Domnica Manole a fost distinsă cu Medalia comemorativă „30 de ani ai Constituției Republicii Kazahstan”

Share:

Președinta Curții Constituționale, doamna Domnica Manole, a fost distinsă cu Medalia comemorativă „30 de ani ai Constituției Republicii Kazahstan”, conferită prin Decretul Președintelui Republicii Kazahstan, Excelența Sa domnul Kassym-Jomart Tokayev.

Distincția a fost acordată în semn de recunoaștere a contribuției la consolidarea relațiilor de cooperare dintre Curtea Constituțională a Republicii Kazahstan și Curtea Constituțională a Republicii Moldova, precum și a angajamentului pentru promovarea justiției constituționale.

În mesajul său, doamna Domnica Manole și-a exprimat recunoștința pentru această onoare, subliniind că distincția reprezintă nu doar o apreciere a activității sale, dar și o confirmare a relațiilor de respect reciproc și colaborare fructuoasă dintre cele două instituții. Totodată, Președinta a adresat mulțumiri Ambasadei Republicii Kazahstan pentru deschiderea și sprijinul acordat în cooperarea activă și eficientă a celor două Curți.

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi,...

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...
Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...
Liderul MAN și primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că proiectul de hotărâre privind organizarea, la 27 septembrie 2026, a unui referendum...
Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a criticat în Parlament lipsa unor destinații concrete pentru împrumutul extern de 218 milioane de euro, întrebând cine va...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi, iar Guvernul promite protecție peste un an”

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...

Ion Ceban: Toate fracțiunile parlamentare, cu excepția PAS, au semnat pentru inițierea referendumului privind reforma APL

Liderul MAN și primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că proiectul de hotărâre privind organizarea, la 27 septembrie 2026, a unui referendum...

„Creditul de 218 milioane de euro intră în buget fără destinații clare”. Constantin Cuiumju cere transparență privind utilizarea împrumutului extern

Deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, a criticat în Parlament lipsa unor destinații concrete pentru împrumutul extern de 218 milioane de euro, întrebând cine va...

ULTIMA ORĂ | Deținut de 23 de ani, decedat după un foc de avertisment tras de poliție la Judecătoria Strășeni

Un incident grav a avut loc astăzi la Judecătoria Strășeni, unde un deținut în vârstă de 23 de ani și-a pierdut viața în urma...

Maia Sandu nu mai poate candida în 2028 și nu-l „pregătește” pe Recean: „Fiecare om decide pentru el”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit joi seară, în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la Pro TV Chișinău, despre planurile sale pentru perioada...

Renato Usatîi critică proiectul privind identificarea utilizatorilor de cartele PrePay: „Oamenii sunt înșelați astăzi,...

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a criticat dur, de la tribuna centrală a Parlamentului, proiectul de lege privind identificarea utilizatorilor de cartele SIM de...

Irina Vlah: PAS găsește salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea...

Asta este PAS: pentru ai lor se găsesc salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea puterii. Iar pentru pensionari există...

VIDEO | Victoria Furtună cere investigarea suspiciunilor privind angajarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită procurorilor să examineze cu „maximă seriozitate” informațiile privind angajarea și remunerarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA, afirmând că,...

Ion Ceban: Toate fracțiunile parlamentare, cu excepția PAS, au semnat pentru inițierea referendumului privind...

Liderul MAN și primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că proiectul de hotărâre privind organizarea, la 27 septembrie 2026, a unui referendum...