Olesea Stamate: Dacă cineva crede că poate păstra puterea din frică, greșește. Nu renunţăm. Nu tăcem. Continuăm!

Share:

Olesea Stamate face primele concluzii si Privind la rezultatul mare al acestor alegeri este clar: avem o ţara sfâșiată. Suntem mai dezbinați decât eram până la campania electorală. Principalul rezultat al acelor alegeri este: oameni speriaţi, mai multă neîncredere în instituţii şi o democrație care pare mai fragilă decât oricând, susține Olesea Stamate.

Numărătoarea voturilor e practic finalizată. Vreau să mulțumesc fiecărui alegător care m-a susținut. In condițiile actuale a fost un adevărat act de curaj.

În contextul în care campania a fost doar despre sperietori (război, închiderea granițelor și altele de genul acesta) dar și de discursul privind votul risipit – să mă votați a fost un gest cu adevărat curajos. Peste cinci mii de alegători curajoși! Vă mulțumesc din suflet !

La fel, vreau să mulțumesc tuturor celor care m-au susținut în campanie. Ați fost mulți care mi-ați oferit susținere, dezinteresat, de la un cuvânt de încurajare, până la organizarea întâlnirilor, distribuția materialelor sau susținere financiara pentru campanie. Fiecare ajutor a contribuit la rezultatul pe care l-am obținut.

Privind la rezultatul mare al acestor alegeri este clar: avem o ţara sfâșiată. Suntem mai dezbinați decât eram până la campania electorală.
Principalul rezultat al acelor alegeri este: oameni speriaţi, mai multă neîncredere în instituţii şi o democrație care pare mai fragilă decât oricând.

Nu ne permitem ca această stare a națiunii să devină normă. Să transformăm dezamăgirea în acțiune și neîncredrea în mobilizare. Dacă cineva crede că poate păstra puterea din frică, greșește.

Începe o nouă perioadă în care curajul și implicarea nu mai sunt opţionale. Această rundă, previzibil, a fost câștigată de politicienii care funcționează prin frică, manipulare și presiuni. Această rundă este doar prima. Nu renunţăm. Nu tăcem. Continuăm, mai spune Olesea Stamate.

Renato Usatîi propune două soluții pentru recuperarea banilor pierduți de victimele escrocheriilor online

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, anunță două soluții prin care persoanele păgubite de escrocheriile telefonice și online și-ar putea recupera banii. Prima soluție vizează responsabilizarea...

Franța trăiește cel mai sever episod de caniculă din ultimii ani, cu 35 de departamente plasate duminică sub alertă roșie - un număr record...
Un mesaj RO-Alert a fost transmis în noaptea de sâmbătă spre duminică locuitorilor din nordul județului Tulcea, după ce Rusia a lansat un nou...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Renato Usatîi propune două soluții pentru recuperarea banilor pierduți de victimele escrocheriilor online

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, anunță două soluții prin care persoanele păgubite de escrocheriile telefonice și online și-ar putea recupera banii. Prima soluție vizează responsabilizarea...

Record de alerte roșii în Franța: 35 de departamente și 26 de milioane de oameni sub caniculă extremă duminică

Franța trăiește cel mai sever episod de caniculă din ultimii ani, cu 35 de departamente plasate duminică sub alertă roșie - un număr record...

Alertă aeriană în nordul județului Tulcea după atacuri rusești cu drone în Ucraina

Un mesaj RO-Alert a fost transmis în noaptea de sâmbătă spre duminică locuitorilor din nordul județului Tulcea, după ce Rusia a lansat un nou...

Horoscop 21 iunie – se conturează o relație de dragoste

Horoscop 21 iunie - o zi foarte bună. O să ne dăm voie să facem lucruri care ne fac plăcere, dar să ținem cont...

VIDEO | Ion Ceban critică reforma „Restart” în educație și acuză PAS că urmărește controlul politic al instituțiilor de învățământ

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul Mișcării Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, a exprimat rezerve față de reforma „Restart” în educație, promovând ideea...

Renato Usatîi propune două soluții pentru recuperarea banilor pierduți de victimele escrocheriilor online

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, anunță două soluții prin care persoanele păgubite de escrocheriile telefonice și online și-ar putea recupera banii. Prima soluție vizează responsabilizarea...

Dușmanul invizibil al Irinei Vlah

Irina Vlah are un dușman invizibil și acest lucru devine tot mai clar. Judecând după toate câte se întâmplă, pentru acest dușman Irina Vlah...

Victoria Furtună propune reformarea examenului de bacalaureat și orientarea profesională a elevilor încă din...

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, consideră că actualul model al examenului de bacalaureat trebuie revizuit fundamental, iar sistemul educațional ar trebui să pună...

VIDEO | Ion Ceban critică reforma „Restart” în educație și acuză PAS că urmărește...

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul Mișcării Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, a exprimat rezerve față de reforma „Restart” în educație, promovând ideea...