Olesea Stamate vrea să modifice modului în care sunt gestionate petițiile cetățenilor

Share:

Candidata independentă la alegerile parlamentare din 28 septembrie, Olesea Stamate, a anunțat una dintre prioritățile sale legislative — modificarea modului în care sunt gestionate petițiile cetățenilor.

„Petiția în care oamenii se plâng pe acțiunea unui funcționar sau unei instituții să nu mai fie redirecționată către acea instituție. La moment practica este exact inversă: te plângi pe acțiunea unei instituții, iar petiția ta ajunge exact în mâna șefului acelei instituții. Rezultat? Zero. Răspuns formal. La revedere”, a declarat Stamate.

Ea subliniază că autoritățile publice trebuie să răspundă în fața cetățeanului și să ia în serios plângerile acestora. „Nu mai putem continua așa. Autoritățile publice trebuie să răspundă în fața cetățeanului. Inclusiv prin răspunsul la petiții”, a precizat candidata.

Olesea Stamate a promis că va prezenta treptat toate angajamentele sale electorale și va insista pe limitarea legislativă a practicilor actuale privind examinarea petițiilor.

Partidul Nostru inițiază moțiunea simplă privind politica fiscală promovată de ministrul Finanțelor și o...

Fracțiunea parlamentară a Partidului Nostru inițiază moțiunea simplă împotriva politicii fiscale promovate de ministrul Finanțelor prin proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027 și o...
Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion Ceban, a declarat că formațiunea pe care o conduce susține modificarea Constituției pentru eliminarea raioanelor,...
Expertul economic Veaceslav Ioniță consideră că autoritățile trebuie să explice deschis motivele noii politici bugetar-fiscale și să recunoască presiunea tot mai mare asupra finanțelor...
Horoscop 25 iunie - să fim atenți la decizii astăzi. Situațiile în care o să ne aflăm par clare, fără echivoc, dar la o...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

VIDEO | Ion Ceban: Decizia privind viitorul satelor trebuie să aparțină oamenilor

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion Ceban, a declarat că formațiunea pe care o conduce susține modificarea Constituției pentru eliminarea raioanelor,...

Ioniță: Statul plătește peste 6 miliarde de lei anual doar pentru dobânzi

Expertul economic Veaceslav Ioniță consideră că autoritățile trebuie să explice deschis motivele noii politici bugetar-fiscale și să recunoască presiunea tot mai mare asupra finanțelor...

Horoscop 25 iunie – Vi se împlinesc niște așteptări

Horoscop 25 iunie - să fim atenți la decizii astăzi. Situațiile în care o să ne aflăm par clare, fără echivoc, dar la o...

Partidul Nostru inițiază moțiunea simplă privind politica fiscală promovată de ministrul Finanțelor și o propune spre semnare tuturor deputaților

Fracțiunea parlamentară a Partidului Nostru inițiază moțiunea simplă împotriva politicii fiscale promovate de ministrul Finanțelor prin proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027 și o...

Victoria Furtună cere Guvernului să prezinte raportul de activitate după 235 de zile de mandat

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită Guvernului să prezinte public un raport detaliat privind activitatea desfășurată în cele 235 de zile de la...

Partidul Nostru inițiază moțiunea simplă privind politica fiscală promovată de ministrul Finanțelor și o...

Fracțiunea parlamentară a Partidului Nostru inițiază moțiunea simplă împotriva politicii fiscale promovate de ministrul Finanțelor prin proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027 și o...

Partidul Republican „Inima Moldovei”, la Curtea Constituțională, contestă excluderea de la alegeri fără un...

Partidul Republican „Inima Moldovei” solicită Curţii Constituţionale o examinare separată a mecanismului legal aplicat în raport cu formaţiunea politică. Mai exact, partidul a înaintat un...

Victoria Furtună cere Guvernului să prezinte raportul de activitate după 235 de zile de...

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită Guvernului să prezinte public un raport detaliat privind activitatea desfășurată în cele 235 de zile de la...

Ion Ceban acuză PAS că blochează proiectele de infrastructură ale Chișinăului: „Se expun împotriva...

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că reprezentanții PAS din Consiliul Municipal Chișinău împiedică adoptarea unor proiecte importante pentru dezvoltarea orașului, în...