Record într-o țară europeană – cel mai tânăr candidat la examenul de bacalaureat are 8 ani

Share:

Acest elev, cu vârsta pentru şcoala primară, este înregistrat candidat independent la sesiunea de bacalaureat, care începe pe 16 iunie cu examenul de filosofie, a precizat ministerul, care nu a dezvăluit mai multe informaţii despre identitatea acestui candidat.

Anul trecut, cel mai tânăr candidat, elev la academia din Strasbourg (estul Franţei), avea nouă ani, un record anterior pentru bacalaureat. În 2023, cel mai tânăr candidat avea vârsta de 12 ani.

“Acestea sunt cazuri cu adevărat foarte speciale. De fiecare dată, este vorba de un elev dintr-o întreagă cohortă, deci este o excepţie”, a declarat Caroline Pascal, director general pentru educaţie şcolară, în cadrul unei conferinţe de presă.

Pentru această ediţie din 2025 a bacalaureatului, care reuneşte 724.633 de candidaţi, cel mai în vârstă înscris are 78 de ani, a precizat ministerul.

Bacalaureatul a fost înfiinţat printr-un decret la 17 martie 1808, iar prima sa ediţie, sub forma unor examene exclusiv orale, a avut loc în 1809.

Partidul Nostru inițiază moțiunea simplă privind politica fiscală promovată de ministrul Finanțelor și o...

Fracțiunea parlamentară a Partidului Nostru inițiază moțiunea simplă împotriva politicii fiscale promovate de ministrul Finanțelor prin proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027 și o...

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită Guvernului să prezinte public un raport detaliat privind activitatea desfășurată în cele 235 de zile de la...
Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că reprezentanții PAS din Consiliul Municipal Chișinău împiedică adoptarea unor proiecte importante pentru dezvoltarea orașului, în...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Partidul Nostru inițiază moțiunea simplă privind politica fiscală promovată de ministrul Finanțelor și o propune spre semnare tuturor deputaților

Fracțiunea parlamentară a Partidului Nostru inițiază moțiunea simplă împotriva politicii fiscale promovate de ministrul Finanțelor prin proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027 și o...

Victoria Furtună cere Guvernului să prezinte raportul de activitate după 235 de zile de mandat

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită Guvernului să prezinte public un raport detaliat privind activitatea desfășurată în cele 235 de zile de la...

Ion Ceban acuză PAS că blochează proiectele de infrastructură ale Chișinăului: „Se expun împotriva propriilor decizii”

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că reprezentanții PAS din Consiliul Municipal Chișinău împiedică adoptarea unor proiecte importante pentru dezvoltarea orașului, în...

Victoria Furtună critică reducerea indemnizației de maternitate: „Efectele se vor măsura în oameni pierduți, nu în economii bugetare”

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, critică prevederile proiectului politicii fiscale și bugetare pentru anul 2027 care vizează modificarea modului de calcul al indemnizației...

Partidul Republican „Inima Moldovei”, la Curtea Constituțională, contestă excluderea de la alegeri fără un verdict al instanței

Partidul Republican „Inima Moldovei” solicită Curţii Constituţionale o examinare separată a mecanismului legal aplicat în raport cu formaţiunea politică. Mai exact, partidul a înaintat un...

Partidul Nostru inițiază moțiunea simplă privind politica fiscală promovată de ministrul Finanțelor și o...

Fracțiunea parlamentară a Partidului Nostru inițiază moțiunea simplă împotriva politicii fiscale promovate de ministrul Finanțelor prin proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027 și o...

Partidul Republican „Inima Moldovei”, la Curtea Constituțională, contestă excluderea de la alegeri fără un...

Partidul Republican „Inima Moldovei” solicită Curţii Constituţionale o examinare separată a mecanismului legal aplicat în raport cu formaţiunea politică. Mai exact, partidul a înaintat un...

Victoria Furtună cere Guvernului să prezinte raportul de activitate după 235 de zile de...

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită Guvernului să prezinte public un raport detaliat privind activitatea desfășurată în cele 235 de zile de la...

Ion Ceban acuză PAS că blochează proiectele de infrastructură ale Chișinăului: „Se expun împotriva...