De astăzi, Cartea Verde și RCA se scumpesc

Share:

Șoferii din Republica Moldova vor achita, începând de astăzi, 25 noiembrie, tarife mai mari pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA).

Noile prețuri intră în vigoare după ce Banca Națională a Moldovei a aprobat un set actualizat de prime de referință și coeficienți de risc, stabilite în baza evoluțiilor din ultimii cinci ani privind accidentele, despăgubirile și costurile de reparație, transmite bani.md.

BNM precizează că ajustările reflectă creșterea cheltuielilor de reparație inclusiv în Uniunea Europeană, precum și necesitatea de a adapta tarifele la riscurile reale ale fiecărui segment de șoferi și vehicule. Primele publicate reprezintă pragul minim, iar companiile de asigurări își pot stabili ulterior politica comercială, cu respectarea limitelor legale.

Cine va plăti mai mult

Pentru proprietarii de autoturisme cu motoare medii și mari, costul RCA va crește vizibil. Majorări apar și pentru mașinile electrice, care nu vor mai beneficia de condițiile preferențiale de până acum, întrucât reparațiile vehiculelor electrice se dovedesc mai costisitoare și mai complexe.

Schimbările îi afectează puternic și pe șoferii tineri. Cei sub 23 de ani sau cu experiență la volan mai mică de doi ani vor plăti semnificativ mai mult, fiind considerați categorie cu risc major. În schimb, anumite vehicule, precum taxiurile sau tractoarele, vor avea prime ușor reduse.

Crește și prețul la Carte Verde

Tarifele cresc pentru autoturisme și camioane mici, dar scad pentru camioanele de tonaj mare și autobuze, unde riscul este considerat mai previzibil.

În practică, un șofer din Chișinău, cu vârsta peste 23 de ani și experiență de cel puțin doi ani, va achita anual cu aproximativ 200–250 lei mai mult pentru RCA internă, iar costul unei polițe Carte Verde poate crește cu 10–15 euro.

Toate companiile de asigurări sunt obligate să aplice noile tarife stabilite de Banca Națională, iar primele finale nu pot coborî sub nivelul minim calculat. Reducerile sunt posibile doar prin sistemul Bonus-Malus pentru șoferii cu istoric fără accidente.

VIDEO | Ion Ceban: Peste 400 de muncitori implicați zilnic în salubrizarea și reabilitarea...

Primăria municipiului Chișinău anunță desfășurarea unor lucrări ample de salubrizare și reabilitare a infrastructurii rutiere, începute la 9 martie. Potrivit edilului Ion Ceban, în...
Noul termen până la care benzinăriile Lukoil din afara Federației Ruse sunt exceptate de la aplicarea sancțiunilor americane este 29 octombrie, arată documentele publicate...
Fosta deputată Olesea Stamate critică discrepanța dintre discursul oficial privind reformele și realitatea economică din Republica Moldova. Aceasta invocă date legate de deficitul bugetar,...
Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a solicitat președintelui Consiliului European, António Costa, deschiderea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE. Demersul se...

Subscribe to our magazine

VIDEO | Renato Usatîi: Pentru mine nu contează cum voi sărbători Paștele. Cel mai important este că am reușit să organizăm ajutor pentru 387...

În pragul sărbătorilor pascale, Renato Usatîi a anunțat o nouă acțiune de sprijin social destinată familiilor vulnerabile, subliniind că solidaritatea trebuie să fie în...

VIDEO | Reportaj Jurnal TV: Grupul de companii Kirsan înseamnă proiecte ambițioase în energie, agricultură și construcții

Grupul de companii Kirsan, cu o experiență de peste două decenii pe piața din Republica Moldova, anunță, într-un reportaj realizat de Jurnal TV, că...

━ Hot News

Benzinăriile Lukoil din afara Rusiei au primit o nouă amânare de la aplicarea sancțiunilor americane

Noul termen până la care benzinăriile Lukoil din afara Federației Ruse sunt exceptate de la aplicarea sancțiunilor americane este 29 octombrie, arată documentele publicate...

VIDEO | Olesea Stamate: „Nu putem ascunde la nesfârșit problemele în spatele crizelor”

Fosta deputată Olesea Stamate critică discrepanța dintre discursul oficial privind reformele și realitatea economică din Republica Moldova. Aceasta invocă date legate de deficitul bugetar,...

Victor Negrescu cere Consiliului European un nou pas în negocierile de aderare a R. Moldova la UE

Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a solicitat președintelui Consiliului European, António Costa, deschiderea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE. Demersul se...

Victoria Furtună: „Arta corupției a devenit direcția dominantă în Republica Moldova”

Pe 14 aprilie, când marcăm Ziua Mondială a Artei, Partidul Moldova Mare, condus de fostul procuror Victoria Furtună, a declarat că țara noastră a...

Istoria „mătușelor-hackeri” din Proteagailovca sau cum un mic centru digital unește generațiile și schimbă comunitatea

Luni și vineri sunt zile de duminică pentru Olga Contîreva din satul Proteagailovca, o mică localitate din stânga Nistrului. În aceste zile, femeia de...