Nemulțumiți de lista electorală, mai mulți membri PDCM părăsesc partidul

Share:

Mai mulți membri ai Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) au decis să plece din formațiune, exprimându-și nemulțumirea față de modul în care a fost întocmită lista electorală a Blocului Alternativa.

Anunțul a fost făcut de liderul PDCM, Ion Chicu, care a precizat că este vorba despre mai mulți președinți de raioane și președinți ai organizațiilor teritoriale, transmite IPN.

„Din organizațiile teritoriale avem președintele raionului Orhei și președintele raionului Rezina care nu au fost de acord cu criteriile de alcătuire a listei. Și au anunțat că intenția lor este să plece din partid”, a declarat Ion Chicu în cadrul emisiunii Rezoomat de la RliveTV.

Potrivit liderului PDCM, criteriile de formare a listei au fost discutate și aprobate la Consiliul Politic Național al formațiunii, iar principala regulă a fost acordarea priorității candidaților din raioane, în funcție de rezultatele obținute la scrutinele anterioare.

„Nu toți colegii, mai ales cei de la centrală, au fost de acord, dar marea majoritate a susținut această abordare. E vorba de decizia Consiliului Național Politic care, la noi, este creat din 121 persoane și evident, pot fi și opinii diferite”, a explicat Ion Chicu, unul dintre liderii Blocului Alternativa.

El a subliniat că această metodă de selecție a dus la nemulțumiri în rândul mai multor membri. „Am mers pe principiul că raioanele sunt plasate în listă, în funcție de rezultatele alegerilor. Sunt colegi care și-au manifestat dezacordul față de acest criteriu. Asta este. Unii pleacă, alții vin. Trebuie să ne conformăm principiului majorității”, a precizat politicianul.

Plecările din PDCM vin după ce, anterior, Ion Chicu a anunțat că și vicepreședintele formațiunii, Fadei Nagacevschi, părăsește partidul.

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi,...

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...
Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...
Liderul MAN și primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că proiectul de hotărâre privind organizarea, la 27 septembrie 2026, a unui referendum...
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a criticat în Parlament lipsa unor destinații concrete pentru împrumutul extern de 218 milioane de euro, întrebând cine va...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi, iar Guvernul promite protecție peste un an”

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...

Ion Ceban: Toate fracțiunile parlamentare, cu excepția PAS, au semnat pentru inițierea referendumului privind reforma APL

Liderul MAN și primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că proiectul de hotărâre privind organizarea, la 27 septembrie 2026, a unui referendum...

„Creditul de 218 milioane de euro intră în buget fără destinații clare”. Constantin Cuiumju cere transparență privind utilizarea împrumutului extern

Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a criticat în Parlament lipsa unor destinații concrete pentru împrumutul extern de 218 milioane de euro, întrebând cine va...

ULTIMA ORĂ | Deținut de 23 de ani, decedat după un foc de avertisment tras de poliție la Judecătoria Strășeni

Un incident grav a avut loc astăzi la Judecătoria Strășeni, unde un deținut în vârstă de 23 de ani și-a pierdut viața în urma...

Maia Sandu nu mai poate candida în 2028 și nu-l „pregătește” pe Recean: „Fiecare om decide pentru el”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit joi seară, în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la Pro TV Chișinău, despre planurile sale pentru perioada...

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi,...

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...

Irina Vlah: PAS găsește salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea...

Asta este PAS: pentru ai lor se găsesc salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea puterii. Iar pentru pensionari există...

VIDEO | Victoria Furtună cere investigarea suspiciunilor privind angajarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită procurorilor să examineze cu „maximă seriozitate” informațiile privind angajarea și remunerarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA, afirmând că,...

Ion Ceban: Toate fracțiunile parlamentare, cu excepția PAS, au semnat pentru inițierea referendumului privind...

Liderul MAN și primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că proiectul de hotărâre privind organizarea, la 27 septembrie 2026, a unui referendum...