Partidul „Moldova Mare” s-a lansat oficial în campania electorală

Share:

Partidul „Moldova Mare” s-a lansat oficial în campania electorală, după ce Curtea Supremă de Justiție a respins recursul depus de Comisia Electorală Centrală și a obligat instituția să înregistreze formațiunea pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025.

„Astăzi pot spune cu încredere că Partidul Politic „Moldova Mare” va participa la alegeri. Ceva ce ar trebui să fie simplu, dar care a fost adus la absurd de frica regimului PAS”, a declarat lidera partidului, Victoria Furtună, în cadrul evenimentului de lansare, organizat în fața Parlamentului, transmite Omniapres.md.

Potrivit acesteia, „în patru ani, regimul PAS a transformat democrația într-o teroare împotriva poporului moldovean, iar dreptul de a alege și a fi ales a devenit un privilegiu exclusiv pentru ei”.

Totodată, politiciana a acuzat autoritățile că au distrus „limba maternă” și că pun în pericol unitatea națională.

„Doamna Sandu, negociați cu pământurile noastre! Țara noastră nu se vinde! Eu, Partidul Moldova Mare, moldovenii vom rămâne aici, acasă. Vom rămâne stăpâni la noi acasă. Pentru dumneavoastră este un nimic, nu vă pasă. Sunteți un om al lumii străine”, a spus Furtună.

Partidul „Moldova Mare” a fost înregistrat oficial în cursa electorală de către Comisia Electorală Centrală pe 5 septembrie, după ce Curtea Supremă de Justiție a respins recursul CEC și a menținut decizia Curții de Apel Chișinău. Judecătorii au constatat că motivele invocate de CEC — referitoare la nerespectarea cotei de gen de 40% — nu justificau respingerea cererii și că instituția trebuia să permită corectarea listei de candidați.

VIDEO LIVE | „Luptăm ca pâinea, energia și medicamentele să nu se scumpească”. Apelul...

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președinte al Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară, fermier de profesie, a venit cu un apel către cetățeni. El...
Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președinte al Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară, fermier de profesie, a venit cu un apel către cetățeni. El...
Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion Ceban, a declarat că formațiunea pe care o conduce susține modificarea Constituției pentru eliminarea raioanelor,...
Expertul economic Veaceslav Ioniță consideră că autoritățile trebuie să explice deschis motivele noii politici bugetar-fiscale și să recunoască presiunea tot mai mare asupra finanțelor...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

VIDEO LIVE | „Luptăm ca pâinea, energia și medicamentele să nu se scumpească”. Apelul deputatului Partidului Nostru, Serghei Ivanov către cetățeni, pentru a explica...

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președinte al Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară, fermier de profesie, a venit cu un apel către cetățeni. El...

VIDEO | Ion Ceban: Decizia privind viitorul satelor trebuie să aparțină oamenilor

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion Ceban, a declarat că formațiunea pe care o conduce susține modificarea Constituției pentru eliminarea raioanelor,...

Ioniță: Statul plătește peste 6 miliarde de lei anual doar pentru dobânzi

Expertul economic Veaceslav Ioniță consideră că autoritățile trebuie să explice deschis motivele noii politici bugetar-fiscale și să recunoască presiunea tot mai mare asupra finanțelor...

Horoscop 25 iunie – Vi se împlinesc niște așteptări

Horoscop 25 iunie - să fim atenți la decizii astăzi. Situațiile în care o să ne aflăm par clare, fără echivoc, dar la o...

Partidul Nostru inițiază moțiunea simplă privind politica fiscală promovată de ministrul Finanțelor și o propune spre semnare tuturor deputaților

Fracțiunea parlamentară a Partidului Nostru inițiază moțiunea simplă împotriva politicii fiscale promovate de ministrul Finanțelor prin proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027 și o...

VIDEO LIVE | „Luptăm ca pâinea, energia și medicamentele să nu se scumpească”. Apelul...

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președinte al Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară, fermier de profesie, a venit cu un apel către cetățeni. El...

Partidul Republican „Inima Moldovei”, la Curtea Constituțională, contestă excluderea de la alegeri fără un...

Partidul Republican „Inima Moldovei” solicită Curţii Constituţionale o examinare separată a mecanismului legal aplicat în raport cu formaţiunea politică. Mai exact, partidul a înaintat un...

Victoria Furtună cere Guvernului să prezinte raportul de activitate după 235 de zile de...

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită Guvernului să prezinte public un raport detaliat privind activitatea desfășurată în cele 235 de zile de la...

Ion Ceban acuză PAS că blochează proiectele de infrastructură ale Chișinăului: „Se expun împotriva...

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că reprezentanții PAS din Consiliul Municipal Chișinău împiedică adoptarea unor proiecte importante pentru dezvoltarea orașului, în...