PSDE acuză ANSA că a ascuns populației informații esențiale în cazul ouălor contaminate cu metronidazole

Share:

Partidul Social Democrat European îi acuză pe reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) că au ascuns populații informații esențiale despre cazul ouălor contaminate cu metronidazol.

Potrivit unui comunicat de presă al formațiunii, faptele cunoscute public indică o întârziere de aproape 12 zile între momentul confirmării oficiale a contaminării și informarea populației. În acest interval, produsele ar fi ajuns pe piață și au fost consumate, transmite Ziua.md.

„În domeniul siguranței alimentare, o astfel de întârziere este inacceptabilă. Sănătatea publică a fost expusă unui risc direct și nejustificat. PSDE constată o comunicare publică selectivă și netransparentă. Documentele indică faptul că zece exploatații avicole ar fi utilizat furaj contaminat. Public au fost menționate doar două. Lipsa unei informări complete și a unor explicații clare creează suspiciuni privind aplicarea diferențiată a legii și posibila protejare a unor agenți economici. (…) Aplicarea sancțiunilor ridică semne mari de întrebare. Distrugerea a peste 100.000 de păsări într-o singură fermă, concomitent cu lipsa unor măsuri similare în alte exploatații aflate aparent, în aceeași situație, indică decizii administrative neunitare”, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii.

Mai mult, PSDE susține că ANSA avea obligația să verifice furajelor contaminate care a ajuns în avicole înainte să fie puse în comerț.

„Un element esențial, ignorat până acum, este modul în care furajul contaminat a ajuns în ferme. Conform cadrului normativ în vigoare, ANSA are obligația de a controla calitatea și inofensivitatea furajelor, cu atât mai mult la import. Legea prevede control obligatoriu înainte de punerea pe piață, verificări de laborator și interdicția utilizării substanțelor medicamentoase neautorizate în hrana animalelor destinate producției alimentare. Metronidazolul este strict interzis în hrana animalelor de producție. Dacă furajul contaminat a fost importat, controlul la frontieră a eșuat. Dacă a fost produs local, controlul intern a eșuat. În ambele cazuri, responsabilitatea aparține autorității de control, nu fermierilor care au utilizat un produs admis pe piață! Este inacceptabil ca statul să permită intrarea pe piață a unui furaj neconform și, ulterior, să sancționeze drastic fermele pentru consecințele propriului eșec administrativ”, potrivit comunicatului.

PSDE cere clarificarea datei exacte a confirmării contaminării și explicarea întârzierii informării populației, publicarea listei complete a exploatațiilor avicole implicate și a măsurilor aplicate fiecăreia, explicarea criteriilor legale în baza cărora au fost aplicate sancțiuni radicale într-un caz și nu în altele, prezentarea originii furajului contaminat și a controalelor oficiale efectuate asupra acestuia și identificarea și asumarea responsabilității pentru perioada în care produsele au fost consumate fără avertizare.

„Sănătatea publică nu poate fi gestionată prin tăcere, selectivitate sau improvizație! Indiferent dacă vorbim despre rea-credință sau incompetență, rezultatul este același: pierderi economice disproporționate, risc sanitar și prăbușirea încrederii cetățenilor în stat. Această situație confirmă o problemă structurală de funcționare a instituțiilor. PSDE va susține toate demersurile legale, parlamentare și publice pentru a identifica responsabilii și a preveni repetarea unor astfel de derapaje”, se mai arată în comunicatul PSDE.

Amintim că Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a dispus nimicirea a peste 100 mii de păsări de la o avicolă din R. Moldova, după ce, în urma unor controale de laborator, a fost depistată prezența metronidazolului, o substanță strict interzisă și extrem de periculoasă, în serul păsărilor și în ouă.

Potrivit ANSA, substanța a fost identificată în urma prelevării de probe de la o fermă autohtonă, în cadrul programului național de control al reziduurilor de produse de uz veterinar. Ca urmare, instituția a inițiat o anchetă amplă. Până în prezent, au fost supuse nimicirii 110 mii de păsări, iar unele acțiuni sunt încă în derulare și vor fi comunicate ulterior.

BREAKING NEWS VIDEO | Renato Usatîi anunță alte cazuri tragice din Armata Națională

Renato Usatîi, vicepreședinte al Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, a anunțat înainte de ședința Parlamentului că a fost informat despre alte...
Mama Irinei Vlah - Natalia Vlah marchează astăzi 77 de ani, ocazie cu care politiciana i-a oferit un buchet de flori și i-a adresat...
Renato Usatîi, vicepreședinte al Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, a anunțat înainte de ședința Parlamentului că a fost informat despre alte...
Politicianul Petr Vlah a studiat regiunile autonome din Europa și consideră că exemplul Țării Bascilor (Spania) este unul demn de urmat. Într-o postare pe...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

VIDEO | Sărbătoare mare în familia Irinei Vlah: La mulți ani, mamă! Cel mai important – să fii sănătoasă!

Mama Irinei Vlah - Natalia Vlah marchează astăzi 77 de ani, ocazie cu care politiciana i-a oferit un buchet de flori și i-a adresat...

BREAKING NEWS VIDEO | Renato Usatîi anunță alte cazuri tragice din Armata Națională

Renato Usatîi, vicepreședinte al Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, a anunțat înainte de ședința Parlamentului că a fost informat despre alte...

Petr Vlah recomandă autorităților să studieze regiunile autonome din Europa: Să facem anumite concluzii! 

Politicianul Petr Vlah a studiat regiunile autonome din Europa și consideră că exemplul Țării Bascilor (Spania) este unul demn de urmat. Într-o postare pe...

BREAKING NEWS | O tânără a fost condamnată la 9 ani de închisoare pentru escrocherii

Procuratura mun. Chișinău informează că datorită acțiunilor procesuale întreprinse de acuzatorii de stat, a fost obținută o sentință de condamnare în privința unei tinere...

Partidul Nostru propune creșterea plafonului neimpozabil pentru colete de la 150 la 500 de euro – PAS nu susține inițiativa

O inițiativă legislativă menită să ușureze situația familiilor care primesc colete din diasporă nu a trecut de Comisia pentru administrație publică a Parlamentului, după...

BREAKING NEWS VIDEO | Renato Usatîi anunță alte cazuri tragice din Armata Națională

Renato Usatîi, vicepreședinte al Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, a anunțat înainte de ședința Parlamentului că a fost informat despre alte...

VIDEO | Sărbătoare mare în familia Irinei Vlah: La mulți ani, mamă! Cel mai...

Mama Irinei Vlah - Natalia Vlah marchează astăzi 77 de ani, ocazie cu care politiciana i-a oferit un buchet de flori și i-a adresat...

Victoria Furtună acuză CEC că refuză să ofere date despre migrația foștilor membri ai...

Liderul Partidului Moldova Mare, Victoria Furtună, susține că autoritatea electorală invocă protecția datelor cu caracter personal pentru a evita publicarea unor informații privind traseismul...

VIDEO | Ion Ceban, de Ziua Familiei: „Un stat puternic trebuie să-și păstreze oamenii...

Primarul General al municipiului Chișinău și liderul Mișcării Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, a transmis un mesaj de Ziua Internațională a Familiei în care...