Judecătorul CEDO Sebastian Rădulețu, în vizită la Curtea Constituțională a Republicii Moldova

Share:

Judecătorii și funcționarii Curții Constituționale a Republicii Moldova au participat, la 25 iunie 2026, la un dialog judiciar cu Sebastian Rădulețu, judecătorul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului comun al Uniunii Europene și al Consiliului Europei „Sprijin pentru reforma justiției în Republica Moldova”.

În deschiderea seminarului, președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a evidențiat importanța dialogului direct dintre instanțele naționale și Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru consolidarea protecției drepturilor fundamentale și aplicarea efectivă a standardelor prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prima sesiune a fost dedicată protecției drepturilor omului în procedurile de confiscare fără existența unei hotărâri penale de condamnare, participanții analizând evoluțiile recente din jurisprudența CEDO în acest domeniu.

Totodată, discuțiile au vizat Protocolul nr. 16 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și dezvoltarea dialogului judiciar european prin mecanismul avizelor consultative. Participanții au examinat aspecte juridice de interes comun, au analizat evoluțiile recente din jurisprudența Curții Europene și au aprofundat standardele europene privind protecția drepturilor omului.

La finalul evenimentului, Domnica Manole a mulțumit Consiliului Europei pentru sprijinul acordat în consolidarea capacităților instituționale ale Curții Constituționale, dezvoltarea dialogului judiciar și promovarea standardelor europene în domeniul drepturilor omului și al statului de drept.

Vizita s-a încheiat cu semnarea de către Sebastian Rădulețu a Cărții de onoare a Curții Constituționale.

Potrivit instituției, organizarea acestui dialog reconfirmă angajamentul Curții Constituționale de a consolida cooperarea judiciară, schimbul de bune practici și valorificarea celor mai recente evoluții din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în activitatea sa jurisdicțională.

Renato Usatîi: „Republica Moldova are nevoie de o armată profesionistă, nu de una bazată...

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, respinge criticile formulate la adresa inițiativei sale privind eliminarea serviciului militar obligatoriu și susține că propunerea urmărește modernizarea Armatei...
Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion Ceban, susține că atacurile la adresa familiei sale reprezintă o acțiune politică menită să distragă...
Asta este PAS: pentru ai lor se găsesc salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea puterii. Iar pentru pensionari există...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

ULTIMA ORĂ | Ion Ceban: Atacurile asupra familiei mele sunt o diversiune menită să acopere scandalurile guvernării

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion Ceban, susține că atacurile la adresa familiei sale reprezintă o acțiune politică menită să distragă...

Irina Vlah: PAS găsește salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea puterii. Iar pentru pensionari există mereu aceeași scuză: „nu sunt...

Asta este PAS: pentru ai lor se găsesc salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea puterii. Iar pentru pensionari există...

Renato Usatîi: „Republica Moldova are nevoie de o armată profesionistă, nu de una bazată pe obligativitate”

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, respinge criticile formulate la adresa inițiativei sale privind eliminarea serviciului militar obligatoriu și susține că propunerea urmărește modernizarea Armatei...

Doru Petruți critică prestația Maiei Sandu la o emisiune TV: „Una dintre cele mai slabe și mai grave apariții din ultimii ani”

Directorul IMAS Moldova, Doru Petruți, susține că apariția președintei Maia Sandu în emisiunea „În profunzime” a fost una dintre cele mai slabe prestații publice...

Renato Usatîi: „Republica Moldova are nevoie de o armată profesionistă, nu de una bazată...

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, respinge criticile formulate la adresa inițiativei sale privind eliminarea serviciului militar obligatoriu și susține că propunerea urmărește modernizarea Armatei...

Irina Vlah: PAS găsește salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea...

Asta este PAS: pentru ai lor se găsesc salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea puterii. Iar pentru pensionari există...

VIDEO | Victoria Furtună cere investigarea suspiciunilor privind angajarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită procurorilor să examineze cu „maximă seriozitate” informațiile privind angajarea și remunerarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA, afirmând că,...

ULTIMA ORĂ | Ion Ceban: Atacurile asupra familiei mele sunt o diversiune menită să...

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion Ceban, susține că atacurile la adresa familiei sale reprezintă o acțiune politică menită să distragă...