Igor Dodon acuză presiuni asupra judecătorilor: Timp de patru ani, cât dosarul meu a fost examinat la CSJ, au fost deja înlocuiți sau retrași șase judecători

Share:

Igor Dodon, deputat, liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, a constatat că, timp de patru ani, cât dosarul său a fost examinat la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), au fost deja înlocuiți sau retrași șase judecători. Politicianul consideră că lucrul acesta se întâmplă deoarece cei care studiază materialele dosarului înțeleg că nu există probe pentru o condamnare, iar o parte dintre judecători nu sunt dispuși să execute o comandă politică sau sunt supuși presiunilor.

„Ne-a surprins în mod deosebit ultima decizie, când unul dintre judecători s-a retras din complet, invocând presiuni. Împreună cu avocații, am dori să înțelegem despre ce fel de presiuni este vorba”, a subliniat el.

Fostul șef de stat a mai spus că, cu regret, în sistemul de justiție din Republica Moldova se formează grupuri de influență.

„În mod special, este vorba despre doi cumnați și „principalii reformatori” ai justiției — Vladislav Gribincea și Sergiu Litvinenco: unul controlează Curtea Supremă de Justiție, iar celălalt — Curtea Constituțională. Mai mult, Gribincea, potrivit informațiilor noastre, nici măcar nu ascunde și declară deschis intenția de a obține o sentință de condamnare în privința fostului președinte, pentru a crea un precedent și a obține avantaje pe plan extern”, a declarat liderul PSRM.

Igor Dodon a reiterat, totodată, că „în dosar nu există nicio probă și niciun temei pentru acuzații”.

La inițiativa lui Renato Usatîi, Partidul Nostru desfășoară o campanie națională de informare a...

La inițiativa lui Renato Usatîi, Partidul Nostru desfășoară o campanie națională de informare a cetățenilor pentru a-i proteja împotriva fraudelor telefonice și digitale. Scopul...
Lidera „Moldova Mare", Victoria Furtună, a criticat creșterea indicelui de referință pentru creditele ipotecare, care va majora de la 1 iulie ratele dobânzilor în...
Guvernul de coaliţie de centru-stânga din Lituania condus de prim-ministrul Inga Ruginiene şi-a prezentat marţi demisia pentru a permite formarea unei noi alianţe guvernamentale...
Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion Ceban, susține că angajați ai Primăriei și ai structurilor municipale ar fi supuși unor presiuni...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

VIDEO | „Cât timp vor mai rezista oamenii?” Victoria Furtună, despre noile scumpiri la creditele imobiliare

Lidera „Moldova Mare", Victoria Furtună, a criticat creșterea indicelui de referință pentru creditele ipotecare, care va majora de la 1 iulie ratele dobânzilor în...

ULTIMA ORĂ | Guvernul de coaliție din Lituania și-a depus demisia

Guvernul de coaliţie de centru-stânga din Lituania condus de prim-ministrul Inga Ruginiene şi-a prezentat marţi demisia pentru a permite formarea unei noi alianţe guvernamentale...

NEWS ALERT | Ion Ceban acuză presiuni asupra angajaților Primăriei Chișinău și solicită intervenția partenerilor internaționali

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion Ceban, susține că angajați ai Primăriei și ai structurilor municipale ar fi supuși unor presiuni...

La inițiativa lui Renato Usatîi, Partidul Nostru desfășoară o campanie națională de informare a cetățenilor pentru a-i proteja împotriva fraudelor telefonice și digitale

La inițiativa lui Renato Usatîi, Partidul Nostru desfășoară o campanie națională de informare a cetățenilor pentru a-i proteja împotriva fraudelor telefonice și digitale. Scopul...

Boris Harea: Este nevoie de cartiere noi, cu imobile calitative, date în exploatare la timp

Piața imobiliară din Republica Moldova se află într-un blocaj evident. Datele Institutului de Politici și Reforme Europene arată că autorizațiile de construcție pentru blocurile...

La inițiativa lui Renato Usatîi, Partidul Nostru desfășoară o campanie națională de informare a...

La inițiativa lui Renato Usatîi, Partidul Nostru desfășoară o campanie națională de informare a cetățenilor pentru a-i proteja împotriva fraudelor telefonice și digitale. Scopul...

Dușmanul invizibil al Irinei Vlah

Irina Vlah are un dușman invizibil și acest lucru devine tot mai clar. Judecând după toate câte se întâmplă, pentru acest dușman Irina Vlah...

Victoria Furtună: „Suveranitatea nu se negociază și nu se validează din exterior”

Cu prilejul Zilei Suveranității, președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a transmis un mesaj în care a reflectat asupra raportului dintre suveranitate și independență,...

NEWS ALERT | Ion Ceban acuză presiuni asupra angajaților Primăriei Chișinău și solicită intervenția...

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion Ceban, susține că angajați ai Primăriei și ai structurilor municipale ar fi supuși unor presiuni...