Ion Ceban propune un Proiect de lege cu privire la organizarea și funcționarea parcărilor și parcajelor auto

Share:

Ion Ceban, președintele Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Primar General al municipiului Chișinău, împreună cu deputații Partidului MAN, au înregistrat în Parlamentul Republicii Moldova – Proiectul de lege cu privire la organizarea și funcționarea parcărilor și parcajelor auto în Chișinău, dar și pe întreg teritoriul țării.

Propunem adoptarea unei Legi Speciale, care ar pune baza fundamentală în domeniul funcționării parcărilor din intravilanul administrat de autoritățile publice locale, care va armoniza cu bunele practici europene, susține Ion Ceban.

Reglementarea prin lege a parcărilor și parcajelor auto ar descongestiona traficul din capitală și s-ar face regulă atât pe străzile orașului, cât și în curțile de bloc.

Potrivit lui Ion Ceban, până la această etapă, autoritatea locală cum este Primăria Chișinău a construit și a amenajat mii de locuri de parcare, cu toate acestea nu există reglementări legale clare, astfel ca să fie stabilit prin lege statutul, cadrul juridic, principiile, misiunea, atribuțiile, drepturile, obligațiile, modul de organizare, amenajare, funcționare, administrarea și utilizarea parcărilor și parcajelor auto.

Primarul general amintește că orașul Chișinăul a fost construit pentru o capacitate de 90 de mii de mașini. Actualmente datele oficiale arată că în municipiu sunt înregistrate peste 400 de mii de mașini, iar ținând cont că zilnic intră sau traversează orașul alte sute de mașini din toată țara, sau chiar din afara țării, zilnic cifra automobilelor care se află pe teritoriul capitalei, depășesc peste jumătate de milion.

Scopul legii prezentate este:

  • gestionarea eficientă a spațiului urban;
  • ameliorarea fluxului rutier;
  • promovarea transportului public și alternativ;
  • asigurarea unui sistem transparent și echitabil de plată pentru utilizarea parcărilor publice și private.

90 la sută dintre toți deputații și funcționarii din toate instituțiile statului locuiesc pe teritoriul Chișinăului și pe fiecare îl vizează direct sau indirect această problemă , iar reglementarea prin lege a acestui subiect este imperativ la această etapă.

Vom propune fiecărui deputat să contrasemneze proiectul de lege propus.

Este nevoie doar de voința deputaților de a vota acest proiect de lege propus spre examinare și aprobare, mai declară Ion Ceban, președintele Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Primar General al municipiului Chișinău.

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi,...

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...
Horoscop 28 iunie - o zi cu surprize. O să ne facem programul cum vrem noi, dar să ne așteptăm și la vizite și...
Cercetătorul în cadrul programului de Reziliență Democratică al Centrului pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA), Dionis Cenușă, consideră că scandalul legat de ocuparea funcțiilor publice...
Comisia Europeană elaborează planuri pentru a oferi țărilor candidate la aderarea la UE, între care Republica Moldova și Ucraina, beneficii economice înainte ca acestea...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Horoscop 28 iunie – zodia care va primi o veste bună

Horoscop 28 iunie - o zi cu surprize. O să ne facem programul cum vrem noi, dar să ne așteptăm și la vizite și...

Dionis Cenușă: Scandalul privind funcțiile publice este doar vârful aisbergului

Cercetătorul în cadrul programului de Reziliență Democratică al Centrului pentru Analiza Politicilor Europene (CEPA), Dionis Cenușă, consideră că scandalul legat de ocuparea funcțiilor publice...

POLITICO | UE pregătește „integrarea treptată” pentru Ucraina și Moldova. Cum vrea să mențină candidații în cercul său

Comisia Europeană elaborează planuri pentru a oferi țărilor candidate la aderarea la UE, între care Republica Moldova și Ucraina, beneficii economice înainte ca acestea...

Horoscop 27 iunie – o să aibă loc o întâlnire de suflet

Horoscop 27 iunie - o zi frumoasă. O să ne putem deplasa cu ușurință, o să putem ieși pe la petreceri, la un teren...

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi, iar Guvernul promite protecție peste un an”

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi,...

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...

Irina Vlah: PAS găsește salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea...

Asta este PAS: pentru ai lor se găsesc salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea puterii. Iar pentru pensionari există...

VIDEO | Victoria Furtună cere investigarea suspiciunilor privind angajarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită procurorilor să examineze cu „maximă seriozitate” informațiile privind angajarea și remunerarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA, afirmând că,...

Ion Ceban: Toate fracțiunile parlamentare, cu excepția PAS, au semnat pentru inițierea referendumului privind...

Liderul MAN și primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că proiectul de hotărâre privind organizarea, la 27 septembrie 2026, a unui referendum...