Ion Ceban, președintele Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Primar General al municipiului Chișinău, împreună cu deputații Partidului MAN, au înregistrat în Parlamentul Republicii Moldova – Proiectul de lege cu privire la organizarea și funcționarea parcărilor și parcajelor auto în Chișinău, dar și pe întreg teritoriul țării.
Propunem adoptarea unei Legi Speciale, care ar pune baza fundamentală în domeniul funcționării parcărilor din intravilanul administrat de autoritățile publice locale, care va armoniza cu bunele practici europene, susține Ion Ceban.
Reglementarea prin lege a parcărilor și parcajelor auto ar descongestiona traficul din capitală și s-ar face regulă atât pe străzile orașului, cât și în curțile de bloc.
Potrivit lui Ion Ceban, până la această etapă, autoritatea locală cum este Primăria Chișinău a construit și a amenajat mii de locuri de parcare, cu toate acestea nu există reglementări legale clare, astfel ca să fie stabilit prin lege statutul, cadrul juridic, principiile, misiunea, atribuțiile, drepturile, obligațiile, modul de organizare, amenajare, funcționare, administrarea și utilizarea parcărilor și parcajelor auto.
Primarul general amintește că orașul Chișinăul a fost construit pentru o capacitate de 90 de mii de mașini. Actualmente datele oficiale arată că în municipiu sunt înregistrate peste 400 de mii de mașini, iar ținând cont că zilnic intră sau traversează orașul alte sute de mașini din toată țara, sau chiar din afara țării, zilnic cifra automobilelor care se află pe teritoriul capitalei, depășesc peste jumătate de milion.
Scopul legii prezentate este:
- gestionarea eficientă a spațiului urban;
- ameliorarea fluxului rutier;
- promovarea transportului public și alternativ;
- asigurarea unui sistem transparent și echitabil de plată pentru utilizarea parcărilor publice și private.
90 la sută dintre toți deputații și funcționarii din toate instituțiile statului locuiesc pe teritoriul Chișinăului și pe fiecare îl vizează direct sau indirect această problemă , iar reglementarea prin lege a acestui subiect este imperativ la această etapă.
Vom propune fiecărui deputat să contrasemneze proiectul de lege propus.
Este nevoie doar de voința deputaților de a vota acest proiect de lege propus spre examinare și aprobare, mai declară Ion Ceban, președintele Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Primar General al municipiului Chișinău.


