Șeful ANPC: Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice. Lămâile și portocalele sunt furaj animalier

Share:

Șeful ANPC a transmis un mesaj extrem de dur, potrivit căruia România este bătaia de joc a importatorilor de citrice, în condițiile în care magazinele noastre sunt pline de lămâi și portocale care oriunde în lume ar fi furaj animalier.

Paul Anghel, director general în Direcţia Generală Control şi Supraveghere Piaţă din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia că lǎmâile sub 45 mm diametru şi portocalele sub 60 mm diametru sunt considerate furaj animalier, în orice ţară civilizată, iar în multe hiper/super marketuri sunt oferite consumatorilor şi prezentate ca fiind toate CALITATEA I.

Anghel consideră că suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice dar şi al achizitorilor din marketuri.

”Suntem bătaia de joc a importatorilor de citrice dar şi al achizitorilor din marketuri!! Lǎmâile (sub 45 mm diametru) şi portocalele (sub 60 mm diametru), considerate furaj animalier atunci când sunt subcalibrate sau neconforme pentru consum uman în orice ţară civilizată după normele europene”, spune Paul Anghel într-o postare pe Facebook.

Românilor li se oferă lămâi și portocale otrivite pentru vite și porci

El arată că destinaţia acestora poate fi doar ca furaj direct (mai ales pentru bovine, porcine), procesare (suc, piure, alcool), compostare, dacă nu sunt potrivite pentru hrană.

Directorul ANPC mai afirmă că în multe hiper/super marketuri acestea sunt oferite consumatorilor şi prezentate ca fiind toate CALITATEA I. ”Cum ajung la raft? E un drum lung dar interesant!”, mai comentează Anghel.

VIDEO | Ion Ceban: „Centrul de sortare” de la Sîngera, reprezintă o catastrofă ecologică

Primarul General, Ion Ceban, declară că Gunoiștea și așa-numitul de cei de la PAS „Centrul de sortare” de la Sîngera, reprezintă o catastrofă ecologică...
Liderul fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a propus ca persoanele condamnate pentru corupție să fie obligate prin lege să muncească. Inițiativa a fost lansată...
Cum se distrage atenția publicului de la adevăratele probleme ale Băncii de Economii SA în procesul recuperării creditelor și găsirea unor așa-ziși „țapi ispășitori” Bloggerul...
Irina Vlah, lider al Partidului Republican „Inima Moldovei”, s-a implicat în acțiunea de salubrizare a Monumentului parașutiștilor sovietici din raionul Cimișlia.  „Monumentul parașutiștilor sovietici, care au...

Subscribe to our magazine

Renato Usatîi: Toți condamnații pentru corupție trebuie obligați să muncească

Liderul fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a propus ca persoanele condamnate pentru corupție să fie obligate prin lege să muncească. Inițiativa a fost lansată...

Istoria unui proiect de hotărâre de Guvern prost intenționat

Adrian Lipcan, director Sugar Bridge, amintește că în luna octombrie 2025, Guvernul a instituit interdicția importului de zahăr din Serbia pentru o perioadă de...

━ Hot News

Renato Usatîi: Toți condamnații pentru corupție trebuie obligați să muncească

Liderul fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a propus ca persoanele condamnate pentru corupție să fie obligate prin lege să muncească. Inițiativa a fost lansată...

Blogul lui Luchianiuc: Epopeea Băncii de Economii SA – „pâine și circ”

Cum se distrage atenția publicului de la adevăratele probleme ale Băncii de Economii SA în procesul recuperării creditelor și găsirea unor așa-ziși „țapi ispășitori” Bloggerul...

FOTO | Irina Vlah: În ajunul Zilei Victoriei, vă îndemn să îngrijiți monumentele, obeliscurile sau mormintele veteranilor

Irina Vlah, lider al Partidului Republican „Inima Moldovei”, s-a implicat în acțiunea de salubrizare a Monumentului parașutiștilor sovietici din raionul Cimișlia.  „Monumentul parașutiștilor sovietici, care au...

Victoria Furtună: Integrarea în UE trebuie făcută cu păstrarea suveranității Republicii Moldova

Lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că Republica Moldova trebuie să avanseze spre integrarea europeană păstrându-și suveranitatea și capacitatea de decizie, reacționând la...