Proiectul, elaborat de fracțiunea Partidului Nostru pentru modificarea Legii cetățeniei, a fost lansat oficial în procedura legislativă: „Nu va fi trecut pe sub masă!”

Share:

Proiectul de modificare a Legii cetățeniei, elaborat și înregistrat de Fracțiunea Partidului Nostru, a fost lansat oficial în procedura legislativă. Despre aceasta a anunțat deputatul Alexandr Berlinschii, membru al Comisiei juridice, pentru numiri și imunități.

„Proiectul de modificare a Legii cetățeniei a intrat oficial în procedură legislativă. L-am depus pentru a opri abuzurile și prevederile periculoase care pot lăsa oameni fără cetățenie prin decizii politice și interpretări arbitrare. De azi, proiectul este pe masa Parlamentului. Nu va fi trecut pe sub masă”, a declarat deputatul.

Reamintim că, începând cu 24 decembrie 2025, modificările aduse Legii cetățeniei au creat probleme pentru tinerii moldoveni și pentru cei născuți în străinătate: o parte dintre ei și-au pierdut cetățenia din cauza neîntocmirii la timp a actului de identitate, chiar dacă aveau certificat de naștere.

La 27 ianuarie, fracțiunea Partidului Nostru a înregistrat proiectul de lege care recunoaște certificatul de naștere ca dovadă a cetățeniei, indiferent de vârstă, și obligă autoritățile să verifice legalitatea documentelor. Modificările corectează nedreptatea legii anterioare, care obliga adulții fără ID să-și reînnoiască cetățenia la fel ca străinii.

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi,...

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...
Cercetătorul în cadrul programului de Reziliență Democratică al Centrului pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA), Dionis Cenușă, consideră că scandalul legat de ocuparea funcțiilor publice...
Comisia Europeană elaborează planuri pentru a oferi țărilor candidate la aderarea la UE, între care Republica Moldova și Ucraina, beneficii economice înainte ca acestea...
Horoscop 27 iunie - o zi frumoasă. O să ne putem deplasa cu ușurință, o să putem ieși pe la petreceri, la un teren...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Dionis Cenușă: Scandalul privind funcțiile publice este doar vârful aisbergului

Cercetătorul în cadrul programului de Reziliență Democratică al Centrului pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA), Dionis Cenușă, consideră că scandalul legat de ocuparea funcțiilor publice...

POLITICO | UE pregătește „integrarea treptată” pentru Ucraina și Moldova. Cum vrea să mențină candidații în cercul său

Comisia Europeană elaborează planuri pentru a oferi țărilor candidate la aderarea la UE, între care Republica Moldova și Ucraina, beneficii economice înainte ca acestea...

Horoscop 27 iunie – o să aibă loc o întâlnire de suflet

Horoscop 27 iunie - o zi frumoasă. O să ne putem deplasa cu ușurință, o să putem ieși pe la petreceri, la un teren...

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi, iar Guvernul promite protecție peste un an”

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...

Ion Ceban: Toate fracțiunile parlamentare, cu excepția PAS, au semnat pentru inițierea referendumului privind reforma APL

Liderul MAN și primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că proiectul de hotărâre privind organizarea, la 27 septembrie 2026, a unui referendum...

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi,...

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...

Irina Vlah: PAS găsește salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea...

Asta este PAS: pentru ai lor se găsesc salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea puterii. Iar pentru pensionari există...

VIDEO | Victoria Furtună cere investigarea suspiciunilor privind angajarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită procurorilor să examineze cu „maximă seriozitate” informațiile privind angajarea și remunerarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA, afirmând că,...

Ion Ceban: Toate fracțiunile parlamentare, cu excepția PAS, au semnat pentru inițierea referendumului privind...

Liderul MAN și primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că proiectul de hotărâre privind organizarea, la 27 septembrie 2026, a unui referendum...