Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, i-a dat o replică deputatului PAS Dorian Istratii, care a reproșat opoziției că nu se bucură de realizările guvernării în procesul de integrare europeană, printre acestea enumerând eliminarea tarifelor de roaming și transferurile bancare prin sistemul european SEPA, transmite HotNews.md.
În cadrul emisiunii „Forum” de la Vocea Basarabiei, Elena Grițco a declarat că opoziția ar avea motive reale de bucurie dacă beneficiile parcursului european s-ar reflecta și în nivelul de trai al cetățenilor.
„Noi ne-am bucura foarte mult de parcurgerea drumului spre UE dacă pensionarii ar primi pensii decente, dacă profesorii și medicii, care zi și noapte veghează asupra sănătății cetățenilor, ar avea salarii binemeritate. Atunci ne-am fi bucurat”, a declarat deputata Partidului Nostru.
Elena Grițco a criticat guvernarea pentru faptul că prezintă realizările integrării europene drept motive de sărbătoare, în timp ce numeroși cetățeni se confruntă cu facturi mari, venituri insuficiente și dificultăți în procurarea medicamentelor.
„Când vă bucurați doar voi, iar cetățenii mor de foame, de frig și nu își pot achita facturile, credeți-mă că noi nu ne bucurăm. Când 55 de deputați în Parlament se bucură, iar cetățenii din afara Parlamentului plâng din cauza facturilor, nu este niciun motiv de bucurie”, a afirmat parlamentara.
Potrivit Elenei Grițco, integrarea europeană trebuie să aducă îmbunătățiri concrete în viața oamenilor, nu doar realizări prezentate de guvernare.
„Vreau să ne bucurăm toți împreună, alături de cetățeni, nu separat, prin birouri. Oamenii nu resimt parcursul european nici în frigider, nici în buzunar, nici în facturi”, a conchis deputata Partidului Nostru.







