în mai multe locații din raioanele Ialoveni și Telenești, în scopul acumulării probelor, stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei și identificării tuturor persoanelor implicate.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

 

Alexandr Berlinschii, deputat Partidul Nostru: Experiența Carolinei de Nord demonstrează că instituțiile puternice și...

Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a participat la o serie de întrevederi și discuții cu reprezentanți ai instituțiilor publice din statul Carolina de Nord,...
Horoscop 10 iunie - o zi a deciziilor. O să cântărim bine de tot situațiile înainte de a face ceva, ca să nu riscăm...
Fostul președinte al organizației teritoriale PAS Orhei, Alexei Codreanu, a anunțat că demisionează din Partidul Acțiune și Solidaritate și din toate funcțiile deținute în...
Comisia Europeană a propus o completare la cel de-al 21-lea pachet de sancțiuni al Uniunii Europene împotriva Rusiei, și anume interzicerea intrării pe teritoriul...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Horoscop 10 iunie – apare o problemă sentimentală

Horoscop 10 iunie - o zi a deciziilor. O să cântărim bine de tot situațiile înainte de a face ceva, ca să nu riscăm...

ULTIMA ORĂ | Alexei Codreanu părăsește PAS: „Valorile care m-au adus în partid nu mai coincid cu realitatea”

Fostul președinte al organizației teritoriale PAS Orhei, Alexei Codreanu, a anunțat că demisionează din Partidul Acțiune și Solidaritate și din toate funcțiile deținute în...

ULTIMA ORĂ | Bruxelles-ul pregătește o interdicție fără precedent pentru toți cei care au luptat împotriva Ucrainei

Comisia Europeană a propus o completare la cel de-al 21-lea pachet de sancțiuni al Uniunii Europene împotriva Rusiei, și anume interzicerea intrării pe teritoriul...

VIDEO | Liliana Iaconi acuză Guvernul că blochează un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorarea impozitelor pe bunurile imobile

Deputata Liliana Iaconi acuză Guvernul că a blocat un proiect de lege menit să protejeze cetățenii de majorările semnificative ale impozitelor pe bunurile imobile,...

Alexandr Berlinschii, deputat Partidul Nostru: Experiența Carolinei de Nord demonstrează că instituțiile puternice și transparența sunt fundamentul unei guvernări eficiente

Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a participat la o serie de întrevederi și discuții cu reprezentanți ai instituțiilor publice din statul Carolina de Nord,...

Alexandr Berlinschii, deputat Partidul Nostru: Experiența Carolinei de Nord demonstrează că instituțiile puternice și...

Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a participat la o serie de întrevederi și discuții cu reprezentanți ai instituțiilor publice din statul Carolina de Nord,...

VIDEO | Turneu în memoria fotbalistului Fiodor Vlah. Irina Vlah: Mă bucur că numele...

Astăzi, la Comrat, a avut loc Turneul de Fotbal în memoria fotbalistului Fiodor Vlah. Irina Vlah, liderul Partidului Republican "Inima Moldovei", prezentă la eveniment,...

Victoria Furtună propune un Centru Est-European pentru Arbitraj Internațional la Chișinău: „Lumea are nevoie...

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a anunțat o nouă inițiativă rezultată în urma consultărilor cu experți din Italia, Elveția, Franța, Germania, Rusia și...

VIDEO | Inundații pe strada Tudor Vladimirescu din Durlești: un colector înfundat a avariat...

Mai multe case de pe strada Tudor Vladimirescu din Durlești au fost inundate, iar drumul a fost distrus și a devenit impracticabil în urma...