Două hotărâri judecătorești pronunțate în aceeași zi scot la iveală, potrivit analistului Ion Terguță, un dublu standard îngrijorător în justiția moldoveană: o instanță a obligat PAS să dezmintă acuzații defăimătoare la adresa fostei deputate Olesea Stamate în legătură cu amendamente legislative, în timp ce altă instanță a prelungit cu 30 de zile arestul fostului vicepremier Victor Osipov – dosar care pornește, în parte, din participarea la o inițiativă normativă similară.
Joi au circulat simultan în spațiul public două știri judiciare care, analizate împreună, ridică o întrebare de fond despre aplicarea egală a legii în Republica Moldova.
Prima: o instanță a obligat Partidul Acțiune și Solidaritate să dezmintă informații defăimătoare și să prezinte scuze publice fostei deputate PAS Olesea Stamate, care fusese prezentată drept autoarea amendamentelor la Legea amnistiei – amendamente cu consecințe grave, dar a căror paternitate a fost contestată în instanță.
A doua: o altă instanță a prelungit cu 30 de zile arestul preventiv al fostului viceprim-ministru pentru reintegrare Victor Osipov, într-un dosar în care una dintre componentele acuzației privește participarea la promovarea unei inițiative legislative referitoare la regimul duty-free la frontiera administrativă cu Transnistria.
Aceeași zonă juridică, tratament radical diferit
Ion Terguță subliniază că nucleul ambelor spețe pornește de la participarea la un proces legislativ. „Dacă simpla semnare, promovare sau susținere a unei inițiative legislative este tratată ca probă de vinovăție penală, atunci se creează un precedent extrem de periculos”, avertizează analistul.
Contrastul de tratament instituțional este, în opinia sa, cel mai problematic aspect: în cazul Stamate, instanța a limitat acuzația politică, dispunând dezmințirea unor afirmații. În cazul Osipov, statul aplică cea mai severă măsură preventivă – lipsirea de libertate înainte de condamnare.
Întrebarea de principiu
„Nu se poate ca, în cazul unui fost deputat asociat PAS, semnarea unor amendamente să fie tratată ca subiect de interpretare, eroare sau răspundere politică, iar în cazul unui fost demnitar din altă zonă politică participarea la o inițiativă normativă să devină temei pentru detenție preventivă, în lipsa unor probe publice clare privind corupția, beneficiul personal sau intenția criminală”, afirmă Terguță.
Analistul recunoaște că diferențele de speță pot exista, dar insistă că întrebarea legitimă rămâne fără răspuns clar: unde se termină răspunderea politică pentru decizii legislative și unde începe răspunderea penală?
Concluzia sa este tranșantă: „Ori legați-i odată ochii Femidei, ori obligați-o să privească în ambele direcții. Justiția nu poate fi oarbă doar când îi convine puterii.”
