Facturi mai mici, compensații corecte și anchetă privind furtul datelor. Partidul Nostru anunță acțiuni după 100 de zile ale Guvernului Tofan

Share:

Partidul Nostru nu se va limita la criticarea activității Guvernului Tofan, ci va continua să vină cu inițiative și să ceară soluții concrete pentru problemele cetățenilor. Anunțul a fost făcut de deputatul Alexandr Berlinschii, la finalul briefingului în care a prezentat bilanțul primelor 100 de zile de guvernare.

Parlamentarul a anunțat că fracțiunea va insista asupra transparenței achizițiilor de energie și a reducerii facturilor, acordării unor compensații corecte și accesibile, precum și desfășurării unei anchete complete privind furtul datelor personale.

Totodată, Partidul Nostru va promova reducerea taxelor, protejarea fermierilor, dezvoltarea economiei, reforma administrației publice locale și eliminarea cheltuielilor inutile ale statului.

„Domnule prim-ministru Tofan, la 100 de zile, cetățenii nu au cerut minuni. Au cerut doar să respectați promisiunile făcute și să răspundeți pentru rezultatele Guvernului”, a declarat Berlinschii.

„Oamenii nu pot plăti facturile cu promisiuni, nu pot cumpăra pâine cu rapoarte și nu se pot încălzi cu declarații. Adevăratul bilanț al unei guvernări nu este numărul de ședințe și prezentări, ci numărul problemelor rezolvate pentru oameni”, a subliniat deputatul Partidului Nostru.

Casă de vânzare în Pașcani, raionul Criuleni

Casă de vânzare!

80 m² suprafață totală 3 dormitoare 6,5 ari de teren 2 niveluri

O proprietate aproape de Chișinău, potrivită pentru locuire sau pentru o casă de weekend. Terenul dispune de apă și energie electrică. Consultați anunțul pentru descrierea completă și fotografii.

VEZI ANUNȚUL →

Statul-bursier al corporațiilor: Cum a trecut favorizarea giganților din tutun de la rafturile magazinelor...

Cine mai crede în coincidențe în Republica Moldova trăiește într-o realitate paralelă. Mult timp am asistat la un spectacol grotesc în rețelele de magazine...

Horoscop 6 noiembrie – se adună bani în cont pentru o zodie

Horoscop 6 noiembrie - o zi a deciziilor. O să fim atenți la ce ne dorim și receptivi la ce-și doresc ai noștri. SCORPION Se rezolvă chestiuni mai vechi, scăpați de restanțe și o să demarați alte proiecte care să vă pună imaginația în mișcare, și or să iasă lucruri de calitate din mâinile voastre. O să puteți semna și acele acte pe care le-ați așteptat cine știe de când și o...

Podul de pe strada Ismail va fi reabilitat în cadrul proiectului „Conectivitatea Urbană Chișinău ”

Consilierii Partidului MAN au aprobat acordul de prefinanțare cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD)  pentru implementarea proiectului „Conectivitatea Urbană Chișinău”. Proiectul a fost votat astăzi după ce executivul Primăriei a prezentat acest proiect mare acum câteva zile. Valoarea investiției este de 10,7 milioane de euro. Necesitatea reabilitării podului a fost stabilită în urma raportului tehnic realizat în anul 2022, când construcția a fost încadrată în categoria de stare tehnică...

VIDEO | Deputata Angela Cutasevici cere măsuri concrete împotriva violenței și bullyingului în școli

Deputata Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Angela Cutasevici, a solicitat astăzi, în plenul Parlamentului, evaluarea la nivel național a politicilor de prevenire și combatere a violenței și bullyingului în școli, precum și asigurarea serviciilor de asistență psihologică în toate instituțiile de învățământ. Intervenția a avut loc în contextul Zilei internaționale împotriva violenței și bullyingului în școală, inclusiv în mediul online, marcată anual pe 5 noiembrie. Deputata a atras atenția asupra...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Horoscop 6 noiembrie – se adună bani în cont pentru o zodie

Horoscop 6 noiembrie - o zi a deciziilor. O să fim atenți la ce ne dorim și receptivi la ce-și doresc ai noștri. SCORPION Se rezolvă...

Podul de pe strada Ismail va fi reabilitat în cadrul proiectului „Conectivitatea Urbană Chișinău ”

Consilierii Partidului MAN au aprobat acordul de prefinanțare cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD)  pentru implementarea proiectului „Conectivitatea Urbană Chișinău”. Proiectul a...

VIDEO | Deputata Angela Cutasevici cere măsuri concrete împotriva violenței și bullyingului în școli

Deputata Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), Angela Cutasevici, a solicitat astăzi, în plenul Parlamentului, evaluarea la nivel național a politicilor de prevenire și combatere...

VIDEO | Cine stabilește prețul gazului? Partidul Nostru cere transparență, dar majoritatea parlamentară blochează audierea directorului Ion Dodon

Mecanismul de stabilire a plafonului maxim al prețului de achiziție a gazelor naturale de către S.A. „Energocom” și rolul Agenției Proprietății Publice (APP) în...

Irina Vlah: Autoritățile spun că nu au bani pentru compensații suficiente, dar pentru cheltuieli militare se găsesc miliarde

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, a constatat că autoritățile spun că nu au bani pentru a acorda compensații suficiente pentru încălzire, dar...

VIDEO | Cine stabilește prețul gazului? Partidul Nostru cere transparență, dar majoritatea parlamentară blochează...

Mecanismul de stabilire a plafonului maxim al prețului de achiziție a gazelor naturale de către S.A. „Energocom” și rolul Agenției Proprietății Publice (APP) în...

Podul de pe strada Ismail va fi reabilitat în cadrul proiectului „Conectivitatea Urbană Chișinău...

Consilierii Partidului MAN au aprobat acordul de prefinanțare cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD)  pentru implementarea proiectului „Conectivitatea Urbană Chișinău”. Proiectul a...

Irina Vlah: Autoritățile spun că nu au bani pentru compensații suficiente, dar pentru cheltuieli...

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, a constatat că autoritățile spun că nu au bani pentru a acorda compensații suficiente pentru încălzire, dar...

Decizie la CSJ: „Moldova Mare” revine în politică din 22 noiembrie. Victoria Furtună denunță...

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a anunțat că formațiunea sa va fi restabilită cu drepturi depline în viața politică începând cu 22 noiembrie...