Interpol refuză urmărirea internațională a fostului șef al Direcției 5, Valeriu Cojocaru

Share:

Organizația Interpol a respins solicitarea Inspectoratul General al Poliției privind darea în urmărire internațională a fostului șef al Direcției 5, Valeriu Cojocaru. Informația a fost confirmată pentru Omniapres de avocatul acestuia, Vasile Tașco.

Potrivit apărătorului, decizia înseamnă că fostul funcționar nu face obiectul vreunei notificări sau difuzări în sistemul Interpol și, în consecință, nu poate fi reținut sau extrădat prin intermediul mecanismelor organizației. Avocatul a precizat că hotărârea ar fi definitivă și nu poate fi contestată de autoritățile naționale, transmite Omniapres.md.

„În urma examinării cererii formulate de către apărare, organele competente din cadrul INTERPOL au constatat că, la momentul actual, clientul meu nu este supus niciunei notificări sau difuzări în sistemul organizației, aspect confirmat și prin certificarea emisă de Secretariatul General al INTERPOL. Deși documentele comunicate nu conțin o motivare detaliată, rezultatul reflectă admiterea argumentelor prezentate de apărare în cadrul procedurii de contestare, în special cele privind caracterul politic al urmăririi penale și riscul utilizării mecanismelor internaționale în scopuri de persecuție”, a declarat Vasile Tașco.
Contactat pentru un punct de vedere, Valeriu Cojocaru a afirmat că decizia Interpol nu îl surprinde. Acesta a susținut că dosarele în care este vizat ar avea un caracter politic și ar reprezenta o formă de răzbunare din partea actualei guvernări.

Cojocaru a făcut referire și la fostul procuror Dumitru Raileanu, despre care a afirmat că este cercetat penal și inculpat în mai multe cauze. El a declarat că situația actuală ar fi legată de activitatea sa anterioară în funcție și de pozițiile asumate în contextul politic de la acea vreme.

Până la această oră, reprezentanții Inspectoratului General al Poliției nu au comentat public decizia Interpol.

Partidul MAN cere demisia imediată a ministrului Apărării

Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) solicită demisia ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi, și a conducerii Armatei Naționale, în urma incidentului produs într-o unitate militară din...
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorii și șefii misiunilor diplomatice ale statelor membre ale Uniunii Europene, cu prilejul...
Victor Slivinschi, fondator al companiei Turboenergy Power, care activează de 19 ani pe piața R. Moldova, dar și a României, a vorbit într-un interviu...
Fracțiunea Partidului Nostru a înregistrat un proiect de hotărâre privind constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pentru a examina incidentele grave și decesele produse...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu șefii misiunilor diplomatice ale statelor membre ale Uniunii Europene

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu ambasadorii și șefii misiunilor diplomatice ale statelor membre ale Uniunii Europene, cu prilejul...

Victor Slivinschi, fondator Turboenergy Power, despre proiectele filantropice: Cred că trebuie să fim mai vocali, să fim un exemplu de urmat

Victor Slivinschi, fondator al companiei Turboenergy Power, care activează de 19 ani pe piața R. Moldova, dar și a României, a vorbit într-un interviu...

ULTIMA ORĂ | Fracțiunea Partidului Nostru propune comisie parlamentară de anchetă după tragedia din unitatea militară de la Cahul

Fracțiunea Partidului Nostru a înregistrat un proiect de hotărâre privind constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pentru a examina incidentele grave și decesele produse...

VIDEO | Victoria Furtună a depus o acțiune în instanță: „Mai există separarea puterilor în Republica Moldova sau toate instituțiile sunt sub control politic?”

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, anunță că a depus o acțiune în instanță prin care contestă modul de funcționare a instituțiilor statului și...

Procurorii din Kiev anunță descoperirea unei înșelătorii imobiliare în care e implicat Andrii Iermak, ex-șef de cabinet al lui Zelenski

Agenţia anticorupţie ucraineană (NABU) a anunţat luni că a descoperit un sistem de spălare de bani care, potrivit presei locale, îl implică pe fostul...

ULTIMA ORĂ | Fracțiunea Partidului Nostru propune comisie parlamentară de anchetă după tragedia din...

Fracțiunea Partidului Nostru a înregistrat un proiect de hotărâre privind constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pentru a examina incidentele grave și decesele produse...

VIDEO | Irina Vlah insistă: Soarta satelor trebuie decisă chiar de locuitori – prin...

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, afirmă că PAS vrea să lichideze două treimi dintre primăriile sătești, însă nici măcar nu întreabă oamenii...

VIDEO | Victoria Furtună a depus o acțiune în instanță: „Mai există separarea puterilor...