Fracțiunea MAN: PAS fuge de responsabilitate și atacă Primăria din stradă

Share:

Fracțiunea Mișcării Alternativa Națională (MAN) din Consiliul Municipal Chișinău condamnă comportamentul iresponsabil al consilierilor PAS, care au ales să iasă în stradă cu declarații politice, în loc să participe la ședințele Consiliului Municipal, acolo unde se discută și se decid real problemele orașului.

,,Ne întrebăm de ce a fost nevoie de manifestații pe marginea drumului, cu declarații haotice și confuze despre buget, când sala CMC este locul legitim pentru propuneri, idei și dezbateri. Declarațiile făcute în spațiul public, inclusiv cele ale reprezentanților PAS de pe strada Albișoara, sunt lipsite de substanță și denaturează realitatea privind situația bugetară a municipiului.”

Bugetul municipal provizoriu este legal, conform legislației în vigoare, și permite funcționarea normală a instituțiilor municipale, precum și continuarea proiectelor de dezvoltare ale Chișinăului. Acest fapt pare să fi deranjat cel mai mult fracțiunea PAS, care pierde pârghiile de presiune politică și șantaj.

,,În lipsa unor argumente reale, PAS recurge la acuzații sterile și la isterii publice, în loc să-și asume responsabilitatea politică. Reamintim că PAS se află la guvernare, nu în opoziție, și are obligația de a contribui la soluții, nu de a bloca activitatea administrației municipale.”

Fracțiunea MAN va continua să acționeze responsabil, în interesul chișinăuienilor, pentru stabilitate, dezvoltare și funcționarea eficientă a municipiului Chișinău.

Serghei Ivanov: băncile acordă doar 6% din credite agriculturii, în ciuda profitului record al...

Accesul fermierilor la credite rămâne extrem de limitat, în pofida profiturilor mari ale băncilor. Potrivit deputatului Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președinte al Comisiei pentru...
Douăsprezece dintre cele 14 havuzuri ale capitalei sunt puse în funcțiune începând de joi, 15 mai 2026, a anunțat Primarul General Ion Ceban. Alte...
Horoscop 16 mai - lună nouă, cu vești bune. O să ne ocupăm și de noi, și de cei dragi nouă și o să...
Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a primit joi, 15 mai 2026, vizita lui Milan Hodás, Secretarul de Stat al Ministerului Justiției al Republicii Slovace....

Subscribe to our magazine

━ Hot News

12 havuzuri din Chișinău pornesc din această primăvară. Primarul Ceban: „Ani la rând au stat în paragină”

Douăsprezece dintre cele 14 havuzuri ale capitalei sunt puse în funcțiune începând de joi, 15 mai 2026, a anunțat Primarul General Ion Ceban. Alte...

Horoscop 16 mai – zodia care va primi un premiu

Horoscop 16 mai - lună nouă, cu vești bune. O să ne ocupăm și de noi, și de cei dragi nouă și o să...

Domnica Manole a primit vizita lui Milan Hodás, Secretarul de Stat al Ministerului Justiției al Republicii Slovace

Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a primit joi, 15 mai 2026, vizita lui Milan Hodás, Secretarul de Stat al Ministerului Justiției al Republicii Slovace....

NEWS ALERT | Victor Perțu, a fost exclus definitiv din cursa electorală

Decizie finală în cazul lui Victor Perțu. După examinarea recursului, candidul Partidului „Democrația Acasă” pentru Primăria Orhei a fost exclus din cursă, cu două...

Ion Ceban, mesaj de Ziua Familiei: „Să prețuim fiecare clipă petrecută împreună”

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, subliniind că familia este cea...

Serghei Ivanov: băncile acordă doar 6% din credite agriculturii, în ciuda profitului record al...

Accesul fermierilor la credite rămâne extrem de limitat, în pofida profiturilor mari ale băncilor. Potrivit deputatului Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președinte al Comisiei pentru...

VIDEO | Irina Vlah: Tăcerea ministrului Finanţelor confirmă – guvernarea a pus la cale...

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, afirmă că ministrul Finanțelor, Gavriliță, continuă să tacă în privința propunerilor sale pentru protejarea oamenilor de noile...

Victoria Furtună, de Ziua Familiei: „Când o țară își pierde familiile, își pierde viitorul”

Președinta Partidului Moldova Mare, Victoria Furtună, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, subliniind că un stat puternic începe cu familia....

12 havuzuri din Chișinău pornesc din această primăvară. Primarul Ceban: „Ani la rând au...

Douăsprezece dintre cele 14 havuzuri ale capitalei sunt puse în funcțiune începând de joi, 15 mai 2026, a anunțat Primarul General Ion Ceban. Alte...