HOT News | Sfârșit cumplit pentru o femeie moldoveancă din Italia. Angela a murit într-un accident cu bicicleta greu de imaginat

Share:

O moldoveancă a murit în Italia joi, 23 aprilie 2026, după ce a pierdut controlul bicicletei și a ajuns într-un gard metalic al unei case.

Impactul i-a fost fatal, iar echipajele medicale sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a o salva.

Victima se numea Angela Varavko, avea 53 de ani și era originară din Republica Moldova, iar tragedia s-a produs pe via Possamai din localitatea Pieve di Soligo, provincia Treviso din regiunea Veneto, scrie rotalianul.com.

3

Femeia se pornise de puțin timp de acasă cu bicicleta sa albă, fără documente și fără telefon mobil la ea, cel mai probabil pentru o plimbare scurtă prin zona rezidențială liniștită din Solighetto.

După o scurtă porțiune în coborâre și o curbă, femeia moldoveancă a pierdut controlul ghidonului și a mers direct spre gardul unei locuințe.

Metalul ruginit al balustradei i-a străpuns plămânul drept, iar moartea a survenit pe loc. Singurul zgomot auzit ar fi fost cel al bicicletei căzute pe asfalt.

Trupul fără viață a fost observat de câțiva locuitori din zonă, care au alertat imediat serviciile de urgență. La sosire, personalul medical nu a putut decât să constate decesul.

Carabinierii au intervenit pentru cercetări și pentru stabilirea exactă a dinamicii accidentului. Din primele verificări reiese că, în momentul în care femeia circula pe drum, nu se afla nicio mașină care să o fi lovit sau atins.

Printre ipotezele luate în calcul se află și posibilitatea ca Angela să fi suferit un infarct brusc care ar fi făcut-o să piardă controlul bicicletei.

Sectorul de pe via Possamai unde a avut loc tragedia a fost închis pentru efectuarea cercetărilor. La fața locului a ajuns și primarul din Pieve di Soligo, Stefano Soldan, care a declarat:

„O tragedie care lovește dur comunitatea noastră. Sunt alături de familia și prietenii doamnei, pe care o cunoșteam din vedere și pe care mi-o amintesc bine integrată în localitate. Impactul puternic cu balustrada a fost fatal și, din păcate, nu s-a mai putut face nimic”.

Partenerul femeii și câțiva membri ai familiei au ajuns la scurt timp după accident. Unul dintre locuitorii care au dat alarma a descris momentul ca fiind „o scenă înfiorătoare”.

„Doamna era pe bicicletă când, după o curbă, a pierdut controlul vehiculului în coborâre, a căzut și a lovit violent balustrada unei locuințe. Pare imposibil să-ți pierzi viața în acest fel. Suntem șocați, dar acum este momentul să fim alături de familie în acest moment de mare durere”, a precizat el.

Serghei Ivanov: băncile acordă doar 6% din credite agriculturii, în ciuda profitului record al...

Accesul fermierilor la credite rămâne extrem de limitat, în pofida profiturilor mari ale băncilor. Potrivit deputatului Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președinte al Comisiei pentru...
Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, subliniind că familia este cea...
Accesul fermierilor la credite rămâne extrem de limitat, în pofida profiturilor mari ale băncilor. Potrivit deputatului Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președinte al Comisiei pentru...
Președinta Partidului Moldova Mare, Victoria Furtună, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, subliniind că un stat puternic începe cu familia....

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Ion Ceban, mesaj de Ziua Familiei: „Să prețuim fiecare clipă petrecută împreună”

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, subliniind că familia este cea...

Serghei Ivanov: băncile acordă doar 6% din credite agriculturii, în ciuda profitului record al sistemului bancar

Accesul fermierilor la credite rămâne extrem de limitat, în pofida profiturilor mari ale băncilor. Potrivit deputatului Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președinte al Comisiei pentru...

Victoria Furtună, de Ziua Familiei: „Când o țară își pierde familiile, își pierde viitorul”

Președinta Partidului Moldova Mare, Victoria Furtună, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, subliniind că un stat puternic începe cu familia....

Maia Sandu, la un deceniu de PAS: „Nu aveam bani, dar am eliberat țara de corupție. Am făcut greșeli, dar Moldova are astăzi direcție”

Președinta Maia Sandu, primul președinte al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia împlinirii a zece ani de...

Deputatul Partidul Nostru, Alexandr Berlinschii: „Stimate domnule «încă ministru al Apărării», plecați acum din funcție!”

Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, a cerut repetat demisia ministrului Apărării în contextul tragediei produse la o unitate militară din Cahul, unde un adolescent...

Serghei Ivanov: băncile acordă doar 6% din credite agriculturii, în ciuda profitului record al...

Accesul fermierilor la credite rămâne extrem de limitat, în pofida profiturilor mari ale băncilor. Potrivit deputatului Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președinte al Comisiei pentru...

VIDEO | Irina Vlah: Tăcerea ministrului Finanţelor confirmă – guvernarea a pus la cale...

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, afirmă că ministrul Finanțelor, Gavriliță, continuă să tacă în privința propunerilor sale pentru protejarea oamenilor de noile...