Olesea Stamate: „ConstruimÎnCREDere” inițiază o serie de dezbateri publice despre viitorul european al Moldovei

Share:

Fosta deputată Olesea Stamate a anunțat organizarea unei mese rotunde dedicate redefinirii integrării europene ca proiect național al Republicii Moldova. Inițiativa își propune să genereze dezbateri publice și să implice cetățenii în procesul de transformare internă a țării.

Olesea Stamate, fostă deputată, a anunțat organizarea unei mese rotunde la Chișinău, dedicată unuia dintre subiectele majore pentru viitorul țării – transformarea integrării europene într-un proiect național.

Evenimentul este organizat împreună cu membrii Mișcarea Civică ConstruimÎnCREDere, o platformă aflată la început de activitate, care reunește activiști civici și experți din diverse domenii, atât din țară, cât și din diasporă.

Potrivit Olesei Stamate, obiectivul principal este trecerea de la perceperea integrării europene ca obiectiv de politică externă la asumarea acesteia ca obiectiv de politică internă, capabil să genereze dezvoltare economică, coeziune socială și bunăstare.

„Ne propunem ca discuția de astăzi să fie doar prima dintr-o serie de dezbateri pe subiecte importante pentru societate”, a declarat Stamate, menționând că inițiativa va fi extinsă și în regiuni, pentru a implica cetățenii din întreaga țară.

Reprezentanții mișcării au subliniat că aceasta este una apolitică, neformalizată în această etapă și deschisă tuturor celor interesați – persoane fizice, organizații profesionale și asociații obștești.

Inițiatorii afirmă că scopul platformei este de a contribui la creșterea transparenței și responsabilității actului de guvernare, prin implicare civică și dialog public.

Ion Ceban: Aproape 300.000 de oameni au mers la cimitire, 100.000 au folosit transportul...

Circa 300.000 de persoane au vizitat cimitirele din Chișinău în ultimele zile, cu ocazia Paștelui Blajinilor. Aproximativ 100.000 de oameni au circulat cu cele...
Guvernul din România a anunțat preluarea de către Portul Constanța a operatorului portului din Republica Moldova, ICS Danube Logistics, de la BERD. Scopul este...
Declarațiile reprezentanților sectorului bancar privind stabilitatea creditării în agricultură au fost contestate de deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară,...
Comisara UE pentru extindere, Marta Kos, a recunoscut că Moldova se află în avans față de Ucraina în implementarea reformelor pentru integrarea europeană, cu...

Subscribe to our magazine

Serghei Ivanov, Partidul Nostru: Dacă totul e bine, de ce agricultorii nu mai au acces la credite? Nu ne mințiți cu statistici!

Declarațiile reprezentanților sectorului bancar privind stabilitatea creditării în agricultură au fost contestate de deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară,...

DOSAR EXPLOZIV pe piața gazelor: Un furnizor privat de gaze, suspendat în plină liberalizare a pieței. Decizie controversată a Consiliului de Investiții

Un an de corespondență bizară, întrebări fără răspuns și decizii contradictorii. În timp ce Bruxellesul și Secretariatul Comunității Energetice cer Republicii Moldova de ani...

━ Hot News

Portul Constanța preia operatorul Portului Giurgiulești din Republica Moldova

Guvernul din România a anunțat preluarea de către Portul Constanța a operatorului portului din Republica Moldova, ICS Danube Logistics, de la BERD. Scopul este...

Serghei Ivanov, Partidul Nostru: Dacă totul e bine, de ce agricultorii nu mai au acces la credite? Nu ne mințiți cu statistici!

Declarațiile reprezentanților sectorului bancar privind stabilitatea creditării în agricultură au fost contestate de deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară,...

Înalt oficial al UE: Moldova ocupă un loc mai bun față de Ucraina în ceea ce privește ritmul reformelor pentru admiterea în Uniune

Comisara UE pentru extindere, Marta Kos, a recunoscut că Moldova se află în avans față de Ucraina în implementarea reformelor pentru integrarea europeană, cu...

VIDEO | Stanislav Balan, candidat la funcția de primar de Orhei din partea PSRM: „Orașul are nevoie de gospodari care știu să construiască, nu doar...

Stanislav Balan, candidat la funcția de primar al orașului Orhei din partea Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), susține că Programul său electoral este...

Presa din Azerbaidjan – în discuție cu Ramiz Ansarov: Conaționalul nostru candidează la funcția de primar de Orhei!

Ramiz Ansarov, candidat la funcția de primar de Orhei, al cărui tată este originar din Azerbaidjan, a ajuns în atenția presei din această țară....