spot_img

Traian Băsescu: „Degeaba avem Eurofighter și F-16 dacă nu doborâm nicio dronă. Începem să fim ridicoli”

Share:

Fostul președinte Traian Băsescu crede că suntem „ridicoli” în condițiile în care drona pătrunsă în România a căzut singură și nu a fost doborâtă de trei avioane de vânătoare.

Declarațiile fostului președinte al României vin după ce a 13-a pătrundere neautorizată a unui vehicul fără pilot pe teritoriul național s-a încheiat cu descoperirea dronei căzute în Vaslui, după ce survolase trei județe.

„Până una alta, am dovedit că degeaba suntem plini de Eurofighter, degeaba suntem plini de F-16, degeaba le ridicăm şi spunem apăsat: am ridicat avioane de vânătoare. Am ridicat, dar nu a doborât nimeni nicio dronă. Deci, începem să fim ridicoli”, a comentat Traian Băsescu la Digi24, conform news.ro.

Proiectul legislativ privind controlul utilizării spațiului aerian, care reglementează procedurile prin care armata poate doborî drone care intră ilegal în spațiul aerian al României a fost adoptat în luna februarie de Senat, cameră decizională, dar normele de aplicare au întârziat până luna trecută.

„O țară care se respectă nu permite ca spațiul aerian să fie transformat în bulevard”

Fostul președinte Traian Băsescu consideră că dronele care intră în spațiul aerian național ar trebui doborâte.

„Ar însemna doborârea lor. Nimeni nu ne-ar putea reproșa că am doborât drone care au intrat neautorizat în spațiul aerian al României. Iar povestea cu n-am vrut să riscăm să le doborâm, asta e o poveste pentru adormit copii. O țară care se respectă nu permite ca spațiul aerian să fie transformat în bulevard, pentru promenada dronelor rusești”, a declarat Traian Băsescu.

Lipsă de echipamente sau lipsă de pricepere

Întrebat de ce consideră că nu se acționează în acest sens, fostul șef al statului a arătat că sunt două motive.

„Ori nu avem echipamentele cu care să doborâm dronele, deși aici nu cred, măcar și dotarea cu mașini de luptă Gepard care sunt speciale pentru lupta antiaeriană, ori nu avem priceperea să utilizăm echipamentele pe care le avem, în așa fel încât să doborâm dronele”, a afirmat el.

„Drona a fost doborâtă de un plop, în Vaslui”

Potrivit lui Băsescu, în incidentul de marți mai există o problemă: „N-am putut să supraveghem spațiul aerian”. „Au spus că drona s-a întors înapoi în Ucraina sau în Rusia, după ce a survolat vreo trei județe, dar ea a fost doborâtă de un plop, în județul Vaslui”, a arătat el, ironic

Potrivit lui Traian Băsescu, „este clar că Putin face un joc de uzură și, în același timp, și testează capacitatea noastră de a reacționa”.

Forțele Aeriene au detectat marți dimineața pătrunderi de drone în spațiul aerian național. Una dintre acestea a traversat spațiul aerian dinspre Vâlcove (Ucraina), până în zona Chilia Veche din județul Tulcea, iar cea de-a doua a fost detectată în zona județului Galați.

Două aeronave germane Eurofighter Typhoon de la baza aeriană Mihail Kogălniceanu și două F-16 au fost ridicate pentru monitorizarea situației. De asemenea, au fost transmise mesaje RO-Alert pentru județele Tulcea și Galați.

Colonelul Corneliu Pavel, purtătorul de cuvânt al MApN, a informat că nicio țintă aeriană nu mai apare la acest moment pe sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale. Potrivit sursei citate, aceasta a fost a 13-a pătrundere neautorizată a unui vehicul fără pilot pe teritoriul național.

 

UAAM despre campania de denigrare în adresa administratorilor autorizați: Uniunea condamnă ferm orice formă...

Uniunea Administratorilor Autorizați din Moldova (UAAM) a lansat un comunicat de presă în care s-a referit la campania de denigrare a unor administratori autorizați....

Subscribe to our magazine

UAAM despre campania de denigrare în adresa administratorilor autorizați: Uniunea condamnă ferm orice formă de denigrare, intimidare sau imixtiune în exercitarea atribuțiilor acestora

Uniunea Administratorilor Autorizați din Moldova (UAAM) a lansat un comunicat de presă în care s-a referit la campania de denigrare a unor administratori autorizați....

━ Hot News

BREAKING NEWS | Guvernul taie compensațiile la energie

Suma maximă a compensației la energie pentru sezonul rece 2025–2026 se reduce de la 1400 la 1000 de lei, iar cea minimă se fixează...

Ion Ceban: Cetățenii nu sunt informați de instituțiile statului, iar primele persoane ironizează pe subiecte de interes major

Ion Ceban, președintele Partidului MAN și Primarul general al municipiului Chișinău, constată că se crează impresia că opinia publică este intenționat bulversată, pentru a...

De astăzi, Cartea Verde și RCA se scumpesc

Șoferii din Republica Moldova vor achita, începând de astăzi, 25 noiembrie, tarife mai mari pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA). Noile prețuri intră...

Ion Ceban: Blocarea votului înseamnă blocarea salariilor, iar consilierii trebuie să și-o asume în fața locuitorilor municipiului Chișinău

Primarul General al Capitalei, Ion Ceban, a reacționat la sesizarea către CNA, depusă de consilierii PAS și pe comunicatul ministerului Finanțelor Nu faceți politică pe...

Victoria Furtună susține că drona ar fi ajuns intenționat pe casa bărbatului din Cuhureștii de Jos, raionul Florești

Liderul Partidului Moldova Mare, Victoria Furtună, a venit cu o reacție după ce pe acoperișul unei case din Cuhureștii de Jos, Florești, a căzut...