spot_img

Ion Ceban: În 2025, PAS a continuat să-și bată joc de pensionari, de populația nevoiașă, iar aceeași politică vrea să o continue și în 2026

Share:

Președintele Mișcarea Alternativă Națională (MAN), Ion Ceban, vine cu o retrospectivă a guvernării PAS și se întreabă – ce a însemnat anul 2025 pentru Republica Moldova, dar și așteptările pentru anul 2026.

Constatare – indiferent de declarațiile triumfaliste ale guvernării, 2025 a fost un an greu pentru Republica Moldova, un an în care s-au înregistrat regrese pe multiple planuri – începând de la starea democrației și funcționarea statului de drept (care au ajuns să fie doar pe hârtie) și terminând cu starea economiei și nivelul de viață al populației, susține Ion Ceban.

1. În 2025 a continuat să se aprofundeze nivelul sărăciei absolute.

În anii de guvernare ai PAS, acest nivel a crescut de la 25% la 33%.
Cea mai afectată este zona de sud a țării, unde, potrivit unor estimări, sărăcia absolută a ajuns la 50%.

În rezultat, crește exodul populației, oamenii pleacă pentru că nu mai văd nicio perspectivă în Republica Moldova.

Numai în anii de guvernare ai PAS, numărul persoanelor cu viză de reședință obișnuită în Moldova s-a redus cu peste 240 000 de persoane. Când vor fi făcute publice datele pentru 2025, nu este exclus ca acest număr să crească până la 300 000 de persoane, mai constată Ion Ceban.

Potrivit lui Ion Ceban, PAS se face că nu înțelege că acesta este un rezultat al politicii sale incompetente și constată: dacă se reduce numărul populației, haideți să închidem școli.

2. În anii de guvernare ai PAS, inclusiv în 2025, au fost închise peste 50 de școli, iar numai în 2026 se preconizează închiderea sau așa-zisa „reorganizare” a altor 70 de școli.

Numărul de profesori se reduce constant, iar deficitul de cadre didactice crește.

În anii de guvernare ai PAS, numărul profesorilor din școli s-a redus cu peste 700, iar deficitul a ajuns oficial la 1 500 de cadre didactice.

Profesorii cer, absolut justificat, majorarea salariilor, iar guvernarea PAS le răspunde în mod obraznic că nu are bani, notifică Ion Ceban.

Aceasta, în condițiile în care, pentru confortul propriu, adică pentru majorarea bugetelor pentru mai multe instituții ale administrației publice centrale, numai pentru 2026 au găsit peste 2 miliarde de lei.

3. În 2025, PAS a continuat să-și bată joc de pensionari, de populația nevoiașă, iar aceeași politică vrea să o continue și în 2026.

În an electoral, au umblat cu subvențiile, spunându-le oamenilor că totul e bine, că, chiar dacă cresc tarifele, vor fi compensații.

Alegerile au trecut și PAS și-a arătat adevărata față.

Întâi au revizuit criteriile de acordare a compensațiilor pentru 2025, iar o bună parte din cei care au nevoie cu adevărat de sprijin au fost lipsiți de ele.

Apoi au început să pregătească cetățenii de vești proaste, spunând că pentru 2026 nu sunt prevăzute mijloace pentru compensații.

Ulterior, la cel mai înalt nivel, a început să fie promovat mesajul că, în general, la compensații trebuie de renunțat, că populația nu e chiar atât de săracă cum se spune.

Atâta cinism – e greu de explicat!, notează Ion Ceban

Ca să nu mai vorbim de sutele de mii de pensionari, de care guvernarea își bate joc constant.

Cei din PAS spun că au majorat pensia minimă și pensia medie, dar, în realitate, raportată la inflație, puterea de cumpărare a pensionarilor este mai mică decât atunci când PAS a venit la guvernare.

Inflația cumulativă de când PAS este la guvernare a depășit 60%, iar indicele prețurilor de consum a crescut cu peste 160%.

Ca să fie clar ce atitudine reală are PAS față de pensionari, voi menționa că, în timp ce pentru miniștri și alți demnitari puși în funcție de PAS s-au găsit bani pentru a le stabili salarii de zeci sau chiar peste 100 de mii de lei lunar, anul viitor pensia va crește doar cu câteva sute de lei, și asta doar pentru că legea obligă guvernarea să opereze indexarea anuală.

Eu aș vrea să văd cine dintre bolfoșeii din PAS s-ar descurca cu 2 700 de lei lunar sau chiar cu 3 300 de lei lunar! Iar pe pensionari ei îi obligă să se descurce, mai declară Președintele Mișcarea Alternativă Națională (MAN), Ion Ceban.

Un gest frumos de sărbători din partea Alternativa Clinic: echipa medicală aduce zâmbete familiei...

Alternativa Clinic a adus magia sărbătorilor de iarnă pentru familia Eladii din cadrul campaniei Dăruiești și Câștigi. Cu o surpriză și multe daruri, echipa Alternativa...

Subscribe to our magazine

Un gest frumos de sărbători din partea Alternativa Clinic: echipa medicală aduce zâmbete familiei Eladii din Glodeni, în cadrul campaniei „Dăruiești și Câștigi”

Alternativa Clinic a adus magia sărbătorilor de iarnă pentru familia Eladii din cadrul campaniei Dăruiești și Câștigi. Cu o surpriză și multe daruri, echipa Alternativa...

━ Hot News

Un avocat a fost condamnat la un an de închisoare pentru trafic de influență

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a recunoscut vinovat un avocat de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (art. 326 alin. (1) din Codul penal). Instanța...

Țară în care nu mai e nevoie de permis în format fizic: „Documentul va fi accesibil prin smartphone”

Germania face un pas major spre digitalizarea completă a documentelor pentru șoferi. Începând cu anul 2026, conducerea fără permis fizic va fi permisă, autoritățile...

Cele 13 cărți care te vor ajuta să supraviețuiești în 2026. Recomandările jurnaliștilor de la Politico

Este imposibil să prezici ce se va întâmpla în 2026, dar un lucru este sigur: politica nu stă niciodată pe loc. Alegerile remaniează guvernele,...

Christine Lagarde câştigă în realitate cu peste 50% mai mult decât salariul pe care aceasta îl declară oficial

Remuneraţia totală a preşedintei Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, este cu peste 50% mai mare decât salariul pe care aceasta îl declară oficial, potrivit...

O țară europeană oferă 70.000 de euro pentru renovarea unei case vechi

Tot mai multe țări europene lansează programe de relocare bazate pe stimulente financiare pentru a crește numărul de locuitori în special din zonele rurale...