Fiodor Gagauz: Nu există o politică de stat coerentă care să protejeze și să dezvolte limba găgăuză

Share:

Politicianul Fiodor Gagauz a declarat că se bucură să vadă atenție la nivel înalt pentru păstrarea limbii sale materne – găgăuză, în contextul în care la conferința de ieri dedicată limbii găgăuze au participat președintele Maia Sandu și ministrul Dan Perciun, însă, a remarcat el, chiar dacă s-au spus multe lucruri corecte despre necesitatea dezvoltării ei, „întrebarea principală rămâne: ce urmează concret?”. 

Fostul deputat a subliniat că atitudinea față de această problemă nu se măsoară în declarații, ci în acțiuni.

„Astăzi nu avem garanții clare în legislație — inclusiv în Codul educației. Nu există un sistem stabil de elaborare a materialelor didactice. Nu există o politică de stat coerentă care să protejeze și să dezvolte limba găgăuză. Mai mult, unele decizii recente par un pas înapoi.

Un exemplu concret. La începutul anului 2025, Ministerul Educației a modificat statele de personal în grădinițe și școli, afectând direct posibilitățile de studiere a limbii găgăuze în instituțiile din regiune:

Din 1 septembrie 2025, din 56 de instituții educaționale din Găgăuzia:

– în 16 instituții de educație timpurie, în grupele mici II, limba găgăuză nu se mai predă;

– în 15 instituții, la toate grupele de vârstă, norma de predare a fost redusă de la 0,25 la 0,20 unități per grupă;

– au fost reduse 26,8 unități de personal pentru educatori-profesori de limba găgăuză;

– finanțarea a scăzut cu aproximativ 11 milioane lei anual”, a explicat el.

Fiodor Gagauz a precizat că, aceeași decizie a afectat și posibilitățile de studiere a limbii române.

„De aceea spun că este esențial ca vorbele să coincidă cu faptele. Aceiași oameni pot vorbi frumos în public, dar pot lua decizii contrare în practică.

Desigur, și Găgăuzia are responsabilități. Autoritățile regionale trebuie să fie mai active, mai insistente și mai consecvente. Dar fără sprijinul centrului, această problemă nu poate fi rezolvată”, a mai declarat el.

Politicianul a afirmat că „găgăuzii nu au altă patrie decât Republica Moldova. Iar susținerea limbii materne nu este un gest de bunăvoință, ci o obligație directă a statului față de cetățenii săi”.

Casă 80 m² pe teren 6 ari, Pașcani, Criuleni

Casă 80 m² pe teren 6 ari

📍 Pașcani, raionul Criuleni, la ~20 km de Chișinău

81 500 € · 943 €/m²

Casă în sectorul de vile, la doar 20 km de Chișinău. Apa și energia electrică sunt pe teren.

Vezi anunțul →

Veaceslav Moșin, la aniversarea Programului Fulbright: cooperarea moldo-americană, noi oportunități pentru medicina reproductivă

Profesorul Veaceslav Moșin, fondatorul Alternativa Clinic și președintele Societății de Reproducere Umană din Moldova, a participat la festivitatea organizată de Ambasada SUA la Chișinău...

VIDEO | De la reabilitare la extindere: Ion Ceban anunță studiul de fezabilitate pentru un nou pod spre Calea Moșilor, după semnarea acordului cu BERD

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a semnat astăzi, alături de Giuseppe Grimaldi, șeful Oficiului Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în Republica Moldova, Acordul de prefinanțare pentru reabilitarea Podului Ismail. Edilul a subliniat că acest proiect major, care vizează o infrastructură critică cu o vechime de aproape 60 de ani, marchează trecerea de la discuții la acțiuni concrete, urmând ca în scurt timp să fie finalizate studiile...

Contrabandă masivă cu valută la Otaci: Polițiștii de frontieră au interceptat peste 640.000 de lei și 50.000 de dolari

O presupusă filieră de contrabandă cu mijloace financiare, care ar fi acționat pe direcția Ucraina–Republica Moldova, a fost destructurată de polițiștii de frontieră în orașul Otaci. În cadrul operațiunii au fost depistate 643.675 de lei moldovenești și 50.500 de dolari SUA, transportați peste frontieră fără a fi declarați autorităților vamale. Două cetățene ale Ucrainei au fost reținute pentru 72 de ore, transmite HotNews.md. Operațiunea a fost desfășurată de angajații Secției...

Horoscop 14 noiembrie – o zodie va afla despre o promisiune de bani

Horoscop 14 noiembrie - o zi destinsă. Se topesc sloiurile de gheață de pe suflet și o să putem fi și noi fericiți în relație, că am pătimit destul și ne-a ajuns. SCORPION Începeți o viață nouă, și în plan profesional, și personal. Se întâmplă ceva care să aducă un plus de care o să fiți încântați. Poate fi o persoană cu care să formați un cuplu. Se poate să revină cineva...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

VIDEO | De la reabilitare la extindere: Ion Ceban anunță studiul de fezabilitate pentru un nou pod spre Calea Moșilor, după semnarea acordului cu...

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a semnat astăzi, alături de Giuseppe Grimaldi, șeful Oficiului Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în Republica...

Contrabandă masivă cu valută la Otaci: Polițiștii de frontieră au interceptat peste 640.000 de lei și 50.000 de dolari

O presupusă filieră de contrabandă cu mijloace financiare, care ar fi acționat pe direcția Ucraina–Republica Moldova, a fost destructurată de polițiștii de frontieră în...

Horoscop 14 noiembrie – o zodie va afla despre o promisiune de bani

Horoscop 14 noiembrie - o zi destinsă. Se topesc sloiurile de gheață de pe suflet și o să putem fi și noi fericiți în...

BREAKING NEWS: SUA au suspendat toate zborurile „din cauza unor circumstanțe extraordinare”

Statele Unite au suspendat toate zborurile la nivel național „din cauza unor circumstanțe extraordinare și din motive de siguranță”, a anunțat Administrația Federală a...

ULTIMA ORA: Tentativă de omor la Criuleni: Un bărbat ar fi sabotat sistemul de frânare al unui automobil, în satul Onițcani

Poliția din Criuleni investighează un caz de tentativă de omor, după ce un bărbat a sesizat oamenii legii că viața i-ar fi fost pusă...

VIDEO | Elena Grițco: Guvernarea se bucură de progresele integrării europene, în timp ce...

În timp ce guvernarea prezintă succesele înregistrate în procesul de integrare europeană, problemele cotidiene ale cetățenilor rămân în plan secund. Potrivit deputatei Partidului Nostru,...

VIDEO | De la reabilitare la extindere: Ion Ceban anunță studiul de fezabilitate pentru...

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a semnat astăzi, alături de Giuseppe Grimaldi, șeful Oficiului Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în Republica...

Irina Vlah alături de Ambasadorul Kazahstanului Almat Aidarbekov: Doresc din toată inima poporului kazah...

Irina Vlah, lider al Partidului Republican Inima Moldovei a participat la recepția oferită cu ocazia celebrării celei de-a 35-a aniversări a independenței Kazahstanului. „Prietenia dintre...

VIDEO | Victoria Furtună propune transformarea Republicii Moldova într-o platformă industrială pentru piețele europene:...

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că Republica Moldova ar putea deveni o platformă de producție destinată mai multor piețe, prin valorificarea tehnologiilor...